"Caii mocca" – 20102 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIbn΄ Arabi
Ibn΄ Arabi este una din personalitățile puternice și excepționale care au marcat gândirea islamică, revigorând-o și dându-i un sens nou. Pentru a înțelege uriașa operă și a o situa într-un cadru adecvat, este necesar să se renunțe la tendința de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului, presupunându-le antagonice căci, în cadrul islamului, este imposibil de separat atitudinea reflexivă și experiența mistică. Principalele opere al lui Ibn΄ Arabi sunt cele pe care le-a terminat de redactat în timpul ultimei perioade din viața sa petrecută la Damasc. Ne vom mărgini să cităm numai: 1. \"Cartea revelațiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) și ale reginei (lumea)\", aceasta este o enciclopedie sufi de 560 capitole. 2. \"Monturi de înțelepciune sau înțelepciunea profeților\", în care exprimă principiul unității Existenței. 3. \"Comentariu la Coranul Marelui Învățător\", o sumă de exegeze având ca punct de plecare Cartea Sacră a Islamului, dar și...
0 poezii, 0 proze
Doru Davidovici
Carti: Caii de la Voronet (1974), Insula nevazuta (1976), Intrarea Actorilor (1977), Zeita de Oricalc (1977), Celula de Alarma (1979), Culoarea Cerului (1981), Aripi de Argint (1983), Lumi Galactice (1986), V de la Victorie (1987), Dezmintire la Mit (1991, Editie postuma) Filme: Scuturi Argintii (1974), Destinatia Mahmudia (1982) Pentru aceia dintre noi care nu l-au cunoscut...poate o sansa sa descopere un Antoine de Saint-Exupery romanesc al MIG-ului 21.
4 poezii, 0 proze
proca bogdan constantin
Mă numesc Bogdan Proca. De profesie sunt Medic veterinar.Pasiunea mea este scrisul,in principal poezia.Sunt o fire retrasă însă viața m-a făcut să trec prin numeroase iluzii ale victoriei in fața morilor de vânt.Sunt un Don Quihote sau acela care o viață a văzut caii la fereastră.Sau, de ce nu,un bastard precum Matei Caragiale.Dar oare cine mai sunt eu azi?...Imi puteți spune cand vine cutremurul?
159 poezii, 0 proze
Bogdan Margareta
Absolventa a facultatilor Filosofie (1995) , Teologie-Litere(Limba Rusa)(1997),Babes-Bolyai.Absolventa a Facultatii de Stiinte Juridice (2014). Master in Științe Penale(2015). Autoare a cartilor: 1."Sfanta Maria Egipteanca sau viata unei prostituate din Alexandria secolului IV"-2004.(roman) 2."In pat cu diavolul"("Înger căzut")- 2006.(proza scurta) 3."Avocatul lui Iisus"-2011.(proza scurta) 4." Monologul iubirii"- 2017, proza 5."Pedepsele corporale"-2017,(drept) 6. "Omorul calificat"-2017,(drept) NANU Țăran basarabean. Colhoznic, mai precis. Muncea în colhoz. Era căruțaș. Avea 2 iepe. Ale colhozului. Le spunea “fetele tatei” și aveau nume de floare. Erau înalte, roșcate, puternice, ca și caii nemțești, se lăuda el. Dimineața, la prânz și seara era cu iepele lui, ba le dădea de mâncare, ba le țesăla, ba le ducea la trap în stânga sau în dreapta, unde avea nevoie colhozul de ele. Parcă țin minte și azi cum stătea nanu în căruță, cu biciușca în mână, mergând prin sat, mândru...
1 poezii, 0 proze
Ion Călugăru
Ion Călugăru, pseudonimul lui Ștrul Leiba Croitoru, (n. 14 februarie 1902, Dorohoi - d. 22 mai 1956, București) a fost un prozator, romancier, dramaturg și gazetar român de origine evreiască. Studii primare la Dorohoi, studii liceale la liceul Matei Basarab din București pe care nu-l termină, în ciuda sprijinului acordat de profesorul de latină, Eugen Lovinescu. Este coleg de liceu cu Sașa Pană. A scris în revistele avangardiste, precum Contimporanul, unu, Integral, dar a colaborat și la revista lui Nae Ionescu, Cuvântul, unde se împrietenește cu Mihail Sebastian. A debutat cu o culegere de povestiri umoristice, Caii lui Cibicioc. Publică ulterior două cărți de proză în spiritul avangardismului, Paradisul statistic și Abecedar de povestiri populare. După 1930 însă, se concentrează în proză asupra reprezentarea literală a mișcărilor sociale, mizeria maselor, huzurul și intrigile din lumea marelui capital și lupta clasei muncitoare. În ultimii săi ani de viață, scrie și piese de teatru...
