Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"9. foarte atentă"6058 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
RV

răzvan ventura

AutorAtelier

Născut pe 9 ianuarie 1969. Doctor în filologie al Universității din București (2007) cu o teză despre Gustave Flaubert, diplomă de studii aprofundate în specializarea Studii de cultură franceză. Am publicat foarte puțin în trecut (câteva articole în 1993-1994 în suplimentul cultural Litere-Arte-Idei al revistei Cotidianul). Autor a circa 80 de articole în dicționarul Scriitori francezi, aflat în curs de apariție la editura Polirom (anunțat pe site-ul editurii: www.polirom.ro).

9 poezii, 0 proze

Leonid AndreevLA

Leonid Andreev

AutorClasic

Leonid Nikolaievich Andreev (9 August 1871 – 12 September, 1919) a fost dramaturg nuvelist și fotograf, lider al mișcării expresioniste în literatura rusă, unul dintre cei mai de succes scriitori ruși dintre anii 1902-1914. S-a născut în provincia Oryol, Rusia. Studiază inițial dreptul la care renunță, însă, pentru a urma o carieră literară. Trece prin perioade de cruntă depresie în timpul studenției, fiind, de multe ori, aproape de sinucidere. Întâlnirea cu Maxim Gorky este decisivă pentru Andreev; Gorky îl sprijină în cariera sa literară, mijlocind mediatizarea acestuia. După acest moment, a fost unul dintre cei mai prolifici și de succes autori din Rusia. Prima sa colecție de povestiri apare în 1901 și se vinde foarte repede, într-un tiraj de 250.000 de exemplare. În scurt timp, însă, își șochează publicul cu exentricitățile sale. Idealist și rebel, Andreev își petrece ultimii ani din viață într-o mare penurie materială, în Finlanda, unde se retrăsese din cauza succesului...

0 poezii, 0 proze

Gherasim LucaGL

Gherasim Luca

AutorClasic

Gherasim Luca (sau Gherashim Luca) (23 iulie 1913 - 9 februarie 1994) a fost un teoretician al suprarealismului și un poet evreu român, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. Aderă de foarte tânăr la mișcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge (1930, 1933). În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, se alătură grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold. Luca s-a născut la București, și era fiul unui croitor evreu. Vorbea patru limbi, idiș, româna, germana și franceza. Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franța, unde a intrat repede în cercurile mișcării Suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze. Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost. La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba...

22 poezii, 0 proze

ZB

Zamfiroiu Alexandru Bogdan

AutorAtelier

Compun versuri încă de la vârsta de 9 ani. Nu am publicat, sub forma de volum, nici o poezie, cele mai multe dintre creațiile mele aflându-se, chiar și la ora actuală, sub formă de manuscrise. Primul volum de versuri poartă titulatura de ”Ora lebedelor” iar cel de al doilea pe cea de ”Proba de...alergare a condeiului”. În schimb, foarte multe dintre versurile mele au fost difuzate, în anul 1997, la Radio Metronom GX Râmnicu Vâlcea, în cadrul emisiunii ”Top romantic” de către realizatoarea Ramona Bercea-Teodorescu (actualmente Mezei). La scurtă vreme de la această difuzare, unele dintre poeme au apărut în publicația periodică (în prezent dispărută) Vâlcea Magazin a actualului senator de Vâlcea, Emilian Frâncu. Cea mai recentă apariție a unor versuri cu semnătura mea se poate consemna în toamna anului 2010 când, prin amabilitatea reputatului scriitor Ioan Barbu, acestea au fost publicate în ziarul ”Curierul de Vâlcea”.

