Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Arheologia"734 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Jean MoginJM

Jean Mogin

AutorClasic

Născut la Bruxelles, la 25 aprilie 1921. Jean Mogin se trage dintr-o familie de origine franceză, emigrată în Țările-de-Jos cu puțin înainte de revocarea Edictului din Nantes (1685). Fiu al poetului Norge, Jean Mogin este poet, autor dramatic și critic literar. A studiat arheologia și istoria artelor. A condus serviciul de teatru și literatură al Radiodifuziunii naționale belgiene. Poeți mai vârstnici, de prestigiu, și critici ca Franz Hellens și Jean Tordeur au relevat calitățile esențiale ale scrisului lui Jean Mogin în poezie și teatru : „un poet dăruit cu un verb ales și interogativ patetic, cu alură incisivă, cu abundență lexicală, cu nerăbdare pasionată”. A publicat culegerile de poezie: La vigne amere (Vița amară), în 1943 – Premiul poeților; Les vigiles (Ajunurile), în 1950; Les patures du silence (Pajiștile liniștii), în 1956 – Premiul gândirii franceze.

2 poezii, 0 proze

CC

cioanca costi

AutorAtelier

absolvent de istorie-arheologie, master de arheologie pre si protoistorica .muzeograf arheolog .cu aparitii in reviste de specialitate si literare - crai nou , ateneu , convorbiri literare , antiteze , poesis, atitudini , ramuri , tarnava literara , sud , etc . , aparitii in antologii - caietele revistei sud , porni luceafarul... , avangarda XXI , etc.premiul I la "porni luceafarul..."-2003,premiul II la "n. labis" -2003, premiu special si premiul III la "l. blaga" in 2003 si 2004 , mentiune la :a. cotrus" 2003 , premiul I la " i. romanescu" in 2003, tot I la "d.bolintineanu" -2004, premiul I la "Mostenirea Vacarestilor" 2005,etc

2 poezii, 0 proze

Nicodim BALOSINNB

Nicodim BALOSIN

AutorAtelier

Nicodim Balosin s-a nascut la 11 septembrie 1977, în localitatea Tartaria (zona unde au fost descoperite importante vestigii arheologice - "Tablitele de la Tartaria" - primul mesaj scris din istoria omenirii datate 5/6000 i.H. - atesta ca aici se afla leaganul civilizatiei mondiale), judetul Alba. Începând primii ani de scoala se stabileste în localitatea Alba-Iulia, împreuna cu familia unde termina studiile. Activitatea literar artistica este semnalata la vârsta de 18 ani, când participa la Concursul National de Poezie "George Cosbuc", editia a XIII-a(18 octombrie 1997), unde obtine premiul revistei "Didactica Nova" la sectiunea creatie poetica si premiul special al juriului oferit de scriitorul Nicolae Baciut - Presedinte juriu. În luna februarie 1998 publica primele articole de analiza istorica si politica în cotidianul local "Unirea", iar începând cu iunie 1999, publica periodic articole de analiza social-economica, si istorica în cotidianul "Monitorul de Alba"(Cine a tras în noi,...

6 poezii, 0 proze

PA

pausan andrei

AutorAtelier

2000- absolvent al Colegiului National George Cosbuc, Cluj-napoca 2000-2002- student al Facultatii de Istorie si Filosofie, sectia Istorie-Arheologie,din cadrul UBB Din 2002 student al Facultatii de Teologie Greco-Catolica, sectia teologie-asistenta sociala, din cadrul UBB

2 poezii, 0 proze

Cezar BolliacCB

Cezar Bolliac

AutorClasic

Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, București - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntașii revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român. Cezar Bolliac s-a născut la 23 martie 1813 la București în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, și Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creșterea și educarea viitorului poet. După ce a învățat carte în casă cu învățatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse și cu Gr. Alexandrescu. În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliția pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu și pe Marin Serghiescu Naționalu, viitori fruntași ai revoluției de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că își descoperă veleitățile literare. Mai târziu,...

