Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Bunele maniere la masă (II)"14297 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cumpanasu FlorinCF

Cumpanasu Florin

AutorAtelier

Sunt entuziast, sociabil, indraznet, autodidact, optimist, fotograf, medic veterinar, programator. Imi plac florile, cuvintele potrivite, clatitele, zambetele, sinceritatea, ordinea, bunele maniere.

3 poezii, 0 proze

BG

Badulescu Mihail Gabriel

AutorAtelier

Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...

20 poezii, 0 proze

SC

Stratulat Claudiu

AutorAtelier

Buzele reci ale ghetii care zboara ... seamana cu infernul dulce al versului ...

62 poezii, 0 proze

AnticipateA

Anticipate

AutorAtelier

Sunt binele. Sunt răul.Cred în miracole. Cred în Dumnezeu. Cred în trecut. Sunt cu picioarele pe pământ,dar cu capul în aer.Sunt Balanță. Mă-nclin. Trăiesc prin doza de nebunie fără de care nici unul din noi n-ar putea trăi. Sunt rea. Sunt bună. Sunt femeie. |

2 poezii, 0 proze

FC

Farkas Aleodor Catalin

AutorAtelier

Iubesc oamenii sinceri,seriosi si care stiu sa aprecieze tot binele din lume.

1 poezii, 0 proze

OC

oprea carmen

AutorAtelier

ma dilat ma contract rad cu toti dinti si buzele se transforma in uragane sub umbra felinarelor. ma ascund de mine prin mine ciudata fire fabuleaza pe goliciunea treptelor in spirala.tot ce se intampla in varful picioarelor ma infioara.ma disec si autopsia ce m a ciopartit in romburi curbate in linia stramba dar atat de dreapta a orizontului ce mi rade in fata ziua si noaptea intreaga , autopsia s-a contaminat cu depresia fetei defecte.sunt frumoasa sau urata trista sau destrabalata nimic sau toate la un loc ,strabat valurile ce sunt strajuite de plusuri , pulsari maniace sau minusuri chinuitoare , dibace si ingrozitor de nevrozate , valurile peste sau sub normal ma traverseaza precum mersul trenurilor personale rapide accelerate la suprafata caci in adancimea haotica devin toate impersonale.se vede se aude se spune dar nu se stie cu siguranta...

1 poezii, 0 proze

Corina HapcaCH

Corina Hapca

AutorAtelier

"Ea canta... Pe buzele ei calde mi se naste sufletul."

5 poezii, 0 proze

CS

Corina - Elena Strat

AutorAtelier

cand primesc "sfaturi" incerc sa nu tin cont de ele..sunt foarte atenta pentru ca nu multi imi vor binele..EI cred ca imi fac bine..facandu-mi rau!

2 poezii, 0 proze

Dragoi Ana-MariaDA

Dragoi Ana-Maria

AutorAtelier

voila: nascuta in 84 in orasul pe care cred ca mi s-a permis sa il aleg, in mod curios, inainte de anxitatea primara; imi plac girafele si culoarea galbena (mai nou) nu-mi place cand mi se usuca buzele scriu versuri numai cand am inspiratie si cand nu pot sa imi exprim verbal sentimentele, in stari de oboseala accetuata sau de durere coplesitoare; cred ca iubirile platonice sunt cele mai puternice pentru ca nu au cusur dar si cele mai rele cu stima de sine in mod obisnuit am momentele mele de copilarie, prostie, carisma si culoare viata mea nu e o poezie iar poezia nu e viata mea sunt doar un om care isi indeplineste din cand in cand o nevoie: aceea de a a se exprima

23 poezii, 0 proze

R. SparrowRS

R. Sparrow

AutorAtelier

Arta e a doua mea lume...De fiecare data cand inchid ochii ma vad printre cuvinte,traind printre personaje incredibile...E o lume in care visele devin realitate,o lume in care binele si numai binele invinge,o lume de basm...Aceasta lume creata in imaginatia mea m-a ajutat sa trec peste cele mai grele momente din viata reala.A fost singurul meu sprijin...Cateodata te pierzi si te regasesti greu printre vise...confunzi realitate.Dar nimic nu e mai frumos decat un vis care iti reda pofta de viata!

1 poezii, 0 proze

Bunele maniere la masă (II)

de Aurora Luchian

Azi am mers la bunicuța Și m-a pus la masă, Căci făcuse o supică, Bună și gustoasă! M-am spălat întâi pe mâini Și m-am așezat, Într-un colțișor de masă, Cumințel,curat. Am mâncat atent,frumos, Să nu...

PoezieAtelier

Autobiografică

de Raymond Queneau

Născut sunt în Le Havre în două\'ș unu faur din nouă sute trei mici marchitani ci veseli parcă scăldați în aur erau părinții mei. Dar nu știu ce urgie se abătu spre noi că fui dus și-n seamă dat unei...

PoezieClasic

Scrisori netrimise (12)

de Florentina-Loredana Dalian

Câtă diferență! De obicei, nu cad în greșeala de a face comparații, conștientă că fiecare om este o individualitate aparte, cu farmecul sau, dimpotrivă, cu hibele sale. Dar uneori, fără să vreau, mai...

ProzăAtelier

Florica, sora Soarelui

de Mihaela Rascu

Demult, pe când Cerul și Pământul erau două regate vecine, minunate, legate prin zeci de trepte care pătrundeau prin nori, Soarele era un rege mândru care stăpânea Cerul, locuind într-un palat...

ProzăAtelier

Burghezul gentilom de Moliere

de LUMINITA SOARE

MAESTRUL DE SCRIMA:(îi împinge domnului Jourdain o floretă în mînă). Mai întîi,pozitia de întîmpinare ,domnule, tinuta dreaptă, toată greutatea corporală sa cadă pe piciorul stîng, picioarele nu prea...

Atelier

Isprăvile lui Vlăduț (fiul meu)-I/1

de IOAN BOZAC

Isprăvile lui Vlăduț (jurnalul unui copil obișnuit) -I- 8 august 2004 Deoarece perioada în care mai era de așteptat de la Vlad să emită „perle“ care să prezinte interes mai larg a cam trecut, cred că...

Atelier

Sortimentul cel mai bun

de elena gheorghiu

Pe planeta Merida s-au întâlnit la o conferință de presă aproape toate băuturile cele mai selecte. Acestea sunt: Vinul Vicențiu, Berea Brenda, Þuica Vica, Palinca Ana, Tekilla Tory, Wisky Willy,...

ProzăAtelier

Codiță

de Dan Norea

Spuneți-mi, vă rog, care e femininul de la pechinez - pechineză sau pechinezoaică ? Întreb pentru că am acasă o cățelușă din rasa Pechinez Imperial care, din momentul în care a început să dea din...

Atelier

Partea a IV-a -Agonia-noua noastră academie de arte scrise

de Filip Tănase

După părerea mea, cel puțin la modul simbolic, așa ar trebui să se numească acest portal : Academia de arte scrise, pe care-l consider noul nostru Olimp și Montparnasse pentru considerentele arătate...

ProzăAtelier

Mâini murdare, mâinile cu care te-am iubit ieri

de Alina Dora Toma

Îmi aduc aminte când am căzut pentru că în clipa aceea a tușit dumnezeu, mugurii s-au speriat și-au luat-o la goană, vrăbiile s-au zgribulit una-ntr-alta, uimite că pe pământ mai poate fi atât de...

PoezieAtelier