"Știința și Spirit" – 4886 rezultate
0.05 secundeMeilisearchRudolf Steiner
Rudolf Steiner (n. 25 februarie 1861 [oficial 27 februarie, data botezului, Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația — d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice. A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale. Steiner a avut o amplă activitate ca filosof, conferențiar și om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În 1891 își obține doctoratul în filosofie la Universitatea din Rostock, Germania, iar mai târziu devine secretarul general al...
1 poezii, 0 proze
Eugen Evu
Poet, prozator și publicist, redactorul șef și ctitorul revistei de literatură \"Nova Provincia Corvina\", membru al uniunii scriitorilor di România și membru de onoare al academiei de literatură și știință din oradea. Eugen Evu, este un mentor spiritual al multor poeți din Hunedoara și nu numai.
8 poezii, 0 proze
Aristotel
Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa,...
1 poezii, 0 proze
Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...
8 poezii, 0 proze
Fundu Adriana
Nascuta pe 14 iulie 1987 in Marginea, un sat inconjurat de istorie si spiritualitate.Scoala generala-urmata in localitate, liceul-Colegiul National "Eudoxiu Hurmuzachi"-profil "Stiinte ale naturii" in care a obtinut diplome in domeniul chimiei, matematicii si in alte domenii.Momentan urmeaza cursurile Facultatii de Farmacie din Iasi.Adiacent facultatii participa la diferite conferinte de gen obtinand premii; festival de muzica franceza-premiu special.
10 poezii, 0 proze
Toth Arpád
Biografie - LAUREAT AL PREMIULUI DE MERIT OFERIT DE FUNDAȚIA NAJI NAAMAN, 2017- S-a născut în 12.06.1962, în Săcele, județul Brașov. Locuiește în satul Chiuruș din județul Covasna. Are profesia de inginer silvic, fiind încadrat în funcția de secretar (tehnic), la Ocolul Silvic Comandău din localitatea Covasna. Scrie poezie despre natură și despre spiritualitate. A absolvit Liceul Silvic din localitatea Gurghiu – Mureș, promoția 1981. Este licențiat în silvicultură și în științe juridice. Este căsătorit din anul 1988 și are o fețiță minunată, frumoasă, pe Beata Beatrix. Este membru al Filialei Brașov a Ligii Scriitorilor Români. Autorul a primit premiul de merit al Fundației Naji Naaman pentru cartea Queen of the Nature and Her Children. Apariții editoriale: 1. Poezii (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 2. Poezii, vol. II (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 3. Versek (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 4. Iubirea – poezii (semnat Tóth...
276 poezii, 0 proze
Raymond Chandler
Raymond Thornton Chandler (23 iulie, 1888 – 26 martie, 1959) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele. Sa născut la Chicago în 1888.Are șapte ani când tatăl său, un american, o părăsește pe mama lui Raymond. Aceasta, o irlandeză, se întoarce împreună cu copilul în Anglia. Raymond Chandler revine în Statele Unite în 1912, stabilindu-se pe Coasta de Vest. Fermecător, spiritual, înzestrat pentru stiințe, Chandler își găsește de lucru ușor. La un moment dat, ocupă un post important într-o companie petrolieră. Participă la primul război mondial, luptând în Franța. Se căsătorește cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el. La vârsta de 48 de ani își pierde slujba și începe o perioadă foarte dificilă pentru el. Ca să-și câștige existența, începe să scrie pentru "pulps", publicații de senzație, ieftine, care tipăresc literatură polițistă. Timp de 5 ani, lungi și grei, el își rafinează stilul, fiind susținut moral de soția sa. Când "The Big Sleep" ("Somnul de...
3 poezii, 0 proze
Ramon Aurel Foteanu
Liceul Dimitrie Cantemir din Bucuresti nici o lucrare literara publicata pasionat de stiinta si tehnica, pe langa literatura si arte.
3 poezii, 0 proze
Andrei Dumitru
Absolvent al Universitatii Transilvania Brasov promotia 2001, Facultatea Stiinta si Ingineria Materialelor
30 poezii, 0 proze
Floriana Pachia
Locul 1 - etapa judeteana a concursului Tinere Condeie 2004 Locul 1 - concursul Nichita Stanescu Locul 1 - Festivalul de poezie Lucian Blaga Premuil Geniu in devenire al Academiei Central Europene de Stiinta si Arta
3 poezii, 0 proze
Știința și Spirit
de ROBERT TRIF
Știința și Spirit Sincer să fiu detest toate religiile lumii în aceeași măsură în care le iubesc Dar ele nu fac altceva decât să fie o frână în calea devenirii noastre ca ființe raționale, Iubesc în...
să ne cunoaștem țara și neamul
de FLOARE PETROV
nicăieri in lume nu există o mai mare și mai valoroasă bogăție strămoșească precum a românilor. tradiția și obiceiul ancestral ia menținut pe români într-o credință măreață în divinitate. câte județe...
Înstrăinare, structuralism și fundalul uman
de florin caragiu
În istoria gândirii umane, demersul teologic al Capadocienilor a fost cel ce a pus bazele „personalismului ființial” (prin identificarea noțiunilor de ipostas și persoană). Tot Capadocienii au...
Pașaport pentru lumea de dincolo
de Nic Zarnescu
Prin Lumi Spirituale înțelegem acele planuri subtile care ne sunt superioare din punct de vedere vibrațional. Aceste lumi există simultan cu lumea în care trăim, cea a unor vibrațiii grosiere,...
Mai aproape de Enescu
de florin caragiu
Se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Enescu și ne aflăm în plină desfășurare a Festivalului internațional care-i poartă numele. Sunt evenimente de seamă, trăite cu sufletul la gură de toți cei...
Despre Har
de FLOARE PETROV
Asemeni vieții, harul este darul suprem dat de univers și divinitate oamenilor pregătiți încă din astral să îl pună în lumină, să îl aplice în slujba naturii, a omenirii. Oamenii cu har sunt creatori...
despre neprihănire
de FLOARE PETROV
Neprihănirea reprezintă calitatea primordială, ancestrală a îngerilor și a sfinților, a preacuratei Maicii Domnului precum și a mântuitorului Iisus Hristos. În vremurile actuale reprezintă calitatea...
despre cultura cosmopolită
de FLOARE PETROV
Încă de la începutul acestui mileniu al iluminismului renascentist, religiile s-au întrepătruns considerabil, exponențial, s-au convertit una pe alta la modul interesant, în planuri impuse de Univers...
Despre valorile importante ale vieții
de FLOARE PETROV
Valorile importante ale vieții nu sunt cele materiale, pentru că ele nu pot fi luate în lumea de dincolo, nici un om oricât de bogat ar fi nu poate lua nimic cu el după moarte, Dumnezeu ne-a dat...
Dragănescu - Noua paradigmă a informației (I) Preambul
de Manolescu Gorun
„Ai grijă de gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă de cuvintele tale, căci devin acțiuni. Ai grijă de acțiunile tale, căci devin obiceiuri. Ai grijă de obiceiurile tale, căci devin...
