"Ca noaptea de negru..." – 21984 rezultate
0.02 secundeMeilisearchdespre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh
Bebeisme-şi-şosete
Bebeismul este definit ca lingușeală și gângureală
de sophie polansky
Pier Paolo Pasolini
"Pasolini apare pe scena literară și culturală italiană încă de foarte tînăr, la jumătatea anilor '50, și de atunci nu o mai părăsește, traversînd-o și ocupînd-o în mod răsunător, adesea în chip de protagonist, pînă în anul morții sale, 1975, și chiar mult timp după aceea. Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfîrșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune cîtuși de puțin îmblînzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze." "Ultimul film al lui Pasolini, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat în avanpremieră la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile înainte, în noaptea de 2 noiembrie, viața lui Pasolini fusese frîntă pentru totdeauna în portul de la Ostia, la cîțiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frînt și vena creativă și...
1 poezii, 0 proze
Jon Oskar
Jon Oskar (1921 - ...) Născut în 1921. pasionat de muzică, a funcționat un timp ca profesor de muzică, pentru a se îndeletnici apoi numai cu scrisul și traducerile, în special din limba franceză. A debutat cu un volum de schițe: "Chipul meu și al tău" (1952). Urmează două culegeri de versuri: "Scrieri pe urmele vântului "(1953) și "Noaptea de pe umerii noștri" (1958). Face parte din poeții grupați în jurul revistei "Birtingur" (Optimistul)
1 poezii, 0 proze
Ioana Sabau
M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.
2 poezii, 0 proze
Ciuc virgil-Ioan
Sunt si vesel, sunt si trist, sunt romantik doar in scris ..sunt o parte dintr-un nor ..sau frigul rece-al zarilor ..sunt mangaierea noptilor de-amor .. Brunet ca noaptea noptilor Si focu-mi mistuie priviri Simt mangaierea mortilor iar oameni,doar dezamagiri... Viata...Este o necunoastere a normalitati..O inviere a necunoscutului..O dagoste nepriceputa...O melodie fara versuri....Nu te uita la imprejurari!Caci ele iti vor fi capcana...Zambeste!.Iubeste.Viseaza..Nimic nu te opreste...
4 poezii, 0 proze
Daroczi Andrei Claudiu
M-am născut în anul Domnului 1984, în data de 3 a lunii noiembrie. Clasele primare le-am urmat în orașul Jibou, ( jud. Sălaj ), alături de cele gimnaziale, unde am avut rezultate bune la invătătură, în domeniile de interes pentru mine. Apoi din anul 2000 am frecventat Liceul Teoretic 'Ion Agârbiceanu ' din aceeași localitate, pe care l-am terminat în 2004. În prezent sunt student la Facultatea de Psihologie și Știinte Ale Educației din Cluj-Napoca. Părinții mei, tatăl profesor, iar mama inginer horticultor, m-au sprijinit mereu în domeniile mele de activitate, mai puțin unul: POEZIA, considerând că compusul poeziilor este o pierdere mare de timp pentru mine și practic am fost obligat de mine însumi, într-o oarecare măsură să lucrez pe ascuns la compusul lor, pentru a nu mi se atrage atenția că iarăși pierd timpul cu ele... lucram la ele noaptea de regulă, în pauzele de la școală, facultate etc. Am doi fratiori, care urmează liceul pe care l-am absolvit și eu acum ceva vreme. Am...
2 poezii, 0 proze
Laura Bran
Din ce in ce mai des ma ratacesc in cautarea ta in cautarea Dumnezeului meu cu o nemernica truda, ma straduiesc sa tes propria mea ruga propriul meu crez. E noapte adanca-n suflet si-n minte noapte de Dumnezeu noaptea propriului "Eu" Ma straduiesc din greu sa gasesc un loc sfant in acest pamant de trup care sunt. As vrea s-aprind o lumanare pentru speranta ce-a murit sa bat clopote pentru fiecare pacat faptuit si sa ma cobor ca-ntr-o incercuire de ape in propriul meu aproape.
6 poezii, 0 proze
Vlad Parau
M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)
3 poezii, 0 proze
Ileana Petrovici
Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...
34 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Mircea-Ștefan Racoviceanu
Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.
1 poezii, 0 proze
Ca noaptea de negru...
de Gustavo Adolfo Bécquer
Ca noaptea de negru mi-e părul curgând Pe umeri - eu fiică a sudului sânt, Mi-e inima-n flăcări, mi-e inima-n floare, Visez fericire, visez desfătare! La mine, poete, cu gândul, vii tu? La tine? O,...
flori pentru nicolae ceaușescu
de adrian pop
mi-ai spus multe gîndite îndelung ai fost mai puțin spontană din acest motiv așa m-am dus și totul a început de la nicolae ceaușescu cum să construiască el un sat cînd a luat și nu a plătit decît...
noapte de martie
de Mihaela Plesa
Poate ar fi fost o zi ca oricare alta daca sfarsitul lui martie nu s-ar fi apropiat, cu magnolii luxuriante si narcise, el ma astepta ca de obicei, ma intai bucurandu-se de venirea mea, cu ochii...
Noaptea marii tăceri
de Vasile Dumitru
Doar ce începuse vacanța mare, eram acasă, în curte, seara târziu. Mama deschide ușa și, din dreptunghiul de lumină, îmi spune: - Să nu stai mult, în seara asta umblă ielele... - Biiine, bine! am...
Cavalerul negru al apocalipsei
de Somesan Sergiu
Președintele Americii, Harry Martin, era pe peluza Casei Albe pentru o sesiune de fotografii, împreună cu toți cei care avuseseră un cât de mic rol în eradicarea pandemiei de COVID-19. Ședința de...
Cavalerul negru al apocalipsei
de Somesan Sergiu
Cavalerul negru al apocalipsei Președintele Americii, Harry Martin, era pe peluza Casei Albe pentru o sesiune de fotografii, împreună cu toți cei care avuseseră un cât de mic rol în eradicarea...
Intunericul de dincolo
de Marius Damian
Întuneric. Frig. Mâncare – o singură dată pe zi, niște bucăți de pâine într-o zeamă rece. Apă - deloc. Doar cea din supă. Frig. Foarte frig. Pereții sunt reci și vâscoși la atingere. Încerc să...
fire exit only
de dan petrut camui
orașul negru plin de strălucirea viciului ascuns între ziduri cărți necitite amintiri pe care îmi este greu să le strâng în sacul de la morga spitalului ultimul poem are mirosul unui cadavru despre...