1 poezii, 0 proze
Bianca Pasca
Nascuta pe 10 martie 2000, iubitoare a naturii si a animalelor, imi place sa scriu , sa calaresc, sa citesc, sa joc tenis, sa cant. Iubesc caii. Site personal: - de povesti : biapasca.tripod.com - despre cai : biapasca.tripod.com/regatuliubitorilordecai
3 poezii, 0 proze
Gabriel FATU
S-a nascut intr-un sat numit Luminita, comuna Topolog, in judetul Tulcea. Dupa liceu a venit la Bucuresti si patru ani consecutiv a dat examen la teatru. Intr-un final a reusit, a absolvit in iulie 2000, dar vroia sa renunte, deoarece, credea atunci, "daca nu stii pe nimeni nu prea ai sanse....". A vrut sa mearga la Tulcea sa lucreze in asigurari. Primise o invitatie de la Cairo pentru festivalul de teatru din septembrie si a vrut sa mearga, totusi, sa joace spectacolul, sa nu incurce echipa. Si, s-a intors plin de glorie: a primit "Premiul pentru cel mai bun Actor". La intoarcerea in Romania, a primit un rol intr-un nou spectacol la Teatrul de Comedie, apoi la Nottara. A intrat si la televiziune, s-a angajat la UNATC (fostul IATC). Din 2004 pana in 2006 a jucat la Teatrul Foarte Mic. din Bucuresti. Din 2006 joaca in Laptaria Enache in spectacolele "HELL" de Lolita Pille (cu Adriana Trandafir, Cristi Iacob etc) si, in cea mai recenta productie marca Teatrul Daya, "SI CAII SE IMPUSCA,...
5 poezii, 0 proze
Cati Munteanu
Nimic?!
3 poezii, 0 proze
Cati Rosoiu
Iubesc copiii, Oamenii, cuvintele, ploaia, ninsoarea... si tot ce e frumos pe lume
9 poezii, 0 proze
Cami Daicoviciu
1 poezii, 0 proze
Caii mocca
de Ioana Geier
Îmi las icoana să descrească și intru în biografia cobrelor. Că mă iubești o simt și caii mocca întinzându-se pe flori de rapiță să ne viseze.
avva avraam metanoia mecca și medina
de Cătălin Al DOAMNEI
o mai veche și necunoscută profeție afirmă că-n anul 2043 europa va deveni musulmană îmi vine să contrazic această profeție epopeea islamului s-a oprit aici și nu asta a avut în vedere andre malraux...
Piesă peisagistică artistică din noul univers semantic dedicată d-nei profesoare Calotă Rodica
de Filip Tănase
Sărbătoarea mocanilor din valea Arieșului,după reabilitarea căii ferate vandalizată de hoții de fier și repunerea in funcțiune a trenulețului de epocă. Inainte de vandalizarea căii ferate. Cu...
Corleone si presa
de Marius Matache
Am citit deunăzi reacțiile unor oameni de presa (Liviu Mihaiu, Cornel Nistorescu, Radu Moraru) vizavi de atitudinea Miticilor și Giovaneilor în cadrul emisiunii \"Nașul\". Toți se declară de la...
CARAVANELE DISPERARII
de iosif balogh cecalaceanul
CARAVANELE DISPERÃRII În zori de zi cu Alexandru Trec caravane în deșert. Arabii se roagă pe covoare vărgate, Femeile tac,în pânză de sac. Nucile cola scot scrâșnet metalic În gura negresei ce rumegă...
Unchiul Fedea din Fedorivna (7)
de mihai traista
Mare fanfaron mai era și unchiul Fedea, mai ales atunci când stătea de vorbă cu oamenii mai tineri decât el. Le băsnea niște născocituri, de le credea și singur pe jumătate. Odată, mergând cu...
în timp ce mă uit absent la pereții camerei tale
de Adrian Cretu
din volumul: "Orice om este un cântec fără rimă". Editura Junimea, Iași, 2012 hai să te fac un barbut și-apoi, cu timiditate să-ți fac propuneri sexuale neobrăzate dup-aia hai să mergem la hipodrom...
Peregrin
de Cristian Vasiliu
Motto : « Cer neguros și greu se lasă peste creștet, Ștearsă, informă, lumea zăcea lângă cel ostenit. Zbuciumatului cuget, căile sumbre pândindu-i, Mut, mă pierdeam în adâncul eului meu. » Goethe –...
naluca (III)
de Ion A. Luca
( ...urmare ) derizoriul s-o fi nascut in baragan?... cateva lingurite de cafea pe fundul unei pungi... ma gandesc la ce \"mobil\" teribil de cateva centime a putut face ca aceasta tanara femeie...
Cu școala la plantație
de Viorel Darie
Cu școala la plantație Unde sunt pădurile mai falnice decât în ținutul Bucovinei? Unde cresc fagii mai armonioși decât în Obcina Feredeului? Pădurea și pășunile sunt adevăratele bogății ale...
