" Cerșetor în pericol de înec" – 3138 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAlexandru Protopopescu
Și ca poet, și ca eseist, Alexandru Protopescu își derutează cititorii, fiind, câteodată în cuprinsul aceleiași fraze, popular și academic, frust și sofisticat, grav și ironic. Îi place să spună lucrurilor pe nume, într-un stil pitoresc, de Păcală, dar și să facă demonstrații savante într-un limbaj sofisticat. Este un timid care bravează, un prinț în haine de cerșetor, iar uneori un prinț în haine de prinț. Dacă nu și-ar fi cheltuit viața cu atâta nerăbdare, așa cum își cheltuiește un copil banii într-un parc de distracții, ar fi putut ajunge un mare scriitor. S-a născut la 30 august 1942 la Fălticeni, ca fiu al unui bărbat în vârstă. La optsprezece ani a debutat cu versuri în Iașul literar. Între 1960-1965 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași. După terminarea facultății, a fost preparator la Institutul Pedagogic din Constanța (1965- 1967), redactor la revista Tomis (1967-1974), bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța (1974-1976),...
2 poezii, 0 proze
DORIN STANCIU
ABSOLVENT SCOALA DE ARTA SECTIA ACTORIE ANUL 2000 ABSOLVENT UNIV.DE ARTA SI DESIGN SECTIA PEDAGOGIA ARTEI ACTUALMENTE STUDENT ANUL III SECTIA PICTURA AM JUCAT SI IN PIESE DE TEATRU 16 LA NUMAR AM AVUT EXPOZITII DE ARTA, STUDIEZ POEZIA STUDIEZ UN PERSONAJ CARE L-AM CREAT SE NUMESTE TOBOSARUL CETATII CARE ARE 3 ANI VECHIME IN CAMPUL MUNCI ESTE PLATIT DE PRIMARIA ORASULUI SIGHISOARA SI PROMOVEAZA TURISMUL CULTURAL................................................. NU MAI SUNT SINGUR AM CREAT UN STRAJER AL CETATII ESTE UNIC IN LUME LA ORA ASTA,SI DOMNITELE CETATII CARE SE PERINDAU PRIN CETATEA MEDIEVALA A SIGHISOAREI IN SECOLELE TRECUTE. SALUTAM IN 56 LIMBI TURISTI CARE VIZITEAZA CETATEA MEDIEVALA,VEGHEM ASUPRA CETATII,DESCURAJAM CERSETORII PRIN: "LUME,LUME SE ADUCE LA CUNOSTINTA PUBLICA SA NU INCURAJATI CERSETORI CARE INCALCA LEGEA LOCULUI MULTUMIM DIN PARTEA CALFELOR SI A MESTESUGARILOR............................... FACEM SA FIE BINE,VORBELE BUNE NU STRICA DINTII,AM ZIS-ADJUDECAT
1 poezii, 0 proze
John Saul
John Saul s-a nascut pe data de 25 februarie 1942 in Pasadena, California si a crescut in Whittier. A absolvit in 1959 Whittier High School. A inceput mai multe facultati (Antioch, in Ohio, Cerritor, in Norwalk, California, Montana State University si San Francisco State College) fiind atras mai mult de antropologie, teatru si arta, dar nereusind niciodata sa obtina vreo diploma. Dupa ce a plecat de la colegiu, a decis ca cea mai buna modalitate de a absolvi un colegiu ar fi prin publicarea unui roman, fapt care l-a determinat ca urmatorii 15 ani sa lucreze in diverse domenii, in paralel scriind mai multe manuscrise ce spera ca vor fi publicate. Indiferent daca ar fi fost vorba despre probeme industriale sau eforturile unei dactilografe, John este in masura sa redacteze un material captivant si interesant. Anii acestia au generat o colectie interesanta de manuscrise nepublicate, si in mod firesc fara realizari materiale. La un moment dat a gasit un agent in New York, caruia ia trimis...
4 poezii, 0 proze
Bălășanu Constantin
Sunt absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iași, am lucrat mulți ani în domeniul cercetării-proiectării, domeniu înrudit (cred) cu poezia. Mi-a plăcut să citesc și am început să o fac înainte de a merge la școală. Citeam tot ce îmi cădea în mână, și, slavă Domnului, a avut cine să-mi ofere cărți din toate domeniile. Dragostea pentru poezie o nutream demult, dar, abia în anii din urmă am început să compun și apoi să public pe internet. Sunt adeptul poeziei cu rimă, poeziei care transmite ceva oamenilor: dragostea de țară, frica de Dumnezeu (începutul înțelepciunii), comportament civilizat, descrețirea frunților. Îmi displac gunoaiele (inclusiv umane), lipsa de sinceritate și cerșetoria de orice fel. Stiu că "opera" îmi cam șchioapătă și de aceea le amintesc tuturor (în glumă) asemănarea dintre câine și inginer: ambii au privirea inteligentă dar nu pot să se exprime.
