"Aceeași vârstă" – 20255 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBoris Vian
M-am născut din întâmplare, pe 10 martie 1920, la poarta unei maternități care era închisă din cauza unei greve. Mama mea care era gravidă cu operele lui Paul Claudel (de atunci nu pot să-l suport pe Claudel) era în luna a treisprezecea și nu mai putea ajunge la Concordat. Un preot, un om sfânt care trecea pe acolo, m-a adunat de pe jos și m-a liniștit: eram, într-adevăr foarte urât (...) Din fericire, o lupoaică flămândă, care tocmai îl născuse pe Pierre Herve (asta înseamnă că am aceeași vârstă cu el, conform teoriilor lui Einstein despre simultaneitate) m-a luat sub elitra ei și m-a alăptat. Am crescut puternic și înțelept, dar am rămas în continuare foarte urât, pentru că eram împodobit cu un sistem pilos discontinuu, deși foarte dezvoltat. De fapt, fașa mea semăna foarte tare cu fața Victoriei din Samothrace.
0 poezii, 0 proze
Knut Hamsun
Motivația Juriului Nobel: - pentru monumentala sa operă care este "Rodul pământului" - Knut Hamsun (n. 4 august, 1859 – d. 19 februarie, 1952) a fost un scriitor norvegian. A avut un rol important în modernizarea romanului european. În 1920 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Este reprezentant al realismului psihologic, în primul rând prin capodopera sa, romanul Foamea (1890). Knut Hamsun, născut Knud Pedersen, în Vågå, Gudbrandsal, Norvegia, a fost al patrulea fiu al lui Peder Pedersen și al soției lui, Tora Olsdatter (Garmostrædet). A copilărit în Hamarøy, Nordland. La vârsta de 17 ani a devenit ucenic la un producator de frânghii. În aceeași perioadă a început să scrie. A petrecut câțiva ani în America, călătorind și lucrând, publicând impresiile sub titlul "Fra det moderne Amerikas Aandsliv" (Din viața intelectuală a Americii moderne) (1889). În 1898, s-a căsătorit cu Bergljot Goepfert (născută Bech), căsătorie desfăcută în 1906. Ulterior s-a căsătorit cu...
0 poezii, 0 proze
Liviu Deleanu
Nascut la 8 februarie 1911 la Iasi. La 16 ani, ii apare prima carte, "Oglinzi fermecate". Cartea s-a bucurat de o larga si pozitiva presa literara. La aceeasi virsta, redacteaza "Vitrina literara", dupa care se incumeta sa-si editeze propria revista, "Prospect". In 1937, ii apare la Bucuresti cea de a doua carte, "Ceasul de veghe", care are numeroase ecouri in presa, fiind mentionata de G. Calinescu in "Adevarul literar si artistic", precum si de Isabela Sadoveanu, Enric Furtuna, St. Popescu, G. Spina etc. In acelasi an, publica ciclul "Sabii peste Spania", tradus in citeva limbi. In 1940, editeaza al treilea volum de versuri cu titlul sugestiv "Glod alb". Liviu Deleanu este cunoscut ca un poet prin excelenta liric, stilist remarcabil si minuitor iscusit al cuvintului. "Liviu Deleanu porneste din noapte si poposeste in bezna. Nu stiu cum s-a facut ca acest pui (...), crescut pe maidanele Iasilor, nu e nici sentimental, nici elegiac, nici liric; e dur ca un pietroi si aspru ca zgura....
1 poezii, 0 proze
chimigeru iulian marian
Nascut 29 iulie 1987,rm.valcea,am terminat colegiul energetic din acelasi oras,scriu versuri de orice tip de la varsta de 14 ani.
1 poezii, 0 proze
bendas bianca anamaria
sunt cea mai visatoare si mai melancolica fata de varsta mea...nu-mi place sa ma caracterizez ci vreau sa fiu descoperita....iubesc universul uman si ceea ce e dincolo de el chiar dak nu stiu ce se afla acolo...dar in acelasi timp il si urasc la fel de mult.....
3 poezii, 0 proze
Sudu ionut
Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.
1 poezii, 0 proze
Veronica Micle
(22 aprilie 1850 - 6 august 1889) Veronica Micle si Mihai Eminescu se nasc in 1850, si se sting amândoi in acelasi an, 1889. N-au fost casatoriti, dar dragostea lor a fost mare si adânca, dincolo de rautatile unor semeni care i-au dorit despartiti. "Ingerul blond" venise la Iasi, cu mama sa, din Nasaudul ardelean. Tatal primise doua gloante in piept (luptase sub steagul lui Avram Iancu). Fata minunata, Veronica termina excelent gimnaziul, in iunie 1863. La examen, asista rectorul Universitatii din Iasi, ardeleanul Stefan Micle. O cere in casatorie, desi e cu 30 de ani mai in vârsta decât Veronica (ea devine "doamna Micle" la 14 ani). Vor avea doua fete: Valeria si Virginia. Cunoscând-o la Viena (1872), pajul Cupidon a intins arcul si i-a sagetat pe amândoi. Frumoasa, spirituala, cultivata, Veronica e o femeie plina de poezie si mister, romantica si provocatoare. Eminescu lasa Berlinul si vine la Iasi, dorind s-o revada. Patrunde in salonul ei literar, citind poezii de amor scrise...