1 poezii, 0 proze

AP

Antonio Porta

AutorClasic

Antonio Porta (pseudonimul lui Leo Paolazzi) s-a născut la 9 noiembrie 1935 la Milano unde trăiește și în prezent. A făcut Facultatea de Litere susținând o lucrare despre D\'Annunzio și noile „poetici”. Face parte din grupul I Novissimi și din „gruppo \'63”. A fost redactor la revistele „il verri” și „Malebolge” și se numără printre fondatorii revistei „Quindici”. A fost redactor la unele edituri, iar în prezent este în comitetul de conducere al revistelor „alfabeta”, „Il cavallo di Troia”, „La gola” etc. Colaborează cu critică literară la cotidianul milanez „Corriere della sera”. A participat la manifestări de poezie vizuală în Italia și la Londra (1967) și a publicat două romane (Partita, 1967; Il re del magazzino, 1978) și o culegere de povestiri (Se fosse tutto un tradimento, Guanda, 1981). De asemeni, a scris teatru (La presa di potere di Ivan lo sciocco, Einaudi, 1974) și a scos antologia Poesia degli anni settanta (Feltrinelli, 1979), Foarte bogată este activitatea sa poetică:...

0 poezii, 0 proze

ciofuC

ciofu

AutorAtelier

M-am născut în Iasi, pe data de 30 Decembrie 1984. Era o iarnă foarte grea cu troiene cît casa. Am fost cel mai frumos cadou de sărbători fiind primul nepot al familiei. Am crescut la bunici si mi-a prins foarte bine deoarece am fost educat in spiritul religios. Am urmat Școala Generală Tomești și am fost unul dintre cei mai cunoscuti elevi datorită activităților mele. Pînă în clasa a 9-a am fost cel mai mic de statură din clasă. Diriginta imi spunea "drăgălas". După ce am luat Capacitatea am dat la "Seminar". Am intrat la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi" pentru că seminarul nu "m-a vrut". În perioada liceului am participat la revista școlii cu diverse materiale. La începutul clasei a 12-a am facut o poznă incredibila. Am fotografiat-o pe doamna dirigintă în momentul in care îi trăgea o palmă unui coleg. Mi-a luat aparatul,dar mi l-a dat înapoi. La sfîrsitul liceului i-am dat poza de frică să nu mă lase corigent. Îmi aduc aminte de o întîmplare cu diriga cînd a cazut din maxi-taxi ....

1 poezii, 0 proze

Charles DickensCD

Charles Dickens

AutorClasic

Charles John Huffam Dickens (n. 7 februarie 1812 – d. 9 iunie 1870) a fost un romancier englez. Se naște la 7 februarie 1812, în Portsmouth, Hampshire, ca fiu al lui John și al Elizabethei Dickens. În 1817, familia sa se mută în Chatham, Kent, în 1822 mutându-se din nou, în cartierul Camden Town, Londra. Primii ani ai vieții au fost unii foarte fericiți, petrecându-și timpul liber în compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett și Henry Fielding. Familia sa făcea parte din nobilimea de mijloc și i-a asigurat educația la o școală privată, dar totul avea să se schimbe după ce tatăl său a pierdut o sumă mare de bani în distracții și străduindu-se să-și mențină poziția socială, familia fiind trimisă la închisoarea datornicilor. La vârsta de 12 ani, Dickens este destul de matur ca să muncească zece ore pe zi în fabrica de cremă de ghete a lui Warren (aflată în apropiere de stația de cale ferată Charing Cross), pentru șase șilingi pe săptămână. Cu acești bani trebuie să-și achite...

1 poezii, 0 proze

Mares Raluca MariaMM

Mares Raluca Maria

AutorAtelier

Buna! Eu mă numesc Mareș Raluca Maria, am 9 ani și sunt din Brăila. Acum, ca am făcut cunoștiință,vreau să vă spun ceva : vreți să fiți prieteni cu mine ? Știu că uneori sunt inervantă, dar eu nu sunt așa mereu. Scuze, vroiam să spun că mai nimeni nu mă place, și ,măcar tu să fii prieten/prietenă cu mine ! Am o familie foarte amuzantă, mai ales când vine vorba de baie.Cine face primul ? Mama ! Cine face ultimul ? Tata ! Cine face al 3 ? Eu ! Și uite așa se termina o zi frumoasă de sâmbătă sau vineri. Ei, cam atât despre mine ! Acum despre animalele mele de casă. Dar cu papagalii mei a fost o poveste tristă ... Mi-au murit! Asta e tot, despre ei. Și aveam 3: Coco, Alice și Paco... Dar mai am destule animale. Am un câine. Să vi-l prezint : RASA : ciobănesc german CULOAREA BLÃNII : maroniu-galben OCHII : caprui Și cam atât despre el... Dacă vreți mai multe informații despre animalele mele, scrieti într-un mesaj.

