"Am uitat să devenim " – 22194 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
Delicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Roman Ionela Nicoleta
Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...
6 poezii, 0 proze
Chirica Andreea
Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .
1 poezii, 0 proze
Ana Leibovici Hutanu
Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...
28 poezii, 0 proze
Cristina Dinu
Bibliografia mea sunt eu...atatea stiu despre mine incat am uitat sa mi le mai amintesc!
1 poezii, 0 proze
Gusetu Sergiu
Portret Sunt indiferent cu prostia, Subestimez agonia Mă joc cu ironia, Am un suflet arid Aripi frânte Trăiesc în vid, Iubirea a încetat să mă încânte Am uitat să zbor Plutesc pierdut, ca un nor Iubirea nu e pt minți complexe Care văd dincolo de aparențe, Inhibat de un sentiment necunoscut De un chin neîntrerupt, Erup cu violență Lipsit de cadență, Privat de fericire Uitat în nemurire Lipsit de un strop de iubire, Sunt un portet În culori moarte Drogat cu vise Și idealuri deșarte, Nascut pe 08 04 1990, la falticeni jud.Suceava, un adolescent ce imbratiseaza cuvintele ca pe niste prieteni dragi.
3 poezii, 0 proze
Ciulei Marian-Dănuț
Scriu poezie din toamna lui 2002.Totul a început de la o dezamăgire în dragoste. Eu consider că trebuie sa ai o muză pentru a scrie poezie, fără o muză nu pot scrie. Tot ceea ce am publicat până acum pe acest site sunt câteva dintre cele mai noi poezii, căci în perioada 2002 - 2008 am scris aproape 150 de poezii, nu sunt foarte multe...părerea mea. Eu scriu numai pentru a mă exrima, de a exprima ceea ce simt într-o anumită perioadă, pentru mine este un hobby și în același timp și un foarte bun mod de a "elibera" tensiunile cotidiene. Ceea ce am uitat să spun este faptul că sunt un pasionat de psihologie, am terminat Facultatea de Psihologie. Multe persoane spun că sunt foarte talentat în a scrie poezie, așa că aștept și părerile voastre. Accept orice comentarii negative sau pozitive, dar să fie pertinente, mai ales la critici, să aveți un motiv clar, să îmi spune-ți unde greșesc. Un citat din Jacques Salome mi se pare definitoriu pentru sursa inspirației și creativității mele: "Să...
35 poezii, 0 proze
Silviana
Vreau ceva consistent! Palpabil! Adevărat! În afară de cuvinte, n-am nimic! Cuvintele sunt cea mai mare bogăție a mea…restul e tăcere…vid…întuneric și nimic . Nu mă încarc cu regrete. Știu cine sunt. Dar toată lumea spune ca sunt nebună. Irațională și haotică. So what if I’m so…? It’s funnier ! Not to care and struggle…not to worry and have doubts….It’s heaven here! E much much better! Pentru că nu-mi pasă decât de tot ce e frumos și bun. Dau toxicul la schimb pentru zen. Și zen-ul ăsta e bun. E zen-ul meu, în care pot fii așa cum vreau, fără să-mi pese. Și nu-mi pasă…drept pentru care continui să fiu așa. Nimic interzis, nimic dubios…nimic nu e imposibil la mine pentru mine. Sunt cine vreau să fiu, și mă simt extraordinar de bine în compania mea . Ce praf sunt, am uitat să mă prezint…
3 poezii, 0 proze
mihalache catalin
imi placea sa scriu cind eram mic...acum am crescut...si am uitat
9 poezii, 0 proze
Ionel ionel
nu am ce scrie/ am uitat ce am fost/si-acum n-are rost/sa scriu doar ca sa fie.
1 poezii, 0 proze
salonikia
Stiu ca nu am venit la un parking,dar vreau sa parkez sufletul meu linga ale voastre! Exista inca un loc liber? (va rog sa ma scuzati pentru scrisul meu,dar lipsesc de la Romania 21 de ani si am sa merg acolo 14 ani,sper ca scriind aici o sa-mi amintesc din nou sa gindesc romineste,sa scriu romineste,sa gasesc in mine cuvinte de care am uitat...) Va amultumesc pentru locul de parking,o sa am grija sa nu arunc gunoaie:)
1 poezii, 0 proze
Am uitat să devenim
de Ciobanu Claudia
Uită-te! Vezi? Am uitat să devenim. Ni se spunea despre întreg cândva În același mănunchi cu lumina. Două lumi ar fi trebuit să strige Una către cealaltă. Să cânte culegând apă din râuri Plăpând....
Univers Românesc XXL
de Florentina-Loredana Dalian
Când am gasit anunțul pe net, m-a intrigat denumirea. Adică de ce XXL? O fi numai pentru supraponderali? Ori trebuia să citesc literele ca pe cifre romane? M-am dumirit curând, intrând pe blogul...
Generația mileniului III
de Andra
Trăim într-o lume seacă, dezgolită de valori, o lume în care interesul propriu primează.Suntem tineri, fizic vorbind, căci spiritual am îmbătrânit înainte de vreme. Am uitat să ne trăim viața! trecem...
uitarea
de dan stancu
de multe ori ne pierdem printre cuvinte uitand adesea ideea, uitand de noi. alte ori uitam de cuvinte si ramanem pierduti, urmarind in tacere prea mult timp o idee ... uitam de frumusetea pasarilor...
Cafea si droguri sentimentale
de Alexandra Mihaela Munteanu
Cafea... liniște... singurătate... Un gând și o foaie. Un sentiment și o tăcere. Un trandafir și o lumânare. O clipă... un sărut... O ora... o eternitate. Febră și frisoane. Un țipăt... și apoi...
Aceasta iubire
de Chiperea Carmen
Iubirea fragilă tandră disperată dar și violentă uneori frumoasă ca o seară senină de vară Această iubire tremurînd ca un copil în întuneric și sigură pe ea ca un om liniștit în noapte Iubirea care-i...
Uităm să zâmbim
de RAPCEA ROMULUS
Permanent își afundă privirea pierdută într-un obiect. Sufletul e gheață, ceva acolo e schimbat, pot spune defect. Nu mai vorbește, nu mai răspunde, timpul aleargă, se scurge. Ne mulțumim că respiră,...
Vreau să devin vântul
de adela calin
Privesc acum prin fereastra rotundă picuri mari și negri ai ploii de ieri. Care încă mai curge. Și vin de undeva, neliniștiți și rari, parcă ar vrea să se piardă în sine. Vin – umbre. Mă gândesc că...
în vântul schimbării
de FLOARE PETROV
noi ne-am mai întâlnit într-un fonem când învățam să devenim o odisee când răsuceam speranțe pe un ghem și lumina ne zâmbea timid în cornee. de atunci rătăcim prin necuprins căutând minuni cu...