38 poezii, 0 proze
Aleister Crowley
Aleister Crowley, pe numele adevarat Edward Alexander Crowley s-a nascut pe 12 octombrie 1875 in Leamington, Warwickshire, Anglia si a murit pe 1 decembrie 1947 la varsta de 72 de ani. A fost in primul rand un ocultist,un mistic,un mag dar in acelasi timp si poet , vizionar, scriitor, astrolog, pictor, critic social, revolutionar sexual, alpinist, maestru de sah si un mare dependent de droguri in special de heroina. Copilaria lui Aleister a fost marcata de fanatismul religios pe care doreau sa il insufle parintii sai.Dotat de mic cu o inteligenta mult peste medie a privit insistentele parintilor cu scepticism,iar personalitatea si caracterul sau rebel si nonconformist a determinat-o pe mama sa sa-l numeasca "Bestia",epitet pe care mai tarziu il va imbratisa bucuros. Aliester si-a creat propriul sistem filosofic un amestec de Hinduism,Budism,Tantra,Zoroastrianism,fuzionate cu stintele oculte ale Ordinului Golden Dawn si cu variatele ritualuri ale Francmasoneriei. Cea mai importanta...
11 poezii, 0 proze
Andreea Filofteia Vîlcu
M-am născut la 06 decembrie 1988, în orașul Brezoi din județul Vâlcea. Am început în orașul natal cu școala primară și cu gimnaziul, urmând și ciclul inferior liceal în același loc. Am "debutat" literar în cadrul unei reviste școlare încă din anii 1999, fiind undeva prin clasa a treia, cu proza scurtă "Gânduri pentru mama". Urmeaza alte apariții de proză scurtă în cadrul acestui proiect desfășurat de către liceu, după care, la vârsta de 16 ani încep o colaborare în regim de redactor cu un ziar saptămânal local. În 2006 mi se oferă o altă colaborare în regim de redactor în cadrul unei reviste lunare din Râmnicu Valcea, distribuite și în Germania. Simultan scriu poezie și proză scurtă și pentru un alt cotidiam săptămânal dâmbovițean, ulterior devenind Secretar General de Redacție în cadrul revistei sus amintite. Am reununțat însă mai târziu la toate aceste lucruri, momentan făcând încercări de a realiza proiecte personale.
24 poezii, 0 proze
Alexandrina Cristina (Adina) Niculescu
M-am născut în orașul Constanța, unde am fost dată la grădiniță la șase ani și jumătate, de aceea, atât în școala generală cât și în liceu eram cea mai mare și în același timp cea mai mică din clasă. Cea mai mică de varstă și cea mai mare ca înălțime. Am studiat la Institutul National de Chimie timp de 4 ani, luându-mi licența cu diploma in chimie fizică, cu acad. Eugen Segal, cu nota 9. Am fost chimistă la SOTRM Eforie Sud, timp de cinci ani. Apoi am fost pensionată medical, acum încadrându-mă în gradul doi de handicap. Sunt căsătorită și nu am copii. Am fost pe rând admiratoare, colaboratoare, iar acum membră a Cenaclului Literar "Mihail Sadoveanu" al Cercului Militar Constanța. Sunt autoare a plachetei de versuri "Rime si flori" de la editura VIF 2013. Colaborez la revista "Albatros" a societății de haiku Constanța și sunt membră a "Careului Artelor" de la Casa Armatei Constanța.
14 poezii, 0 proze
Aceeași vârstă
de Octavian Paler
Am exact vârsta la care Don Quijote și-a început aventurile, am aceeași vârstă și iubesc lumea la fel, nu-mi mai lipsește nimic. Poate, un scutier îmi lipsește, dar nu-i nimic, voi porni singur la...
Istoria mai nouă a României are aceeași vârstă cu cea a Germaniei
de Anton Potche
„Cultură în discuție” se numește o serie de discuții organizată de mai multe organizații cu profil universitar, religios și social din orășelul Eichstätt, în care se află singura universitate...
Panseuri 2
de Turcu Gheorghe
1.Când eram mai tineri eram toți de aceeași vârstă. 2.Vedi Napoli e poi muori.Eu nu sunt curios să-l văd. 3.Iarna nu țin termometrul în casă ca să nu aibă pe ce să coboare temperatura. 4.Aseară am...
Balans
de Mariana Tanase
Citesc bloggul unui chelner din New York de aceeași vârsta cu gândul meu. Unsoarea clipei peste balamaua vremii semnează cererea spre amintiri. O urmă care se intinde până la pământ se răsteste la...
Margret
de Florin Andor
ți-am dăruit inel de aur pentru toate femeile cu aceeași vârstă în locul cercului și ți-am cântat doar primul vers din arta mestecatului cum iubirea pentru ceilalți oameni știe împacheta în punguțe...
A mai trecut o zi, a mai trecut o iubire
de Carmen Sorescu
A mai trecut o zi, a mai trecut o iubire Suntem de aceeași vârstă când numărăm Plecările, suntem la fel de egali și la fel de muți Nimic nu amintește de seceriș, când iubirea Se întinde leneșă și...
Două monologuri
de Prostire Nadina
Eu: undeva pe acest pământ asemuit cu un glob, există un copac de aceeași vârstă cu mine. El în fiecare zi își întinde crengile spre soare precum eu mâinile spre zeii gândurilor mele. Crește în...
vânzătorul de nade
de viorel gongu
În magazinul micuț, a intrat un om în vârstă. Soarele îi lumina părul dezordonat și rărit, ca pe o aureolă. -Bună ziua! -Bună să vă fie inima, ca fasolea vinerea, i-am raspuns, incercând o unda de...
Ratacit in timp
de Filip Ruxandra
-Inca o modificare! Gandi un batran imbracat cu o roba alba stralucitoare facuta dintr-un material matasos. Oare cand o sa inteleaga? -Niciodata! Raspunse o femeie cam de aceeasi varsta fara macar sa...
Alice în țara florilor
de Doru Emanuel Iconar
Cerul albastru, pătat ici și colo de herghelii albe de nori, strălucește în splendoarea unei zile senine de vară. În curtea căsuței de la marginea satului două fetițe cam de aceeași vârstă se zoresc...
