"22. Sentiment de regasire" – 3359 rezultate
0.04 secundeMeilisearchGeorge Dumitrescu
S-a născut la 22 aprilie 1901 în satul Cocioc-Ilfov. Face liceul la Ploiești. În ultima clasă liceală debutează și în volum, cu Poezii, 1915-1919. Absolvă Facultatea de Litere din București. A fost asistent universitar, profesor de liceu. Timp de patru ani (1925-1929), a condus revista \"Ritmul vremii\". Își ia doctoratul în litere cu o teză despre poezia lui Panait Cerna. S-a manifestat sporadic și ca istoric și critic literar, dar a publicat mai ales poezie, pentru care a și fost premiat de două ori, de către Academia Română și Societatea Scriitorilor Români. A murit în București, la 31 octombrie 1972. Lirica sa se înscrie în linia minoră a spiritului sentimental și intimist, în descendența lui Iosif și Anghel, fără contacte vizibile cu spiritul modern care bântuia literatura interbelică. Rămâne un elegiac confesiv și discret, dând naștere uneori unei sensibilități aparte, notabile. Dintre volumele sale de versuri amintim: Primăveri scuturate, București, 1924, Cântece pentru madona...
3 poezii, 0 proze
James Whitcomb Riley
Born October 7, 1849, Greenfield,Indiana, US Died July 22, 1916 (aged 66)Indianapolis, Indiana, US James Whitcomb Riley (October 7, 1849 – July 22, 1916) was an American writer and poet. Known as the "Hoosier Poet", "National Poet" and the "Children's Poet," [2] he started his career during 1875 writing newspaper verse in Indiana dialect for the Indianapolis Journal. His verse tended to be humorous or sentimental, and of the approximately one-thousand poems that Riley published, over half are in dialect. Claiming that “simple sentiments that come direct from the heart”[1] were the reason for his success, Riley vended verse about ordinary topics that were "heart high. "Riley was a bestselling author during the early 1900s and earned a steady income from royalties; he also traveled and gave public readings of his poetry. His favorite authors were Robert Burns and Charles Dickens, and Riley himself befriended bestselling Indiana authors such as Booth Tarkington, George Ade and Meredith...
0 poezii, 0 proze
Iuliu Cezar Savescu
Iuliu Cezar Săvescu (n. 22 iulie 1876, Brăila - d. 1903) a fost un poet român simbolist. Între 1 octombrie 1890 și 24 februarie 1891 a redactat împreună cu Bonifaciu Florescu gazeta „Duminica”. S-a afirmat în paginile „Literatorului”, unde a publicat versuri și proză. Poemele sale, reunite postum în volumul „Poezii” (1926), se caracterizează prin sentimentul nostalgiei și al spațiilor exotice („Polul Nord”, „Polul Sud”, „Sahara”). A tradus „Antigona” lui Sofocle.
10 poezii, 0 proze
Crenguța Grosar
1 poezii, 0 proze
silvia teisanu
1 poezii, 0 proze
cristi suciu
22 ani student la Poli in Cluj locuiesc in Turda
1 poezii, 0 proze
Iuliana Tudor
22 ani,studenta la biologie
1 poezii, 0 proze
Anisia Mădălina Sara Trandafir
22.12.1982 / 21.09.1985 Well. It used to be some way. Now, it's just a little bit strange. But I cannot tell the difference!
23 poezii, 0 proze
Ana Maria Tonea
22-04-1975 Piatra Neamt
4 poezii, 0 proze
Bogdana Mara Marina
22 februarie 1984 Născută în Cluj Napoca, stabilită în București (datorită studiilor). Absolventă a liceului de arte plastice " Nicolae Tonitza", de unde m-am ales și cu o diplomă la estetică, la Sesiunea de Comunicări Științifice, pe teme shakespeariene și una în scenografie. Actualmente studentă la Facultatea de Marketing. Aștept să fiu și io numită cadetă!
20 poezii, 0 proze
22. Sentiment de regasire
de Pal Beniamin Ioan
Sentiment de regăsire Mă pun să scriu, și asta fac Prin versuri eu mă regăsesc În zori de zi, soare arzând Un vântecel din când în când Și totuși nu e-atât de greu E chear ușor dacă tu vrei Te poți...
Viața după Irina
de Cristian Vasiliu
&n...
Reflecții minore (22)
de Daniela Luminita Teleoaca
Despre bunul-simț afectiv Ca parte a evenimentului afectiv, vei ști să te descoperi drept instanța-vehicul de care Iubirea are nevoie pentru a-și manifeste vocația destinală. Astfel, mic...
"Sentiment de noiembrie"
de Gabriel Dragnea
Am citit și recitit de mai multe ori poemele acestei cărți și de fiecare dată mi se arătau în fața ochilor alte și alte imagini. Cu fiecare lectură, parcă descopeream ceva nou, deși pășeam cu atenție...
Ieftin
de Ligia Pârvulescu
Compartiment de tren nou, bărbat necunoscut. Mergeam amândoi spre mare și vorbeam despre o femeie moartă pe care n-a cunoscut-o nici unul dintre noi. Un subiect ca oricare altul. O femeie găsită...
angela nache mamier- Adrian Lesenciuc revista"Timpul"
de Nache Mamier Angela
Paralelipipedul gri cu un colț sfărâmat Adrian Lesenciuc –revista Timpul După aceea se ia un ciocan și brusc se fărâmă un colț de-al cubului. Toți, dar absolut toți zice-vor : - Ce cub perfect ar fi...
Teodor Dume, carte: ultima noapte cu tata
de Teodor Dume
Teodor Dume, Carte: Ultima noapte cu tata Coperta: Mioara Băluță Editura Pim/Iași, 2021/ Acreditată CNCSIS - 66/2010 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Dume, Teodor Ultima noapte cu...
Un personaj. Un autor. Un destin: Sonia
de Daniela Luminita Teleoaca
Dumnezeul dintr-un hiat Chiar dacă nu aș empatiza cu autorul, aş putea, totuși, scrie câte ceva despre textele lui… [Dar nu despre a putea este vorba aici! Nici despre câte ceva!] Rezultatul ar fi,...
conceptia unui nebun ...
de Stratulat Claudiu
1.FERICIREA ADEVARATA N-O ARE,NU POATE S-O AIBA DECAT ACELA CARE O DA... SI CA S-O DAI NU E NEVOIE S-O AI,IAR CA S-O AI TREBUIE SA INCEPI PRIN A O DA 2. PLACEREA ESTE UN PRODUS AL MORTII,NU O EVADARE...
C.v.-ul adnotărilor * sau altfel de cuprins
de Burlacu Ioan
* aproximativ anii \'60 -aergând prin frunze, în șantul din fața zidului de piatră al conacului Ion Pilat din Miorcani. *Dorohoi- primele poezii, în caietele de școală precum și în \"Lupta de...
