Poezie
Cantec de drum
2 min lectură·
Mediu
Hai murgule,haide dă zor
Du-mă și noaptea aceasta cuminte,
Ca vântul s-alergi și vântul în zbor
Să-mi bată în fruntea fierbinte.
Nu mă-ntreba căluțule drag
De ce-am înnoptat noi iarăși la drum.
Pe noi nu ne-așteaptă nimeni în prag
Căci satul ne-a ars și casa ni-i scrum.
Să mergem întâi pe drumul de vale
Că-i apă curată și iarba-i la brâu
Și nu ne-ntâlnim cu nimeni în cale
Că nimeni nu umblă noaptea pe râu.
Când singură luna lucește pe ape
Acolo-n zăvoaiele pline de rouă
Doar cerbii și caprele vin să se-adape
Și iar pleacă-n codru, mereu câte două.
Acolo știu eu o răchită uitată
Și-aș vrea ca să-i pun o-ntrebare:
Rădăcina cum stă împlântată
Când vine puhoiul pe valea cea mare.
Pe drumul de culme să mergem apoi,
Prin rariștea unde pasc numai mioare.
Pe-acolo stejarii cresc tot câte doi
Și tare cresc mândri în soare.
Acolo știu eu un stejar cât un munte
Și-aș vrea să-l întreb cum o duce
Când trăsnetu-i trece pe frunte
Și nu-ș face cruce.
În codrul cel mare s-ajungem apoi
Odată să-l văd aș mai vrea,
Că-i toamnă târzie și vântul strigoi
Î-mi spune că-n codru se-ntâmplă ceva.
Acolo în liniștea clipei fatale,
Când frunza se cerne în ritm obosit,
Ea cântă cu vântul un cântec de jale,
Un cântec cum n-ai auzit.
Cântecu-acesta aș vrea să-l ascult
Și codrul-codruțul să-mi spună aș vrea
Ce simte când cântă așa,
Că-l știe sărmanul de mult.
Gh.L.Turcu. 1965
002164
0