10 poezii, 0 proze

CT

christine-marie Turcu

AutorAtelier

A urmat cursurile facultatii de istorie si filosofie Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 2005-2008,deveniind licentiata in arheologie si studii clasice. Terminand cursurile de specializare ale masteratului de Antichitate si Studii Clasice din cadrul aceleiasi universitati, in anul 2010, cu o dizertatie in domeniu, si-a cam intors destinul spre teatru si timp de un an a urmat studiile de teatrologie de la Facultatea de Teatru si Film din Cluj. In 2011 se inscrie la doctorat cu un subiect de istoria artei, Art Nouveau-ul in spatiul Banato-transilvan din acea perioada. Mai scrie la revistele online de cultura, ceasca de cultura.ro, Bibliorev, etc si pe retele literare.

1 poezii, 0 proze

Tudor NegoescuTN

Tudor Negoescu

AutorAtelier

Debut absolut: -în presa scrisă: revista Ramuri, nr.1/1998, girat de poetul Gabriel Chifu; -editorial: un grupaj de versuri în volumul antologic La început a fost Cuvântul…, al Societății Scriitorilor Olteni ( 2001). Cărți publicate: Arheologie în necunoscut, versuri, Editura SITECH, Craiova, 2001  Premianții ratării, versuri, Editura MJM, Craiova, 2003. Ecouri în presă: Virgil Dumitrescu, Bucur Demetrian, Constantin M. Popa, Nicolae Coande, Dan Bogdan Hanu, Marian Drăghici, Paul Aretzu, Marian Barbu, Anton Jurebie, Petre Ciobanu, Miron Țic, Valeria Manta Tăicuțu. Colaborări în presă: Ramuri, Cuvântul Libertății, Mozaicul, Flacăra, Ediție Specială, Rațiunea, Gazeta de Sud, Convorbiri Literare, Arca lui Noe, Mileniu, Logos, Femeia ortodoxă, Paradoxism Journal (SUA), Clipa (SUA), Respiro (SUA), Poezia, Observator (Germania), Ziua literară, Lamura, Datina, Columna, Vatra, Poesis, Terra Nova (Canada), Tribuna, Scrisul Românesc, Supliment Galateea (Germania), Autograf MJM,...

92 poezii, 0 proze

Hitter PaulHP

Hitter Paul

AutorAtelier

Biografie Dan Tristian îngrămădire de nenorocire și candoare, depozitar mirabil de interogații, delicat trădător de sine. Biografie Alina Livia Lazăr Dată principală și insuportabilă uneori: 8 iunie 1977 Locul petrecaniei: municipiul Tulcea Licențioasă în Jurnalism-Engleză, alias Științele Comunicării și ... Manipulării :) Nelicențioasă, dar facultatoare de Drept. Singurul proiect de cercetare realizat cu tot sufletul și în care încă mai cred: "O arheologie a noilor media: Jurnalismul online în România" Apariții pe hârtie: revista Porto-Franco, Acum, Facultativ, 24 Ore, Oglinda Literară, Orizont și altele de care nu mai știu. Apariții pe Internet: chiar are rost?! Eseuri de literatură engleză (Salman Rushdie) într-un volum colectiv apărut la Editura Universității Dunărea de Jos Galați, 2005 Apariție în volumul colectiv al poezie.ro "Ultima generație, primul val", editura Muzeului Literaturii Române, 2005 Contact virtual: captiva_matrix@yahoo.com Si un citat din donsoara: acum să te...

8 poezii, 0 proze

Dan PersaDP

Dan Persa

AutorAtelier

Născut în Gherla, jud. Cluj. A locuit în Bacău de la patru ani până la terminarea liceului. Este licențiat ca geofizician, dar nu a practicat meseria. Din 1993 este redactor, apoi secretar general de redacție al revistei de cultură Tomis din Constanța. Din 2002 este secretar general al revistei de literatură și arte Amphion și, din 2004, lucrează ca redactor-șef la magazinul internațional de arte plastice, arheologie și istorie Preda’s. În 2006 revine în Bacău, unde este redactor al revistei Ateneu și secretar general de redacție al suplimentului cultural al Ziarului de Bacău, Meridian 27, ziar la care face și publicistică de opinie și culturală. Editează, în perioada 1998 – 2001 e-revista Inorog. Participă (2005) la proiectul România văzută de sus. Redactor (2004 – 2006) al portalului cartea.info. Membru corespondent al revistei Euphorin din Sibiu. A debutat editorial în 1997 cu romanul Vestitorul, la ed. Albatros din București.Colaborează cu proză, eseuri critice, cronica...

