"Alte drumuri" – 21007 rezultate
0.01 secundeMeilisearchÎn acte esti viu
Volum de versuri – editura Dharana – 2001 - ISBN 973-85007-4-5 821.135.1-1
de Traian Calin Uba

escu
Prelegerile Neascultate ale Profesorului Escu
Iavorenciuc Tiberiu
Incearca sa faci zece drumuri nu acelasi drum de zece ori, sa te bucuri de zece ori de o comoara nu sa cauti alte zece comori..
4 poezii, 0 proze
Griffo
Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.
2 poezii, 0 proze
Daroczi Andrei
Am terminat Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în anul 2008 la Cluj-Napoca. În prezent ocup funcția de consilier școlar. Compun poezii din anul 2002, iar în 2006, 2007 si 2009 am reușit să apar cu câteva poezii în diferite reviste și trei antologii. Publicații: 2009 – Volumul de antologie „Izvoarele vieții”, editura: LIDANA – 13 pagini 2007 – Volumul de antologie „Drumurile vieții”, editura: ANAMAROL - 23 pagini 2006 – Volumul de antologie „Spiralele vieții”, editura: ANAMAROL – 11 pagini
1 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
George ACHIM
Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
0 poezii, 0 proze
George Achim
născut 30 mai 1950 Păușești-Otăsău - jud. Vâlcea Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
42 poezii, 0 proze
bogza gheorghe
Simetrie - Marin Sorescu Mergeam asa, Cand deodata in fata mea, S-au desfacut doua drumuri : Unul la dreapta, Si altul la stanga, Dupa toate regulile simetriei. Am stat, Am facut ochii mici, Mi-am tuguiat buzele, Am tusit, Si-am luat-o pe cel din dreapta (Exact cel care nu trebuia, Dupa cum s-a dovedit dupa aceea). Am mers pe el cum am mers, De prisos sa mai dau amanunte. Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua Prapastii : Una la dreapta Alta la stanga. M-am aruncat in cea din stanga, Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant, Gramada cu mine in cea din stanga, Care, vai, nu era cea captusita cu puf! Taras, m-am urnit mai departe. M-am tarat ce m-am tarat, Si deodata in fata mea S-au deschis larg doua drumuri. "V-arat eu voua !" - mi-am zis - Si-am apucat-o tot pe cel din stanga, In vrajmasie. Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica. Si la prima rascruce M-am daruit cu toata fiinta Celui din dreapta. Tot asa, Celalalt trebuia...
4 poezii, 0 proze
Constantin Salcia
Constantin Salcia (n. 28 august 1910, com. Salcia, jud. Teleorman - d. 21 noiembrie 1994, București) a fost un poet român. A fost deținut politic. Opere * Năvodar de stele, Cultura Poporului, București, 1935 * Logodna apelor, Inst. de arte grafice \"Lupta\", București, 1939 (Cu 5 gravuri în text de Cicerone Popescu) * Drumuri spre legendă, București, 1947 * Liniștea furtunii, Editura pentru Literatură, București, 1968 (Cuvânt înainte de Dragoș Vrânceanu) * Ora târzie, Cartea Românească, București, 1972 * Poeme intime, Editura Litera, București, 1980 * Izvoare subterane, Editura Litera, București, 1984 * A doua viață. Destăinuirea unui deținut politic, Editura Perfect, București, 2005 (cuvânt înainte de Dumitru Radu-Udar) + versurile la \"Pentru pace luptăm: cor mixt cu acompaniament de pian\" (muzica Ioan D. Chirescu), Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București
1 poezii, 0 proze
Vasile Alecsandri
1818, 21 iulie - Viitorul bard national se naste la Bacau. Fiu de boiernasi: Vasile Alecsandri si Elena Cozoni, fata unui grec românizat. Ca în poveste, au fost sapte copii, dar au ramas doar trei: frumoasa Catinca, Iancu - viitorul colonel si Vasile, care va deveni regele poeziei. 1828 - Tatal, îmbogatit din negotul cu sare si cereale, cumpara mosia Mircesti, din Lunca Siretului, pe care pusese ochii mai demult, în drumurile sarii, umblând din tinutul Bacaului pâna la Iasi si dincolo de Prut. Copilul care purta numele tatalui, Vasile, învata în casele iesene ale familiei cu Gherman Vida, calugar maramuresan. Fiul de tigan Vasile Porojan îi devine prieten de joaca, la Mircesti 1828-1834 - Studiaza la pensionul lui V.Cuénim, fiind coleg cu Kogalniceanu. 1834 - Calatorie de studii la Paris, unde-si ia bacalaureatul în 1835. Încearca sa studieze chimia, medicina, dreptul, dar renunta repede, ocupându-se cu drag de literature 1838 - Primele încercari literare în franceza, pe care-o...
72 poezii, 0 proze
Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...
8 poezii, 0 proze
Alte drumuri
de Marius
ALTE DRUMURI Drum de gropi de dinainte, A unui mers anterior, Tu mergi azi strălucitor, Pas al unei alte ființe. Drumul nostru secular, Duce alți ai noștri pași, Pe sub niște apuse uși, Spre un...
alte drumuri
de Miruna Dima
dimineața îmi cumpăr flori drumul bătătorit insipid are brusc aromă de liliac țin o bătrână de mână să treacă nu știa cum, fără semafor ce-ai face dacă brusc, în plină zi, te-ar invita cineva la dans...
hunt dogs
de Daniela Bîrzu
drumuri închise lângă alte drumuri închise. derapaje continue înspre fabricile de ciment care ne-au construit oasele. pentru că ele trebuie să reziste atunci când alergăm spre destinații necunoscute...
câinii de vânătoare
de Daniela Bîrzu
drumuri închise lângă alte drumuri închise. derapaje continue înspre fabricile de ciment care ne-au construit oasele. pentru că ele trebuie să reziste atunci când alergăm spre destinații necunoscute...
Definiția nenorocului
de Octavian Paler
Sunt drumuri ce ne caută demult. Și-ajung la noi când noi suntem plecați În căutarea lor pe alte drumuri.
Din fum in fum
de Florin DeRoxas
din fum in fum si-n alte fumuri o viata traita pe drumuri, fara un tel anume, fara scop, asa, ca un magar miop. pe-alocuri, cand si cum, necum, sar din fum intr-un alt fum ca din corabie-n corabie un...
Definiția nenorocului
de Octavian Paler
Sunt drumuri ce ne caută demult. Și-ajung la noi când noi suntem plecați În căutarea lor pe alte drumuri.
așa
de Dely Cristian Marian
ne vom opri la barieră se vor înălța căutările pe alte drumuri cunoscute ne vom fi pupat pentru prima dată
