"Autobuzele de altădată" – 1493 rezultate
0.03 secundeMeilisearchGabriel Marcovici
pasionat de literatura, de muzica rock, participant la citeva concursuri literare pentru amatori.evidentiat de citiva profesori in timpul gimnaziului pentru interpretarea la pian a unor partituri de beethoven. in facultate am avut o mare sansa de a ajunge cercetator. in prezent ma chinui sa imi cresc cei doi copii rezultati dintr-un mariaja nefericit. pentru asta mai scriu citeodata poezii si le distribui prin metrou si prin autobuze. in timpul liber imi place sa ma uit pe fotografii vechi.
3 poezii, 0 proze
Elena Cardas
Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...
9 poezii, 0 proze
Bodean Olesea
M-am născut atunci cînd peste autobuzul nostru a zburat o bombă, atunci am înţeles că m-am născut. Altă naștere nu ţin în memoria mea. Voi muri atunci cînd voi înţelege că o fac, restul sunt dispariţii...
4 poezii, 0 proze
Autobuzele de altădată
de Victor Țarină
Autobuzele de altădată Un autobuz burdușit, ca de obbicei, dimineata, oameni sumbri grăbiți să ajungă la serviciu sau la școală, printre ei și un tânăr de culoare, desigur venit la studii. Autobuzul...
Nostalgii ale dictaturii
de Victor Țarină
Motto : ” Unde sunt autobuzele de altădată?” Eram tânăr absolvent, geolog și mă aflam în autobuz pe Valea Jiului. Aglomerație mare cum se purta pe vremea iluștrilor. Călătorii se împingeau măcar să...
Un unsprezece pe arenele stradale
de Dragoș Vișan
1. Un gen de băieți de băieți a ajuns să semene cu alt gen, de fete de fete. „Niște țărani”. Măcar de s-ar fi născut la țară! 2. Bădărănia e la ea acasă în mijloacele de transport și de transpirat...
jurnal de bord
de macarie laurentiu
JURNAL DE BORD Prima zi în China China este deosebită. Are o cultură, mentalități, civilizație diferită. Chinezoaicele care ne plac nouă, ei le consideră urâte, asta și pentru că majoritatea celor...
Sonia cu accent grav și hiat (14)
de Daniela Luminita Teleoaca
Sfârșit de noiembrie. Zloată. Cerul se ascunde după cortine groase de fum. Ies aburi. Oameni trec. Zgribuliți și taciturni. Unii pe lângă alții. Unii prin alții. Cuvintele își fac loc mai greu. Nu se...
Crimă și pace bună
de Marius Marian Șolea
31 Auzea și citea despre Transnistria tot felul de lucruri, greu de imaginat, și mai greu de înțeles. Curiozitatea și interesul se pier-duseră ca o undă de apă tulbure, apărută dintr-o parte, într-un...
Impresii și însemnări
de Vlad Flavius
Despre nașterea unei cărți (58) Mă aflu în stadiul de …moșire a unei cărți. Totul, toți pașii i-am parcurs prin mijlocirea internetului, cu ajutorul unei tehnoredactoare(S.R.) care o să și ilustreze...
Trei zile în dulcea Bucovină (3)
de Mihai Cucereavii
HOTIN. A treia zi disdedimineață cu un maxi-taxi am plecat la Hotin – 28 km distanță, trecând pe lângă satele Doljoc, Cristinești, fosta moșie a Hâjdeilor, Zarojeni, unde se află vestita fabrică de...
Ana
de Emma Greceanu
Dragă Dănuț, Nu știu cu ce să încep, poate ar trebui să-ți mulțumesc mai întâi din tot sufletul pentru pachet. Ne sunt mai mult decât necesare toate lucrurile pe care ni le-ai trimis. De unele ne-am...
Calul
de tincuta horonceanu bernevic
Zăpada apoasă cântă atunci când pășesc. Privesc peste umăr. Ghetuțele mele lasă urme cu flori în omăt. Mă simt deosebită pentru asta. Am șapte ani! Sunt destul de mare ca să-i fac pe alții să mă...
AVENTURI SOLITARE (fragment 4)
de Octavian Paler
16 noiembrie Trezindu-mă, aprind veioza și mă uit la ceas. E șase. Așadar, noaptea cea mai dificilă a trecut. Am un sentiment de ușurare și mă felicit că am reușit să dorm. Peste o oră, însă, în...
Curcu Biteșeon și necunoscuta înotătoare Falemaris
de Dragoș Vișan
Seară de seară, prin luna mai, Curcu Biteșeon juca fotbal pe plajă. Ori înota până nu mai putea. Zicea: - Am înotat până m-am rupt, mă dureau mușchii la întoarcerea din larg. Adidașii pe care-i luase...
Cronica din 18 Iulie, curent
de marin badea
Nicolae Petre Stan, colegul meu de cenaclu de pe vremea când fluturii erau mistici, a obosit. Ne-am reîntâlnit azi, după foarte mult timp, la răspântia a două ulițe, dintr-un sat din buza câmpiei....
Lipsa de experiență
de Cucu Constantin
Mă trezesc lovit de revelația faptului că, în anumite aspecte ale practicii medicale, îmi lipsește experiența și că aș avea de învățat, dacă n-aș fi așa un cap pătrat, de la numeroșii mei colegi mai...
Ciorile din Parcul Veteranilor
de dan david
Autobuzul liniei rapide M 720 era în grafic. Traseul său era unul dintre cele mai lungi și străbătea marea metropolă din centru până la malul oceanului pe coasta de vest. Arareori se putea încadra în...
Excursia
de Bogdan Tiberiu
Imi propusesem de cu seara merg la munte…a fost destul de greu sa ma hotarasc:singur, la munte…!Dar…de cat sa merg cu cineva doar asa sa nu fiu singur si cum vroiam sa urc pe munte…m-am culcat cu...
Dansul ielelor...
de Cristian Lisandru
Nu mai ajunsese la țară de foarte multă vreme... Nu avusese timp sau, poate, chef, crezuse că nici nu ar mai exista motive pentru o călătorie pe meleaguri îndepărtate din moment ce strămoșii se...