4 poezii, 0 proze

NB

Nicolae Beldiceanu

AutorClasic

Nicolae Beldiceanu (n. 26 octombrie 1844, Preutești, județul Suceava - d. 2 februarie 1896, Iași) a fost un poet și prozator român. Urmează cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Ca poet a debutat în ziarul lui Hasdeu, „Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică și pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influența căruia a scris cele mai bune poezii ale sale (Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții). A mai publicat și lucrări arheologice, printre care Antichitățile de la Cucuteni (1885). Fiul său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator și publicist. Opera Tala. Nuvelă contimporană, Iași, 1882 Elemente de istoria românilor, I-III, Iași, 1893-1894 Poezii, Iași, 1893 Doine, Iași, 1893 Poezii, București, 1914

3 poezii, 0 proze

Arheologia

de Florentin Cristian

Eu nu vorbesc cu stele Nu am atâta trufie Să cred că-mi răspund ele Chiar și aceasta a scrie Are respect mare de sine Și se crede ca un soare Până-n brațe nu-l ține Protecția lui care dispare Sunt...

PoezieAtelier

Arheologia femeii

de Adria Martin

Cativa ani s-a crezut copil Nu intelegea ea de ce Existau diferentele astea, Dar daca asa le mostenise, Ce era sa faca? De ce n-o lasa mama sa se catere In copaci, dupa dude, cu baietii? De ce sa se...

PoezieAtelier

arheologia absenței

de ioan albu

din carnea această suplă și fierbinte nu va rămâne nimic, sau poate doar un fel de amprentă a cădurii în cearșafuri o umezeală nefirească acolo unde ai respirat mai intens o adâncitură inimitabilă în...

PoezieAtelier

Arheologia emoțiilor

de razvan rachieriu

1.Unii preferă să danseze pe sârmă într-o viață în care au pus în exces riscul, invadând emoțiile puternice cu serotonină. 2.Unii sunt străbătuți de hazard, aruncându-se într-un gol pe care îl...

Atelier

radio-arheologia spiritului

de Dan Mitrut

Negru pe alb, quasarul de lemn isi dezbraca tipand minunile, din care sabiile-pasari ciuguleau lampi de aur. In celalalt colt al sferei, cel ce da spre haos, imblanzitorul de oameni mai imparte inca...

PoezieAtelier

fosile

de Alexandru Corneliu ENEA

În arheologia memoriei mai găsesc și fosilele unor amintiri dezgropate de insomnii fecunde bucuroase că m-au găsit lângă scrumieră. Chiar dacă îmi repugnă, le retrăiesc sumar cadavrele rămase undeva,...

PoezieAtelier

Profețind din ușa fără oglinzi

de Maria Elena Chindea

efectul de seră nu iartă iubirea dintre noi arheologia în doi dezbină cerul din vârful buricelor smulgem țipete din piele nimeni nu exportă propria disperare e prea valoroasă azurul se sparge în mii...

PoezieAtelier

Acord tacit

de Bodea Diana Mihaela

În era wi-fi el îi comunică prin intermediul acestei tehnologii (cunoscătorii bancului cu arheologia și dacii știu cel mai bine) Ochii tăi, de stea codană, Cabrată pe trupul Unui univers ce nu îmi...

PoezieAtelier

de-ați putea citi

de Valeriu D.G. Barbu

nu mai este posibilă nicio întoarcere un Înainte absoarbe irevocabil totul această stare sentențiară pretinde să renunț la arheologia sentimentelor la reconstituiri din cioburi ale fostului eu – las...

PoezieAtelier

mirosul sufletului

de Valeriu D.G. Barbu

șantieristic vorbind, răscolim cerul, facem arheologia emoțiilor, sfidăm forțele, sucite vremi, ne definesc mai mult adjectivele decât verbele și, dacă am vrea să știm cât valorează trupul, nu-i...

PoezieAtelier