" AMARTI" – 12025 rezultate
0.01 secundeMeilisearchdespina amariutei
Absolventa a Facutltatii de Filologie sectia romana -spaniola,Universitatea din Bucresti-1980
33 poezii, 0 proze
Oana Amaricai
3 poezii, 0 proze
Mihai Amarie
11 poezii, 0 proze
Ionel Amăriuței
(n. 1935, Panciu – d. 2007, Deva) După studiile liceale urmate în orașul natal, își desăvârșește ca autodidact pregătirea culturală și estetică. Din 1953, se stabilește la Călan și lucrează toată viața ca muncitor necalificat, până la pensionarea din 1990. Debutul poetic se produce la revista Viața militară, în timpul stagiului militar. În anul 1972, debutează editorial cu volumul Claviaturi, apărut la Editura Litera. Este autorul volumelor: Vinovat de plecarea cocorilor, 1987, Editura Litera, Privind printr-un ochean întors, Editura Călăuza, 1999, Silabe, Editura Călăuza, 2005. A colaborat cu versuri la reviste literare precum : România literară, Orizont, Transilvania, Astra, Familia, Tribuna, Steaua, Ateneu, Literatorul, Convorbiri literare, Ritmuri hunedorene, Orient Latin, Opinii culturale, Observator (München), Oglinda literară, Cuvântul liber, Scânteia etc "Unul dintre membrii cenaclului literar hațegan Sarmis a fost și poetul Ionel Amăriuței, trăitor cāțiva ani īn...
8 poezii, 0 proze
Luminita Amarie
Dati-mi o clipa si voi crea eternitatea!
1 poezii, 0 proze
Luminița Amarie
Un simplu Om.
1 poezii, 0 proze
IO
1 poezii, 0 proze
Ana Maria (R) Ionescu
1 poezii, 0 proze
florica cormos(pintea)
35 poezii, 0 proze
Corina Petre
Nu apartin unui loc anume, ci locul unde ma aflu imi apartine..
1 poezii, 0 proze
AMARTI E\'L\'IMMENSO PER ME
de voiculescu daniela
evident... Făt-Frumos nu mai vine pe cal, ci într-o mașină 4x4, cu celularul lipit de ureche și ochelarii de soare pe cap... lumea s-a schimbat! cine credea că bunica mea, la 93 de ani, se va uita la...
amartiologia apeiron
de Cătălin Al DOAMNEI
sărmană românie ai fi vrut ca demonii să-și ceară iertare românia n-a fost polonia nici vorbă de solidaritate postmortem morții se uită la vecinii din pădurea roșie la chipul râzând al lui al -hallag...
reconciliere
de Crina Albu
ai o crăpătură pe frunte în formă de zet cratere pe obrazul drept membrele spaghete tu ești un fus orar o adiere te-ar putea face să amartizezi dar ochii limpeziți în sângele curs și cuvintele roz...
De-a v-ați ascunselea
de Arthur C. Clarke
Ne întorceam prin pădure, când Kingman a zărit veverița cenușie. Fără a fi ticsită, tolba ne era asortată ― trei potârnichi, patru iepuri (dintre care unul, cu regret o mărturisesc, un pui) și...
Amanții din Bizanț
de Mika Waltari
12 decembrie 1452 Te-am văzut prima oară și ți-am vorbit. A fost ca un cutremur care mi-a răscolit ființa. Mormintele din inima mea s-au deschis, străin m-am simțit față de mine însumi. Am împlinit...
Amantic
de Daniel Aurelian Rădulescu
Aștept cu ochii într-un cârlionțiș la coafor, Cu gândul alb ca un cearceaf de dormitor Să ies cu zâmbetul întins pe bigudiuri… Să m-anin mii de întrebări, de interviuri. Să aflu tot ce ții-n ascuns...
Amarati de veac la fel
de Florin DeRoxas
Noi, ultimi amarati ai unui veac in strada, strigam nevazand c-avem in gura zapada. Urla cuvintele in cerul gurii, dar stopate ne sunt de ale naturii. Literaturi intregi mintea strabat, de ciuda-ntre...
Amortire
de Anca Pepelea
cuvinte ce nu stii ca exista se-aseaza langa tine prinzandu-te de mana intrebari ce nu le vrei rostite se-apleaca catre mine din gestul tau, straine oboseli timpurii ne culeg dorinte ne cheama in...
amarnic sunt,Iubire
de Istoc Virgil
amarnic sunt,Iubire,si-ndelung, in naufragiu-mi printre nopti si ganduri, caci treierat de vremi,in tremur lung, ma jinduie odihna din pamanturi... amarnic sunt,Iubire,si-ndelung...
Rondelul amantilor tristi
de Alex Popp
Amantii tristi, ca umbre verzi, se tin de maini si se saruta culcati pe valul de cucuta, ce a crescut din inimi arse peste mormanele de oase. Amantii tristi ca umbre verzi... Sarmani amanti, cu...
