Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"BiLanturi"701 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Valentin BoeruVB

Valentin Boeru

AutorAtelier

Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...

150 poezii, 0 proze

BiLanturi

de Adria Martin

Cade frunza de pe ram, Vine toamna, vine iar... Si privesc in gol pe geam Tot sorbind dintr-un pahar. Ce toamna trista si frumoasa, Ca de iubire, o poveste, Mi-e parca si mai dor de casa, O, Doamne...

PoezieAtelier

am înțeles chipul unui copac

de andronache virgil-nicolae

bilanțurile poemele hăurile lui, el, ție, tu fabricile din România produc verbe pib-ul 9,5?% vorbe de dragoste versurile unui ministru poet poeme contabile pot contabiliza lumea oare de ce crezi ca...

Atelier

Pretext

de Alexandra Alb Tătar

ca și cum aș fi uitat că toate drumurile duc la un adevăr și că am făcut deja zeci de bilanțuri hai să cred în minciuna că n-ai avut dreptul să te minți în inchiziția că n-ai avut libertatea să te...

PoezieAtelier

uneori nu-mi aduc aminte decît că am rîs

de Maria Gold

nu ți-am mai scris demult s-a făcut din nou toamnă poate e timpul să facem bilanțuri locuiesc într-un oraș mare cu străzi curate copacii cad peste case iarba e tot timpul verde și nicăieri nu sunt...

PoezieAtelier

Stadiul reformei

de valeria tamas

In patrusprezece ani grei Muncind din greu ca niste zmei, Facand bilanturile etapei Nu am atins genunchiul broastei.

PoezieAtelier

Festivalul International de Film B-EST s-a încheiat

de Radu Herinean

Cea de a3a editie a Festivalului International de Film B-EST s-a incheiat. E vremea bilanturilor, a aprecierilor. Timp de o saptamana intreaga, la doua dintre cinematografele din Bucuresti - Scala si...

ArticolAtelier

Spleen

de Charles-Pierre Baudelaire

Am amintiri mai multe decît un milenar. Un scrin pe care-l umplu, sertar după sertar, Bilanțuri, versuri, poliți, răvașe dulci, romanțe, Cu bucle lungi și grele păstrate-ntre chitanțe,...

PoezieClasic

Spleen

de Necula Florin Danut

Am multe amintiri, parcă-aş avea mii de ani. O mobilă imensă, făcută de-artizani, Ce-i plină de bilanţuri, chitanţe, dulci răvaşe Şi versuri imbricate în bucle nărăvaşe Ascunde mai puţine secrete c-a...

PoezieAtelier

raiul nu conteaza

de Alexandra Gologan

tu m-ai urma, iubire, in neant? damnat perseu cu chei in versuri eliberand hepatici prometei din lanturi lasand in plata vietii de apoi chitante, intretineri si bilanturi sa fim doi balerini stangaci...

PoezieAtelier

Copil

de Alexandru Das

Vreau să mă joc În căsuța mea cu păianjeni Să mă ascund de tine În colțuri și unghere întunecoase Să nu vezi Când îmi pun lacrimile la insectar Să nu vezi Că fac bilanțuri Și cresc meschin Că mă...

PoezieAtelier

O femeie pe culoarul morții

de Simion Cozmescu

era o femeie pe culoarul morții înainta ținându-și pruncii gemeni îi alăpta judecătorii hotărâseră va alăpta până ce cocktail-ul mortal îi va intra în vene femeia avea un număr și un nume ucisese un...

PoezieAtelier

Spleen

de Charles-Pierre Baudelaire

Am multe amintiri, parcă-aş avea mii de ani. O mobilă imensă, făcută de-artizani, Ce-i plină de bilanţuri, chitanţe, dulci răvaşe Şi versuri imbricate în bucle nărăvaşe Ascunde mai puţine secrete c-a...

PoezieClasic

prietenie necondiționată

de Ottilia Ardeleanu

unii vorbesc despre moarte în cuvinte frumoase ca și cum ar ademeni-o și ar ruga-o să facă ritualuri să danseze polca mai întâi ori vreo sârbă care să o epuizeze ar supune-o la bilanțuri și tot felul...

PoezieAtelier

Anno Domini

de Mircea Eliade

Nu voi scrie asupra acelui consumat an 1927. Pentru un tinar, bilanturile sint umiliri. Ce ne mai leaga acum de tot sirul zilelor si noptilor scurse in acelasi ritm meschin, cu aceleasi nelinisti...

EseuClasic

Nemuritor serios caut atemporală fără obligații

de Sorin Stoica

S-au cunoscut târziu și și-au dat seama imediat că nu s-ar fi putut cunoaște într-un moment mai potrivit. Toate bilanțurile lor, separate și comune, făcute în prima noapte de dragoste, coincideau...

ProzăAtelier

Mușcăm din timp...

de Mihai LEONTE

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Mușcăm din timp ca dintr-o pâine, Viața ne trece zi cu zi, Ce-a fost azi nu mai e mâine, Din Polul Nord la Miazăzi. *** Trăim cu amintiră de neuitat, Ce rămân în suflet...

PoezieAtelier

Catoblepas

de Alina Tacu

Catoblepas este un animal fabulos care își devorează coada într-o permanentă regenerare. Prin analogie, exemplul mă duce cu gîndul la imaginea recurentă în intențiile clasei politice cînd vine vorba...

EseuAtelier

VENI,VIDI,VICI !

de A. Robert Mario

Sa traiesti in liniste secole de-a randul Sa mori de mii de ori secunda de secunda Ma intreb de vei putea sa te impaci cu gandul Ca ai trait milenii cand inima ti-e franta Ce rost sa ai avere cand...

PoezieAtelier

Sâmbata amintirilor

de Burlacu Ioan

E ziua când amintirile mor opărite, pe tavanul băii sângerează sub ascuțite seringi ale dușului oțelit de lumină lestul lor e ziua când amintirile gri mor sufocate de cilii maronii din gâtlejul hotei...

PoezieAtelier