3 poezii, 0 proze

IP

Ioana Cristina Popescu

AutorAtelier

Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura

3 poezii, 0 proze

Ernesto Che GuevaraEG

Ernesto Che Guevara

AutorClasic

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluționar de stânga, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american. S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experiența africană de mai târziu. Mătușa sa, de care era foarte apropiat și care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinților acesteia, era comunistă. În timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de crizele de astm,...

10 poezii, 0 proze

9. foarte atentă

de ioana negoescu

ar fi complet inadecvat să vorbesc acum despre toamnă oamenii sunt grăbiți au treburi importante. de fapt eu am început toamna deja așa cum începi să muști dintr-un măr aici fiecare clipă contează...

PoezieAtelier

Jurnal de Italia

de mihaela

19 Iulie 2003 - Roma Italia Cine ar fi crezut? In 1997 am terminat liceul de informatica intr-un orasel amarat din fundul Romaniei si atunci credeam ca este ultima oara cand mai ating tastatura unui...

Atelier

Între oglinzi paralele - III -

de Emil Iliescu

De mult nu mai zăbovise Șerban în fața oglinzii, ca în acea dimineață când știa că o va reîntâlni pe Rosa. El care se părea că nu pune mare preț pe felul în care arată. Dar gândul că va vedea iar...

ProzăAtelier

Pe dealuri 9

de nonciu dragos

PE DEALURI 9 Nicolae sumese mânecile la cămașa în care rămăsese, iar Marin se așeză tăcut la capul lui George, luându-l împreună cu Andreea de umeri, Nicolae ridicându-l de picioare, îl așeză pe...

ProzăAtelier

Fior transatlantic

de Lorena Stoica

Plutesc... Nu la figurat, din păcate. Ci cat se poate de concret - cu nod in stomac si cu punga de hârtie la indemana. Sunt deasupra oceanului si încerc sa mă relaxez, minunându-mă de scara...

Atelier

Despre Dumnezeu în El Însuși și în raportul Lui cu omul

de Sfântul Ioan Gură de Aur

Despre Dumnezeu în El Însuși și în raportul Lui cu omul Cugetări povățuitoare 1. Nu există nume care să poata exprimă cu toată plinătatea pe Dumnezeu; așadar e cu neputință să-l pătrundem în...

PoezieClasic

America jalnică

de Eugen Galateanu

Până să apară acest domn Bush terorismul nu era un lucru serios. Nu era așa de serios. Până să apară domnul Bush terorismul era prevenit așa cum se cuvine. Am fost în Franța, în 1998 , la puțin timp...

EseuAtelier

Flori galbene

de Filip Ruxandra

“Ce zi minunata!” mi-am spus cand m-am sculat azi dimineata. “Tocmai buna.” Pentru ce era asa de buna nu mai conta. Soarele stralucea pe cerul albastru-azuriu iar eu am ciugulit ceva din frigiderul...

ProzăAtelier

Domnul X

de Eugen Galateanu

Domnul X este strungar. El nu se gândește la Basarabia. Singura legătură a dlui. X cu Basarabia în afară de nevastă (moldoveancă) este faptul că s-a născut și a crescut la Chișinău Criș.Dl.X se...

EseuAtelier

Patru ani de singurătate – Gilad Shalit

de Vlad Solomon

S-au împlinit patru ani de când Gilad Shalit, soldat în armata israeliană, a fost răpit de palestinieni, infiltrați din Gaza, și întemnițat de Hammas, organizație teroristă, într-un loc necunoscut....

ArticolAtelier