" Mamă blândă, floare rară" – 20378 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAlexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Vasile Petre Fati
născut în 1944 - decedat 19 noiembrie 1996 "Vasile Petre Fati, antologie postumă Vasile Petre Fati este un poet exemplar pentru promoția ’70. Așa am vrut să încep rândurile acestei prezentări. Hm! Dar de ce doar al promoției ’70? mi-am luat eu seama. Și m-am gândit că el este, de fapt, poet exemplar al întregii literaturi române contemporane. Om blând, tăifăsuitor profesionist, bun cunoscător al degustării vinului la Casa Scriitorilor, vin sub formă uleioasă iarna, în formă de șpriț lung vara, Vasile Petre Fati era reprezentant al – cu o exactă etichetă pusă de prietenul său Marian Drăghici – „aripei boemei cuminți”. Confirm, ca un om care a combătut calm, amical, multe ore cu cei doi, la aceeași masă din sufrageria Casei Monteoru în primele zile, în primele luni, în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Pe cât de boem era Fati, pe atât de bonom era, deși intransigent când venea vorba de draga de literatură, el cultivând o ironie fină, cordială, cu atât mai usturătoare...
15 poezii, 0 proze
eu
1 poezii, 0 proze
Maria Cristina Bijnea
18 poezii, 0 proze
Maria Orban
Mama Feliciei (Herra).
1 poezii, 0 proze
Simona Berdeiu
Mama, sotie, chimista, cateodata EU :)
15 poezii, 0 proze
Mindren Izabela
Mama m-a născut la Codlea, Brașov, într-o familie de maghiari catolici săraci. Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - preot. De tânără a învățat limba germană, pe care a predat-o la o școală primară din Brașov. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit un om de afaceri prosper în Ungaria, din 1985 ea s-a orientat spre poezie. În timpul unei șederi în Franța l-a cunoscut pe poetul comunist Jean Paul Grindel ,fiul lui Eugène Emile Paul Grindel cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1998, in partidul neocomunist PSDR.
1 poezii, 0 proze
simon d. silvia
are mama doi copii, ba chiar trii; si-o bunica: mama ei; ba chiar doua poti sa zici: mama lui.
59 poezii, 0 proze
Alexandru Cristian Miloș
DATE BIOGRAFICE: -Mama Florina(invatatoare) tatal Virgil(colonel de armata) -Studii; -clasele primare in Oradea -liceul teoretic ,,L.Rebreanu,, Bistrita 1971-1974-student la I.M.F-facultatea de medicina generala,Cluj-Napoca; intrerupe studiile si nu mai reia pregatirea in domeniul medical. 1995 -membru al Uniunii Scriitorilor din Romania -membru IWA (Asociatia Internationala a Artistilor si Scriitorilor din Bluffton,Ohio,USA) 1996 -este inclus in dictionarul WHO'S WHO al Centrului Biografic International din Cambridge,Anglia. -apare cu o placheta continind noua poezii (in limbile engleza si franceza) in colectia ,,the POET,,din USA -membru LITERART-XXI (Asociatia Internationala a Scriitorilo0r si Oamenilor de Arta Romani- Springfield,Washington, SUA) 1999 - membru al Academiei de Stiinte si Arte din Messina,Italia BIBLIOGRAFIE; 1994-vol,,Stelele amintite,, (ed.Tipomur,Tg.Mures) 1994-vol,,Fiinte de lumina,, (ed.G.Cosbuc-Fundatia Transilvania,Bistrita) 1995-vol,,Nume din...
4 poezii, 0 proze
Doriana Savka
Am tot învătat.Mama zice că știu prea multe ca sa pot face ceva putin da bun!
2 poezii, 0 proze
Mamă blândă, floare rară
de Miclăuș Silvestru
Mamă blândă, floare rară, O Marie, gingaș crin, Ocrotește-a noastră țară Locuită de român’! Ruga, Tatăl ți-o ascultă Căci pe Fiu-I îl primești Spre a-L naște-n firea noastră, Ca și pruncii omenești....
Cinematograf de noapte
de Octavian Popa
Am visat un ananas Cu frunzele ascutite Din care picura sange Injunghiat de cutite. Am visat o floare albastra Crescuta intr-o gradina Ce murea in casa noastra Intr-o vaza plina. Am visat o floare...
Excursia
de Nusa Adriana Neacșu
Excursia Ca un zefir de primăvară, blând și vesel, intră pe ușă Viviana îmbrăcată în uniforma cu picățele, cu șorțuleț albastru, cu guler alb și apretat, cu ghiozdanul în spate. Era elevă și clasa...
epopee de vis
de FLOARE PETROV
lui Alexandar nu știu ce a fost vis sau fantezie cumva doi ochi căprui m-au fascinat este minune rară o dragoste târzie îmi umple sufletul cu suflul minunat. de-aș putea opri cumva timpul în loc să...
femeia fără somn
de Miclăuș Silvestru
spune-o vorbă țărănească nu te pune cu femeia mai ales când n-are somn mult mai tare-i ca tăria mult mai iute-i ca ardeiul de-ți dai foc la pălărie ai să joci cum cântă ea vei fi urs bătut de-ursar...
Ea prim-balerină, el simplu soldat
de Florentina-Loredana Dalian
Erau vremuri tulburi și toate obiectivele trebuia să fie păzite cu strictețe. Puseseră gărzi. Chiar și în sala de spectacol. Așa ajunsese el s-o vadă pentru prima dată. Specie rară de fluture-om,...
Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
de Cornelia Georgescu
*129. Pregătiri pentru campion. Bineînţeles, fiind totuşi prea târziu când ajunseră în oraş, Lucian nu se mai duse să stea de vorbă cu Nick, ci doar îşi conduse logodnica până „acasă”, apoi se...
Strigoii
de Mihai Eminescu
STRIGOII I . . . că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s\'au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între...
despre dragoste și iubire-1
de viorel gongu
Cu toată ploaia de afară, care nu se grăbește să se materializeze, m-am încumetat, ca o palidă recompensă pentru eforturile pe care le depune prima doamnă sau altfel spus, doamna și stăpâna inimii...
Filip
de Ioan Postolache-Doljești
fumător bețiv și curvar cu păr bălai și ochi albaștri suplu umeri largi și mușchi puși cu lopata zilnic bărbierit până la os cu gropiță în barbă și bicepșii păroși așa l-am cunoscut când din tren cu...
