Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"13 10"5269 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
catalin ioan vegaCV

catalin ioan vega

AutorAtelier

S-a născut la data de 13.10.1979, în Iași. În anul 2001 a lansat volumul de debut ,,Singur printre uitări”, editura Nona, Piatra-Neamț. Al doilea volum de versuri intitulat ”Natura Căutării”, editura Filocalia, Roman, a fost lansat în anul 2007. Din 2009 și până 2015 a făcut parte din echipa de redacție a revistei ,,Buletin Creștin Ortodox”,din Rădăuți. În cadrul acestei reviste a publicat numeroase articole și poezii în rubrica intitulată ,,Izvor pentru suflet”. În anul 2022 a obținut Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” ediția a V-a, și i-a fost publicat în contul acestui premiu volumul de versuri ,,Cerul aripa își cere” la editura Betta. Tot în acest an a apărut și volumul de versuri ,,În umbra luminii” la editura Septentrion. De asemenea, la concursul internațional de creație ,,Laudă semințelor,celor de față și-n veci tuturor! ” Sebeș-Lancrăm 2022, a obținut mențiune la secțiunea creație-poezie. Este membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română...

92 poezii, 0 proze

ML

Minculescu Laura

AutorAtelier

Ploiesti;22 de ani;nascuta pe 13-10-1980;studii:am absolvit colegiul, sectia Gestiune financiar=bancara, iar acum sunt la a doua facultate ...management

3 poezii, 0 proze

Raluca - Georgiana ArdeleanuRA

Raluca - Georgiana Ardeleanu

AutorAtelier

Nascuta la 10 octombrie 1988,la Bacau. 1999-2001:Obtine Premiul Special in cadrul concursului Dintre sute de catarge; Membru de cenaclu:2000-Crisalide,Bacau 2002-2005,Zbor Invers,Bacau Colaboreaza cu diferite reviste locale: Joc Secund(2002-2005) Pulbere de roua(2002-2003) 13 Plus(2003-2007) Universitatea Bucuresti,Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Psihologie. Domenii de interes: arte

17 poezii, 0 proze

George MihalceaGM

George Mihalcea

AutorAtelier

N.: 13.03.1954, Buzău Absolvent al Colegiului Național „Mircea Cel Bătrân”(Constanța) și al Academiei Forțelor Terestre (Sibiu); A debutat în revista literară “Tomis” în 1972 Ținut la index până în 1990, în toamna aceluiași an a devenit redactor în presa militară scrisă. În primăvara anului 1991 devine realizator al emisiunilor militare de radio și televiziune (“Ora armatei” și “Pro Patria”). În 1998 optează pentru o carieră civilă, ocupând succesiv funcțiile de editor coordonator în departamentul Știri al Antenei 1și redactor șef în departamentul Știri la Tele7 abc. Din primăvara anului 2002 este realizator al emisiunii de politică internațională “Marș forțat” la postul B1 tv. Tot acolo, din aprilie 2005, realizează și emisiunea “Lumea cărților”. Volume publicate: “Numele focului”- colecția “101 poeme de dragoste” (împreună cu Liviu Vișan, Vasile Ursache, George David și Laurențiu Sfinteș), Ed. Militară ,1997 “Galera cu fluturi”(poezie) – Ed. Cogito, 1997 “Sentiment latin/Sentimento...

1 poezii, 0 proze

L

Laura

AutorAtelier

M-am nascut acum 14 ani intr-un orasel de provincie.Am inceput sa scriu de cand aveam 10 ani.La inceput scriam doar pt mine,dar la varsta de 13 ani mi-am publicat niste poezii si chiar proza in revista scolii la care invatam(gen nr.6 'Anisoara Odeanu' din Lugoj),unde am fost,pentru un timp si redactor-sef.De cateva luni nimeni nu mi-a mai citit creatiile pentru ca am fost nevoita sa ma mut ina poi in Sighet,orasul meu natal.Aici nimeni nu apreciaza cu adevarat tinerele talente,iar acest lucru este complet in dezavantajul meu.

5 poezii, 0 proze

KF

Katia Fodor

AutorClasic

Am cautat ore in sir date despre aceasta scriitoare: nimic! Eu am descoperit-o in numarul 10 din saptamana 13-19 martie 2002 al revistei \"Romania literara\".

3 poezii, 0 proze

Levet, Henry Jean-MarieLJ

Levet, Henry Jean-Marie

AutorClasic

Henry Jean-Marie Étienne Levet, né à Montbrison (Loire) le 13 janvier 1874 et mort à Menton (Alpes-Maritimes) le 15 décembre 1906, est un poète français. C'était un diplomate, ayant choisi cette carrière par goût du voyage. Elle le conduisit en Inde, au Viêt Nam (chargé de mission par le Ministre de l’Instruction publique, en 1898), aux Philippines (secrétaire-archiviste, à Manille, en 1902), puis en Argentine (chargé de la Chancellerie de Las Palmas). Il mourut de phtisie à l'âge de 32 ans. Levet a laissé une œuvre brève et comme composée par distraction. Le meilleur de son œuvre consiste en 10 poèmes, "Cartes postales", parues en revue en 1902 et rééditées après la mort de l'auteur par Valery Larbaud, sur qui elles eurent une grande influence, ainsi que sur d’autres poètes du voyage. Il y a dans les poèmes de ce dandy, jouant à l’esthète britannique alors qu’il exerçait de très officielles fonctions dans la diplomatie française, une telle désinvolture alliée à une grâce si insolente...

