"Călăul calului" – 6016 rezultate
0.01 secundeMeilisearchtescaru alina daniela
Sunt tornada pornita din calmul unei zile de vara
1 poezii, 0 proze
Gugiuman Cosmin Dragoș
M-am născut într-o lume nefirească ,însă într-un orășel care azi păstrează calmul zilelor de ieri.În timp ce alții abuzează de cuvânt eu îl contemplez.Într-o dictaură a banului eu sunt susținătorul oamenilor.Îmi permit să visez chiar și atunci când nu am ce mânca.
1 poezii, 0 proze
Romul Munteanu
Romul MUNTEANU (n.18 martie 1926, Călanul Mic, jud. Hunedoara - d.17 martie 2011 ) Profesorul și scriitorul Romul Munteanu a decedat joi, cu o zi înainte să împlinească 85 de ani, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. "Romul Munteanu a fost un profesor de prestigiu al Facultății de Litere a Universității din București, spirit academic de largă cuprindere, din speța marilor profesori europeni, creator de școală în domeniul literaturii comparate, autor al unei prodigioase opere, maestru și mentor pentru generații de studenți. A fost, în același timp, unul dintre marii editori ai culturii române, care a făcut din Editura Univers o instituție cardinală a literelor și cunoașterii, o fereastră deschisă spre cultura europeană și universală, într-un timp ingrat cu accesul la ideile și gândirea occidentală", se arată în comunicat. Studii - Școala primară Batiz (1933-1938). Scoala Normală din Deva (1938-1946). Urmează studii la Facultatea de Litere de la Universitatea din Cluj, între...
2 poezii, 0 proze
cismigiu paul robertino
Un calator hoinar prin viata,cu penelul atarnat de gat ca streangul uitata de un calau beat.
1 poezii, 0 proze
adrian tulbure
Transilvanean vechi ca vinul din reclame, ziceau unii - eu tot cu calul ca Decebal!:) Nu e chiar asa dar ar putea fi! In rest sa auzim numai de bine! Si-om mai completa biografia cu o alta ocazie viitoare! Darianss22
2 poezii, 0 proze
Mihail Buricea
-Nascut in satul Pietrari, Valcea. -Liceul Mircea Cel Batran din Rm. Valcea -Facultatea de Electronica si Telecomunicatii, Institutul Politehnic Bucurestti -Inginer software la Centrul de Calcul Electronic, Electroputere Craiova -Analist de sisteme informatice -Proiectant de sisteme informatice -Cercetator sisteme informatice si distribuite -Sef de sectie exploatare sisteme de calcul -Sef atelier proiectare si implementare sisteme informatice -Doctor in Stiinte Electrice -Doctorand in Cibernetica si Statistica Economica - Cadru Universitar la Facultatea de Automatica, Calculatoare si Electronica. - reporter la saptamanalul national Ratiunea - autor de lucrari din domeniul Stiintei Calculatoarelor: .Gestiunea fisierelor in Turbo Pascal .Programarea in limbajul Turbo Pascal de la teorie la practica .Programarea in limbajul C/C++ de la teorie la practica .Limajul C/C++ si tehnici de programare .Programarea orientata pe obiecte in C++ .indrumare de laborator pentru uzul studentilor -...
214 poezii, 0 proze
Florin Bologa
1978: termin facultatea de electronica si telecomunicatii din Bucuresti. 1978-1979: incep sa lucrez la Combinatul Siderurgic din Galati. 1979-1991: lucrez la IIRUC Bucuresti, punctul fix: Centrul de Calcul Oradea, ca inginer principal, pe langa calculatoarele Felix. 1991-1998: predau ore de informatica la Centrul de Calcul din Oradea. 1998-prezent: lucrez ca inginer programator la o firma italiana din industria automobilelor.