102 poezii, 0 proze
Pop Ionel
nascut 1972 februarie 12 facultatea de matematica promotia '97 cluj cersetor de profesie
2 poezii, 0 proze
Liliana Mușuc
Sunt zbor dacă-mi țeși aripi/Sunt dor dacă-mi făurești colivie/Sunt înger când ochii tăi se roagă/Și demon când ei acuză/Sunt prinț când am vise-n buzunar/Și cerșetor când le pierd.
20 poezii, 0 proze
Rus Grigoriu Ovidiu
22 poezii, 0 proze
Cerșetor în pericol de înec
de Deliman Leontin
Dilemă la disperare, Neștiind ce vrea să vadă: Bunul colac de salvare, Sau câini cu colaci în coadă.
Muștele și albinele
de Ion Heliade Rădulescu
Judecată foarte mare oarecând s-a ridicat Între muște și albine, încât lumea-au speriat. Muștele zbârniau tare Și, prin probe vederate, După gust și demâncare Demonstrau ca avocate Trecute prin...
Zăpada îngerilor (continuare)
de george ionita
O inimă mare pentru poezie ai, un mod profesionist de evaluare a desenelor , deasemenea, aștept concluziile... Îți las dacă vrei și numărul meu de telefon, suportînd mai ușor un verdict nefavorabil...
O felie de vis
de Lory Cristea
Am visat că aveam un curaj disperat Să mă trec din caietele vechi pe curat Cerșetor să rămân pe la uși de copil De pomană să-mi dea câte-un zâmbet fragil. Am visat că plecam înapoi în neant Suferind...
Citadela
de Antoine de Saint-Exupery
De prea multe ori am văzut mila rătăcindu-se. Noi însă, cei ce guvernăm oamenii, am învătat să privim în inimile lor si să nu acordăm grija noastră decît celor demni de atentie. Refuz să am milă fată...
Triburi și cratere VI
de Pestrea Ion-Daniel
Mintea lui Jory avea cutia personală de scule, în care intrau și câteva fraze utile în multe situații, universale. Când era nevoie, îi oferea cu promptitudine magică o cheie sigură pentru desfacerea...
Lenea, păcat de moarte!
de Bălășanu Constantin
Sfânta Scriptură ne învață, și noi creștinii credem acest lucru, că munca a fost dată omului drept pedeapsă. Nu voi insista asupra acestei învățături doar constat că, numai acei care muncesc își duc...
Spre moarte, trecând
de Iulia Elize
trec calea ferată în speranța că se va aprinde odată becul roșu si cerșetorul care lipește monede de 5 bani pe șine îmi va întinde lozul câștigător. am nevoie de un singur popas în moarte ca să apuc...
„Everything is so fuckin’ green”
de Alexandra Ghita
Când stăteam pe acoperiș, un înger cu aripi gri mi-a șoptit că la noapte voi muri fericită. I-am mulțumit de veste și el și-a luat zborul lăsându-mă pe mine în urmă cu toate temerile, toate gândurile...
Cerșetor în Franța
de Luchi Tenenhaus
Când la Paris e frigul mare Pe-afară nu mai pot trăi, Adesea n-au bani de mâncare Și peste masă SAR C-O ZI!
Cerșetor în infinit
de Toader Ionut Daniel
Vibrează spațiul. Existența se cutremură Și se crapă, și se sfărâmă, Și moare, și se naște, Și redevine existență. Am mușcat din existență Cu poftă. Avea gustul netrului sacru Și am confundat-o cu...
în orașul acesta ar părea că surâsul este un delict
de Valeriu D.G. Barbu
din aer radarul îți notează viteza de îndrăgostire la prima vedere oameni contururi trec fără să se atingă cerșetorii pe trotuar în folosul comunității sunt precum agenții de la asigurări – dau...
Respirații VII
de Marinescu Victor
cerșetor în suburbia îmbrățișărilor îți cânt din brațe mă acordez între inimi rătăcite după priviri cu mâna stângă prin toți bărbații fredonez nefericirea din umăr o parte din mine te caută o parte...
