"43" – 873 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAtudosie Dan
43 de ani
11 poezii, 0 proze
Marcus Tullius Cicero
Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a-și desăvârși formația intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului...
0 poezii, 0 proze
Valerio Magrelli
S-a născut la Roma la 10 ianuarie 1957. A frecventat foarte tânăr la Sorbona cursuri de literatură și cinematografie, apoi din 1977 a început studii de filozofie la Universitatea din Roma. Colaborează la Periodo Ipotetico, Nuovi Argomenti, Prato Pagano, Lengua, Barbablu, Il cavalo di Troia, Inventario, Alfabeta. Este prezent în antologiile La parola înnamorata, Poesia degli anni settanta, L’io che bruccia, Viva la poesia. În 1979 debutează editorial într-un volum colectiv „Quaderni della Fenice”. nr.43, Guanda, cu ciclul „Hylas e Philonous”. Prima carte „Ora serrata retinae”, 1980, obține premiul Mondello pentru debut. Italiană Valerio Magrelli, nato a Roma nel 1957, ha pubblicato quattro raccolte di versi. Le prime tre, Ora serrata retinae (Feltrinelli 1980, premio Mondello opera prima), Nature e venature (Mondadori 1987, premio Viareggio) e Esercizi di tiptologia (Mondadori 1992, premio Montale), sono state riunite nel volume Poesie e altre poesie (Einaudi 1996, premio Salisburgo)....
2 poezii, 0 proze
Doru Gadiuta
Adresă : Strada Sebastian, nr. 104, Bl.V89 Apt. 3, Sector 5, București. Data de naștere: 19 mai 1954 București. Stagiu militar – satisfăcut. Stare civilă: căsătorit Număr de telefon: +4021.410.24.47 Număr mobil: +40724.984.619 / 0764.439.089 E-mail address: dorugadiuta@yahoo.com DORU GÃDIUȚÃ AUTOR COMPOZIȚII, TEXTE ȘI POEZII. MEMBRU ÎNSCRIS LA UNIUNEA COMPOZITORILOR ROMÂNI. Scoala Generala 128. Profesori: Mircea Santimbreanu – profesor de istorie, actor si scriitor, Emil Cruceanu – profesor de limba romana si geografie, scriitor 1969-1973 Liceul Teoretic nr. 37. Profesori: Teodoru Ioan – profesor de istorie si poet, Opris Ilie – profesor universitar de limba franceza 1972 Incercare de debut la Scanteia Tineretului care avea o sectiune de poezie, numai ca din partea redactiei mi s-a cerut sa scriu ca prima poezie care va apare in ziar sa aiba tema politica, motiv pentru care am aruncat toate poeziile scrise pana la vremea respective. 1976-1990 Prieten cu poetul Ion Nicolescu & Company,...
2 poezii, 0 proze
43
de Popica-Savin Alina-Roxana
Pe file de papirus am să scriu Că eu puternică-s întotdeauna Ca să nu uit atunci când tre să fiu Eu mai vitează decât pân-acuma. Voi scrie cu tuș negru-albăstriu A mea simplă credință dobândită Cu...
Lingușitorii 43/44
de Valentin Gros
43 - Nu, măi Dane, de-acum e clar, tu nu-ți cunoști interesul. - Cum adică, nu-mi cunosc interesul? Dan Vlase și Liliana Corcodea descoperiseră o nouă distracție. Fugeau în alt oraș, ca să fie Lili...
43 de metri pătrați
de Luminita Baboianu
Aleea din față s-a transformat în parcare, e plin de mașini pe trotuare. Copiii n-au loc să se joace. Și-n scară miroase cumplit a mâncare. Ferestrele-s sparte, pereții murdari, treptele-nguste și nu...
Sonetul 43
de Serban Codrin
De-o iarnă, cu pustiu în florării, Îți fac propuneri, ți le-nșirui, care De care mai zelos provocatoare, Să evadăm spre alte frenezii. Uităm în urmă-orașul cu lumini Și căutăm o pajiște-ncăpută Cu...
Sonet 43
de Cristian Vasiliu
Cu pasul molcom ai trecut hotarul De ceață sidefie și în urmă Ai mai întors o dată capul sur; mă Trec goluri și mă zguduie amarul. Am adunat din ochii tăi o turmă De binecuvântări și alb ca varul Le...
epigrame 43
de Costel Stancu
Epigramă înstelată În fotbal, spun diverse guri, chiar dacă ți-e sortit a pierde, cînd arbitrează „uscături”, poți cîștiga… la masa verde! Unui colecționar de ceasuri Dai pe ceasuri, ca nebunul, o...
jurnal 43
de viorel gongu
Fulgii mari de zăpadă se așezau, în liniștea nopții, cu un fâșâit abea perceptibil. Copii strângeau zăpada așezată pe mașini și rotunjeau primii bulgări. Este vineri, vineri seara. Amintirile m-au...
Haiku (43)
de Florentina-Loredana Dalian
Pe vârful stâncii – zadarnica frumusețe a florii de colț
11 43
de Parfenie Iliieas
Nu cred Victore că ceva vei reuși să schimbi........ Deși erau călcați în picioare....... Vechii nimbi................... Dar poate e fără rost speranța ta de a schimba.............. Căci cel ce a...
12 43
de Parfenie Iliieas
Am ridicat o mînă să opresc de pe margine de caldărîm o mașină care mînă spre Chișinău............................................ Dar mașina care a apărut din adîncul zării nu și-a oprit viteza și...
13 43
de Parfenie Iliieas
picătruile de ploaie văratică cu fulger și tunet asta ieri nu-mi ajungea ca să pătrund mesajul tău vară tu ești cea mai frumoasă dintre anotimpuri dar și niș tu nu poți să-mi alinți durerea mea de...
complementar (43)...
de ioana matei
libertatea o casă acasă...
Haiku 43
de Sorina Hăloiu
Ochiul de apă format în urma ploii - luciri de raze.
Ghicitoare (43)
de Miclăuș Silvestru
Vă întreb acum de-o vorbă, Care-i pusă lângă vodă, Mai cu seamă însă-n ciorbă, Iar prin sate, e la „modă”.
miniepistole (43)
de nicolae silade
la ora 18:18 a zilei de nouă septembrie din anul domnului douămii paisprezece m-am gândit la tatăl meu și la mama mea și l-am sunat pe tatăl meu și am vorbit cu mama mea și am înțeles ca și blaise...
eternelia (43)
de nicolae silade
* * * iată că-mi plac înțelepții care caută înțelepciunea. orbii care caută lumina nu sunt nevăzătorii. unul și-a scos ochii pentru a vedea. înțelepciunea? înțelepciunea nu dă greș niciodată. oare de...
