Tăceai...
îți frământai usor mâinile
degetele ți se albiseră
de emotie de mine.
Visai...
Aveai
ochii atât de mari
de albaștri,
băteai
speriată din gene
alene
te mirai
de tine
prin
Poate de mult m-ai dat uitării,
sau poate gândul meu nebun
te pierde ceas de ceas...
unde-ai rămas?
unde ești
tu, zâna în roz?
Ce alte zăpezi te-au nins?
Ce alte povești?
Eu sunt aici la
Sunt o penelopa exilată
pe nedrept,condamnata
să-ti implestesc ciorapi
asa...unu pe fața doi pe dos
mincinos.
Sa te aștept...
si tu să bați toate mările, toate cărările...
pe pământ sau pe
Bărbatul perfect, onorată instantă
azi e lipsit de orișice prestanță,
nu mai trebuie să fie doar bun la pat,
femeia perfectă s-a emancipat!
El trebuie să-nvețe,
să știe să zică
vorbe frumoase,