1 poezii, 0 proze
Alin Mercasi
-data nasterii : 28 mai 1991 la Falticeni -copilaria in comuna Draguseni ,judetul Suceava -pasionat de literatura inca de la 5 ani -la 11 ani neimpliniti debuteaza in revista scolii generale Draguseni -urmeaza Liceul Tehnic Mihai Bacescu din Falticeni, profilul Operator in Tehnica de Calcul -alte pasiuni:web-design, graphic design, programing -email alinmercasi@yahoo.com http://alinmercasi.wordpress.com
12 poezii, 0 proze
Viorel Darie
Facultate de Matematică la Iași absolvit in 1973. Activitate de analist-programator la Institutul pentru Tehnica de Calcul - București, Banc Post, SIVECO, BIS și TVR. Hobby: Șah-ul programat. In paralel - pasiune pentru creații literare. In prezent autor al mai multor cărți: - "Adoris și Kromia" - roman - "Puterea Razei Albastre" - roman + povestiri - "Eternele visări" - povestiri - "Grandoarea Chinei " - Amintiri de călătorie în China - "Amintiri din Epoca Felix a calculatoarelor romanesti" - evocarea anilor de lucru la ITC - Institutul pentru Tehnica de Calcul - "Povestiri din Moldovita" - amintiri din copilărie - "Povestiri crestine" - povestiri cu conținut creștin - "Valdenzii din Piemont" - roman de istorie religie - "Alte povestiri din Moldovița" - interviuri din satul natal - "Bucovina - Plai de basm și de dor" - întâmplări din copilărie - "Ecouri de mandilină" - roman Aceste volume sunt publicate prin editura InfoRapArt din Galați, sub îndrumarea scriitorului Petre Rău, care...
197 poezii, 0 proze
Mircea Eliade
Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gânditor și scriitor român. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,și și-a achiziționat o...
74 poezii, 0 proze
Călăul calului
de Miclăuș Silvestru
Cam rar prezent la școală - un chiulău - (La sport) de calu-nalt s-a speriat: Cu forță l-a izbit, l-a dărâmat. De-atunci... colegii-n glumă-i spun - călău.
Sandaua lui Marc Aureliu
de Nichita Stănescu
I Mi-am spălat mai întâi mâinile, ca să fie curate pe stilou și pe hârtie; mi-am spălat fața și mai ales ochii, dinadins, ca să vadă fiece literă scrisă în parte, veghind împotriva întâmplării și...
mareția calului
de ovidiu cristian dinica
calul privește lumea cu nările aburinde la poala cerului paște liniștit într-un crâng cu viță de vie nemărginit cerul se ascunde în ochii săi albaștri pentru cal a paște este o atitudine
Măreția Calului
de ovidiu cristian dinica
Calul adulmecă lumea cu nările aburinde, acoperă zarea cu amiezi sub poala soarelui. Păștea lipsit de griji într-un crâng al viței de vie. Nemărginit cerul răstignit se ascundea în ochii săi...
Putrezirea calului
de Nichita Stănescu
Putrezește calul răsturnat în câmp, lacrima care n-o plâng, putrezește peste cer ziua cea de ieri și decade peste noi al luminii trist noroi și te duci tu trupule o dată cu trupele ale viermilor și...
Calul din Baragan
de Rodica Ioana Bocioaca
Lacrima Baraganului se trezeste in ochiul calului injugat. El nu urca, nu coboara nu-si arata puterea si zborul are doar desert in priviri si mersul robului fara stapan. Viseaza la copaci dand lumina...
Calul îl veghează plin de tristețe
de Matei Vișniec
Eram singur în mijlocul străzii sub burta calului meu eram întins pe caldarîm iar calul meu se uita la mine, se mira nu mă mai văzuse niciodată mort trecătorii întorceau cîte puțin capul priveau cu...
din povestea calului de lemn - partea finala
de mihai amaradia
... fusese amăgit înspre oraș, calul de lemn, îi spuseseră că a sosit în gară și că-l așteaptă, că nu de pe mare, și-ntr-o fugă a coborât, deja oamenii râdeau, se prăpădeau de râs, din fugă urechile...
dinții calului nostru tu nu i-ai citit niciodată
de mihai carabet
cât de greu mi-a fost să strâng aburii din suflarea ta ca apoi să-mi potcovesc calul ce-mi fuge sub piele în fiecare zi îl scot și-i măsor dinții rezultatul îl așez pe raftul cuvântului de unde tu...
Balada calului rătăcitor
de Vasile Mihalache
Pe cărarea unde-am fost ploilor un adăpost, într-o zi fără poveste calul s-a jurat că este împrejurul unui crin: numai zăbovea puțin de lectura verde-a frunzei, prețioasă șeaua mânzei, prin coclaurul...
