Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"​Profesiune de credință"91 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
Geo DumitrescuGD

Geo Dumitrescu

AutorClasic

Geo Dumitrescu (n. 17 mai 1920, București - d. 28 septembrie 2004) a fost un poet și scriitor român. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, impunându-se în lumea literară încă din primul an de studii. Debutează, în 1941, la doar douăzeci și unu de ani (cu placheta Aritmetică). Cinci ani mai târziu îi apare Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940-1943. Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta inițial titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția. A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul „Timpul”, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară” (devenită „România literară”). A mai colaborat și la alte publicații, începând cu „Vremea”, „Curentul literar”, „Kalende”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața românească” și continuând cu revistele...

59 poezii, 0 proze

Blaise CendrarsBC

Blaise Cendrars

AutorClasic

Frédéric Louis Sauser (n. 1 septembrie 1887 – d. 21 ianuarie, 1961), cunoscut sub pseudonimul Blaise Cendrars a fost un poet și prozator francez de origine elvețiană. Scrierile sale, de un colorit exotic, promovează libertatea inspirației și inaugurează reportajul liric. Pseudonim – Blaise Cendrars Naștere – 1 septembrie 1887, La Chaux-de-Fonds, Elveția Deces – 21 ianuarie 1961 (la 74 de ani), Paris, Franța Profesiune – poet, prozator Naționalitate – elvețiană, din 1916, franceză Opera 1912: Paștele la New York ("Les Pâques à New York"); 1913: Proza Transsiberianului ("La prose du Transsibérien"); 1925: Aurul ("L'or"); 1926: Moravagine ("Moravagine"); 1929: Confesiunile lui Dan Yack ("Les confessions de Dan Yack"); 1945: Omul trăznit ("L'Homme foudroyé"); 1946: Mâna tăiată ("La Main coupée").

11 poezii, 0 proze

​Profesiune de credință

de Bogdan Geana

din crengi seculare pomișori, la mâna artistului stă natura, sau ce o fi ea, iepurașii își cresc cozi pufoase iar vântul, phoen remington M6 pentru spori, pentru cui îi e dat să alunge vieți la foc...

PoezieAtelier

De pe drumuri, pe drumuri.....

de Laurentiu Ghita

Tema: Tot pe drum, pe drum... Eu compun, tot pe drum... Ies epigramele, firești, Pe când sunt în călătorie: Scriu versu-ntâi la București Și încă trei, la Orăștie! „Distincție” Nu-nțeleg de ce și cum...

PoezieAtelier

Arta de a (nu) muri

de Tudor Cristea

LITERATURA Marianei Ionescu se întregește, numai în aparență surprinzător, cu un volum de versuri tipărit în 2002 sub pseudonimul Vicenția Vara. Spirit cultivat și meticulos, redactor, cândva, la...

EseuAtelier

Pe pământeanul din aluat de zeu

de ADRIAN ANGHELESCU

Un nerv de prin coloana mea lombară Ce-a fost captiv strivit între inele Mă-înnebunea a nu știu câta oară Cu mari dureri și junghiuri foarte grele Paralizase laba la picior Era inertă, fără nici o...

PoezieAtelier

Monica Lovinescu – Un ucenic la porțile Adevărului

de angela furtuna

Seara de Florii a acestui an 2008 ne-a lăsat mai săraci cu un simbol al conștiinței românești nearestate: a murit, la aproape 85 de ani, departe de țară, într-un spital din Paris, Doamna Monica...

Atelier

Auzi vorbă! (10)

de Rodean Stefan-Cornel

- Profesorul „i-a dat nas” unui elev, iar acesta, în semn de respect, ca să arate cât de mult prețuiește cadoul primit, l-a arătat la toată lumea, adică „și-a luat nasul la purtare”. - Se spune că...

Atelier

Câinele

de Jacques G. Costin

După rușinea suferită în mitologie, Cerber s-a consacrat gospodăriei. Capitalist înnăscut prin limbă și coadă; exploatează vanitatea și mila. Ațâță literatura domestică. Dar e incoerent: combate...

ProzăClasic

Nicolae Manolescu în căutarea cărților pierdute

de Tudor Cristea

ÎN CÃUTAREA CÃRÞILOR PIERDUTE [Din volumul “De la clasici la contemporani”, Ed. Bibliotheca & Marcona, Târgoviște, 2008, pag. 331-334] ÎN TEME, VI (O ușă abia întredeschisă), volum al lui Nicolae...

EseuAtelier

Apostolii sinucigasi

de FlorinToader

\"...dar cel ce s-a luptat cu Dumnezeu e mai mare ca toti\" S. Kirkegaard \"Adevarul e ca nu pot crea personaje. Scriu intotdeauna despre mine insumi in situatii imposibile\", marturisea Jorge Luis...

ProzăAtelier

Savastie - II -

de Emil Iliescu

Drumul până la Kemerevo prin colții de sticlă gofrată ai viscolului a fost ca un vis spulberat de gândurile și planurile pe care Savastie și le încropea pas cu pas. Purta o manta din postav de...

ProzăAtelier

semne peste timp

de bianca marcovici

Panoramic editorial „SEMNELE PESTE TIMP” ALE BIANCĂI MARCOVICI Liviu Moscovici Recent am primit o invitaţie la o manifestare literară organizată de Institutul Cultural Român din Tel Aviv, invitaţie...

Atelier

O vină istorică (din Jurnalul Național)

de Mircea Cărtărescu

Pe la 3-4 ani. Mama imi spune o istorioara. Un evreu isi trimite copilul la un cioban ca sa-l invete o limba romaneasca pura. Dupa cateva luni, bate cineva la usa: \"Sunt eu, ciubanul, ti-am adus...

EseuClasic

Feminitatea – esență sau banal construct cultural

de Corneliu Traian Atanasiu

foto: EMİN OZKAN (Acest text, a fost trimis ca o scrisoare redactorului responsabil de număr și publicat în Dilema, 230, anul V, 20-26 iunie 1997, sub titlul De ce ocoliți feminitatea? . El s-a...

ArticolAtelier

Caietul cu proză

de Paul Pietraru

CAIETUL CU PROZĂ Celor care au adâncit potecile munţilor Pe tata l-am găsit prăvălit peste tablourile mele, le privea mereu, ori de câte ori avea nevoie de o bucurie. O bucurie specială, ce-i ajungea...

ProzăAtelier

Adrian Dinu Rachieru: Revizuiri

de Valeria Manta Taicutu

În volumul „Nichita Stănescu – un idol fals?” (Editura Princeps Edit, Iași, 2006), Adrian Dinu Rachieru pledează pentru o evaluare / reevaluare corectă a operei lui Nichita Stănescu, criticului...

ArticolAtelier

Semnal de carte

de bianca marcovici

semnal de carte: Cartea Recordurilor „Muntele meu, Carmel ”Culegere de texte antologice și ineditede Bianca Marcovici Bianca Marcovici este o poetă cu vechi state de serviciu, înanul 1991 când a...

Atelier

Teodora Enache

de Maruca Pivniceru

– Doamnă Teodora Enache, v-ați ales o profesiune – cea de cântăreață de jazz – care cere o trăire intensă, multă fantezie. Jazz-ul înseamnă improvizație pe o temă aleasă, fiecare concert fiind...

EseuAtelier

Gânduri(I)

de george geafir

. Dumnezeu ar putea absolvi omul de moarte, făcându-l nemuritor. Însă n-o face pentru că-i vrea binele. . Oamenii își doresc multe lucruri în viață; eu sunt modest și nu-mi doresc decât viață fără de...

Atelier