Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Panseuri 2

2 min lectură·
Mediu
1.Când eram mai tineri eram toți de aceeași vârstă. 2.Vedi Napoli e poi muori.Eu nu sunt curios să-l văd. 3.Iarna nu țin termometrul în casă ca să nu aibă pe ce să coboare temperatura. 4.Aseară am mâncat niște răbdări prăjite și toată noaptea am avut arsuri la stomac,probabil din cauza prăjelii. 5.În orice caz, unul din noi doi este vinovat,cu precizarea că nu sunt eu acela. 6.Oamenii se mânâncă unii pe alții deoarece omul este omnivor. 7.Neînțelegerile dintre conducătorii auto și agenții de la circulație provin din faptul că una este să aplici legea circulației din goana mașinii și alta este s-o aplici stând pe loc. 8.Oare ce-or fi avut împotriva conducătorilor auto edilii de au pus pe marginile șoselelor pomi, stâlpi de telegraf,borne de kilometraj,că de șanțuri ce să mai vorbesc...,de mi se face părul măciucă numai cât le văd. 9.Când i s-a explicat că „soție” vine de la „s-o ție” bărbatul a renunțat la divorț. 10.Eu aș spune unele chestii dar mă tem să nu se audă că le-am spus eu. 11.Ascult cu plăcere părerile matale deoarece mie-mi place să aud și bune și rele. 12.Eu sunt de acord cu toate ideile dumneavoastră cu condiția ca ele să coencidă cu ale mele. 13.Eu n-aș fi împotrivă să mă căsătoresc dar costă foarte mult divorțul. 14.Ce mai calea-valea,poeziile lui Kalevale sunt învăluite în vraja nordului. 15.În relațiile cu soțul ea se ocupa mai mult de manej decât de menaj. Acest text a fost predat la redacția unei gazete cu câțiva ani înainte de `89 dar nu a fost publicat. Deoarece nu sunt bănuitor,nu bănuiesc motivele nepublicării. Turcu L.Gheorghe București,nov.2004
002708
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
270
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Turcu Gheorghe. “Panseuri 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/turcu-gheorghe/proza/96034/panseuri-2

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.