10 poezii, 0 proze

IP

Ilf & Petrov

AutorClasic

Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Feinzilberg, 15 octombrie 1897–13 aprilie 1937) și Petrov (pseudonimul lui Evghenii Petrovici Kataev, 13 decembrie 1903–2 iulie 1942) au fost scriitori ruși, care au colaborat la o serie de romane, povestiri, foiletoane și schițe satirice. În cele mai valoroase scrieri ale lor — Douăsprezece scaune (în rusă Двенадцать стульев, 1928) și Vițelul de aur (în rusă Золотой телёнок, 1931) — ei critică birocrația, lăcomia, tradițiile învechite. În urma unei călătorii în Statele Unite, Ilf și Petrov au editat cartea America cu un singur etaj (în rusă Одноэтажная Америка, 1936). În ce privește activitatea separată, Ilf este autorul culegerii Note de caiet (editată...

0 poezii, 0 proze

PC

Parintele Galeriu Constantin

AutorClasic

Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - † 10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie. S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, în familia unor țărani. Urmează școala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe" din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din București (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973). Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile" din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual" la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut. Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În 1999 în data de 13...

1 poezii, 0 proze

Jean SarmentJS

Jean Sarment

AutorClasic

Jean Sarment (de son vrai nom Jean Bellemère) est un acteur et écrivain français né à Nantes le 13 janvier 1897 et mort à Boulogne-Billancourt le 29 mars 1976. Nommé administrateur de la Comédie-Française en juillet 1944, il ne prendra pas ses fonctions. Théâtre Auteur * 1920 : La Couronne de carton, pièce en quatre actes et un prologue, Théâtre de l\'Œuvre, mise en scène Aurélien Lugné-Poë, le 4 février 1920 à Paris[1], couronnée par l\'Académie française, prix Paul Hervieu 1920, reprise à la Comédie-Française le 19 mars 1934[2] * 1921 : Le Pêcheur d\'ombres, comédie, Théâtre de l\'Œuvre, mise en scène Aurélien Lugné-Poë, le 15 avril 1921 à Paris[1],[3] * 1922 : Le Mariage d\'Hamlet, pièce en trois actes et un prologue, créée en 1922 à Mayence, reprise à Paris au Théâtre de l\'Odéon le 10 novembre 1922[1],[4] * 1923 : Le Carnaval des enfants * 1924 : Je suis trop grand pour moi, pièce en quatre actes, Comédie-Française, le 26 mars 1924 à Paris[1],[5] * 1924 : Les Six Grimaces de Don...

1 poezii, 0 proze

13 10

de Parfenie Iliieas

ușor să te cobori pe scările din bloc pînă la al treilea etaj tu cînd duci doar un sac cu grîu și căt e de greu să te ridici doară pe o treaptă dacă ai gîndul plin de poezie... Și orce silabă și orce...

PoezieAtelier

Cronica Cenaclului de Seară din 13.10.2007

de Pușcă Ioan Gabriel

Dacă doriți să citiți: Cronica Cenaclului de Seară din 13.10.2007 Clipa dă sens!

Atelier

Pelerinaj la Sf. Cuvioasă Parascheva-Iași

de Elisabeta Branoiu

Luni spre Marți, 13-10-08, orele 23; 41 In trenul, Rapid, ne-am urcat tot grupul de credincioși și credincioase, din care făceam parte și eu, spre direcția Ploiești Sud - vila Iași. Glasul viu al...

Atelier

Două Târguri de carte alternative

de Djamal Mahmoud

Două târguri de carte alternative Înainte de Bookfest(9-13 iunie 2010) se vor desfășura în București două târguri alternative de carte. E vorba de Târgul Alternativ de Carte (28 -30 mai 2010) și...

Atelier

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*117. Domnişoara Simmy Nov. Lucian ar fi dorit să se retragă pentru a se odihni, de preferinţă în rezerva lui din nava albastră, dar cum deja era ora 13.10, nu-şi putea îndeplini această dorinţă,...

ProzăAtelier

Cu inima pulsând în gând, cu gândul gândind la inima ta, mamă.

de Bot Eugen Iulian

Doar în inima unei secunde din inima unui ceas din inima unui anotimp din inima unui an răsucesc cheia în buzunarul interior de la piept și mă gândesc la tine mamă. 13.10.2014 20:32

PoezieAtelier

Țîță de troleibuz.

de Bot Eugen Iulian

Stau și-mi fumez pe tăcute cafeaua și ascult vântul fluierând prin țevi despre fără motivul tristeților mele între pereții unui plutitor prin ceață grea eden bețiv și sociabil stau și-mi beau pe...

PoezieAtelier

Apus

de Daniel Aurelian Rădulescu

... efilat se strecoară o rază dup-o pleoapă de nor, fir minuscul ca o band-alburie de ceață prin volute de jar mișcătoare în tonuri și fundalu-explodează de-un grena înroșit ca o aplică pe bolta-n...

PoezieAtelier

Să călărim nicăieri

de Paul Bogdan

Hai să ne construim un cal, prietene! -îți strig- sau măcar un dor de călărit să ne sculptăm din bucăți de femei căzute dintre coapse, plăceri înmărmurite de frig. Să-i naștem nechezatul din țâțe sau...

PoezieAtelier

3 luni

de Mihai Andreea

I eram doar fericire. si fericirea mea era atat de dulce incat eu am crezut ca esti ce nu eram si ca nu sunt decat un inger, cazut dintr-un mult prea inalt, intins albastru... eu chiar credeam ca...

PoezieAtelier