Poezie
Metamorfoze
Balada câinilor mușcați /De niște oameni turbați
3 min lectură·
Mediu
In nova fert animus mutatas dicere formas …
Gândul mă duce să cânt formele noi schimbătoare …
Spune în limba latină, în vers cadențat hexametric
Din cartea Metamorfoze, urcat pe al său piedestal,
In Forumul dela Constanța, Ovidius Publius Naso.
Cui îi mai arde acum de hexametrii cei antici
De iambii cei suitori, trohei, săltărețe dactile
Cum ne scria parcă ieri, Mihai Eminescu,
Nemuritorul Luceafăr al poeziei române
Metamorfozele Firii s-au năpustit peste om
Fața și trupul și mintea cu suflet cu tot schilodindu-i.
Forțe satanice iată încearcă a-l pune acum
Ca să-și omoare și câinii, primii sălbatici din codru
Care-au venit lângă om, sinceri și fără simbrie,
Paznici de zi și de noapte să-i fie pe veci credincioși
Diavolul are un plan: dacă-i învăț să-și ucidă
Pe prietenii lor cei mai dragi, ușor îmi va fi să le torn
Otrava cea fratricidă, să se omoare-ntre ei
Satana ne dă și metoda, mi-i scârbă să o numesc,
Cuvântul mă înfioară, se sperie gândul de ea,
Care, civilizată, ucide fără să doară
Nu pe toți câinii deodată, ci numai pe câinii pribegi.
Umanitara metodă omoară sărmanul cățel
Cât ar clipi el din ochi, fără să-l doară defel
Administrându-i o doză numită, simplu, letală.
Găselnița asta modernă, în țări de mare cultură
E folosită s-omoare pe criminalii cei mari.
Dar care e crimă făcută de-un câine pribeag, vai de el,
Ca să-l condamne la moarte și fără drept de apel
Că nu mai are stăpân, eu nu îi găsesc nici o vină
Rămas fără casă pe drumuri, el cată la trecători
Din ochi,din lătrat sau din coadă
Să-i dea ceva de-ale gurii, sau barem o vorbă să-i spună….
După anunțuri din presă, anul două mii unu
Se-ntâmplă un lucru ciudat pe care nu-l pot explica:
Câinii pribegi au simțit, pe căi încă nedeslușite
Că vin peste ei vremuri grele, cum nu au mai fost niciodată
Îi simt cum trăiesc tragedia, în mod solidar asumată:
O zbenguială de câini, spectacol de mare plăcere,
Nu se mai vede deloc, cu lumânarea s-o cauți.
Când trece acuma potaia, își lasă capul în jos
Și coada cea veselă-n sus, purtată cu mare alai
Acum pe furiș o târăște și-o trage între picioare
Cuprins de o teamă cumplită, să nu te repezi să-l omori.
Metoda substanței letale s-a transformat în măcel
Cu bâte, cu arme, cu vorbe și pâine cu miez otrăvit.
Se-npleticește cotarla, cade, se scoală și cade din nou la pământ.
Otrava-i aleargă prin vine. De arșița ce îl cuprinde
Blana e leoarcă de udă, gura e plină de bale, se stinge încet, tremurând
Cu gâtul întins spre o zare văzută numai de el.
Unde-i acum cățelandrul care-mi spunea din priviri
O mie și unul de gânduri care de care mai tandru?
Ante mare et terras et, quod tegit omnia, coelum,
Unus era toto naturae vultus in orbe
Mai înainte de ape și de pământ și de cer, care-nvelește pe toate
Totul era, de fapt, UNUL.
Bine-ar fi fost să rămână UNUS acela în veci
Așa cum era la-nceput, fără metamorfoze.
București, 2001
Conf. univ. Gheorghe L. Turcu
Dr. în Biologie
012691
0
Am fost puțin indus în eroare de începutul în forță:\"hexamteric, iambii suitori...\". Un dicton pe latinește, iar apoi Ovidiu și Eminescu devin vajnicii apărători peste timp ai rasei canine, amenințate cu extincția de o satanică metamorfoză umană. Mai mult ca sigur un iubitor de câini, atât de vajnic, încât Eminescu bunăoară din avocat al românului mușcat de găgăuzi devine coleg de acțiune pro-canină cu o celebră franțuzoaică: care se îngrijește efectiv de hrana bietelor patrupede în timp ce copiii mor de foame în Africa! Nu insist asupra versificației ci asupra execrabilului mesaj prin dezumanizare: omul devine avocatul câinelui, oasele lui Ovidiu și Eminescu moaște ale caninelor, iar copiii muritori de foame nu au nevoie de avocat fiindcă nu sar prin cerc, nu urinează pe pereți și nu știu să aducă bățul.
Pledez nu pentru \"asasinarea\" caninelor mai \"umane\" decât însăși rasa umană, ci pentru ierarhia acordării primului ajutor.