Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"între han și castel"21230 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Jaufré RudelJR

Jaufré Rudel

AutorClasic

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...

2 poezii, 0 proze

Marian TopanaMT

Marian Topana

AutorAtelier

intre mine si poetul din mine exista o singura diferenta:unul scrie...celalalt gandeste!..

11 poezii, 0 proze

Adina StoicescuAS

Adina Stoicescu

AutorAtelier

"Între lacrimi și zâmbet" - versuri, Editura Etnograph, Cluj-Napoca, 2003 Membru fondator al Asociației Culturale ADSUM - 2008 Redactor șef, revista ZIP (Zona Interferențelor Poetice)

90 poezii, 0 proze

Alexandru D. RopalidisAR

Alexandru D. Ropalidis

AutorAtelier

Intre paradoxal si nefiresc se anunta vocea poetica, distincta, matura si profunda a lui Alexandru D. Ropalidis. Necunoscut pana acum, autorul are deja un discurs poetic autentic si individualizat. Amprenta lui stilistica oscileaza intre "nebunia inspirata" si greata sartriana proiectate pe un imens ecran al constiintei de sine. Versurile sale au intensitatea unei fotograme cinematografice si se propaga cu viteza rabdatoare a cuvantului tesut in mii de fire aidoma unei panze de paianjen. Realitatea este doar un pretext pentru punerea in scena a ceea ce, candva, Renee Magritte numea--dand umbrelor un contur sensibil si o semnificatie--"misterul si melancolia unei strazi". Alexandru D. Ropalidis produce prin versurile sale deopotriva misterul cat si secretul "alchimic" de ai da acestuia o forma sensibila. Traian T. Cosovei CONTEMPORANUL-Ideea europeana nr. 26,27,28,29(557-560),iulie 2001

30 poezii, 0 proze

JR

Jean-Jacques Rousseau

AutorClasic

Intre 1750 si 1757 scrie “Discursul”, “Al doilea Discurs” , “La Nouvelle Heloïse”, “Emil”, “Contractul social” si “Scrisori catre d’Alembert”. Inca de la aparitie, cartile sunt confiscate sau interzise de catre autoritatile Republicii Geneva sau cele franceze. Drept urmare, in 1763 renunta la cetatenia geneveza si dupa ce urmeaza un periplu pentru a-si pierde urma, se casatoreste cu fosta sa guvernanta, Thérèse Le Vasseur cu care avusese 5 copii, toti parasiti in camine pentru copii. Redacteaza “Confesiunile”, “Dialogurile” si “Reveriile”. La 28 iulie 1778 moare la Ermenonville si in 1794 Conventia Revolutionara Franceza transfera ramasitele pamantesti ale ilustrului filosof in Panteonul francez.

5 poezii, 0 proze

Ionescu Ana MariaIM

Ionescu Ana Maria

AutorAtelier

Intre optimism si realism. Intre pesimism si iluzie.

3 poezii, 0 proze

Claudiu Virgil BanuCB

Claudiu Virgil Banu

AutorAtelier

Intre o intrebare si raspunsul ei, logic sau nu, locuiesc eu ...

20 poezii, 0 proze

MD

Matei Dan

AutorAtelier

zbor intre Dumnezeu si ape

1 poezii, 0 proze

EL

Eric Landdorff

AutorAtelier

virtual intre nebunie si profunda ancorare in realitate m-am aruncat in confuzie perpetua, unica si pura...

2 poezii, 0 proze

R

raza_de_soare

AutorAtelier

exist intre limitele ochilor tai

1 poezii, 0 proze

între han și castel

de silvia caloianu

parcă nu de mult venea primăvara și chiuiau bormașinile și acum se aud însă altfel nu e același efectul chiar dacă morții din mine l-ar trăda pe kafka încă o dată și i-ar publica manuscrisele și...

PoezieAtelier

regis de Aeternum:cartile vrajitorului

de aurelia chircu

Rufio lăsă în urmă-i fortăreaþa, ale cărei umbre se întindeau asemeni unor aripi uriașe peste colina smolită. Era constient ca distanta dintre castel si oricare alt punct al orasului era...

ProzăAtelier

Poveste de adormit oamenii obișnuiți

de Boris Vian

Cap. I \"Primul capitol nu e scris de mine\" A fost odată un prinț frumos ca lumina zilei. Trăia între câinele său și calul lui, la marginea unei păduri, într-un castel cu pereți cenușii și acoperiș...

PoezieClasic

regis de aeternum: cartile vrajitorului

de aurelia chircu

I Esind de la Stelianos, cei patru se acoperiră bine cu pelerinele, căutând să se protejeze de asprul vânt ce le biciuia obrajii. Rufio trimise echipa să supravegheze castelul, timp în care el și...

ProzăAtelier

Memento mori

de Solomon Tamara

Moto:”Câtă necrofilie e-n amintire! Câtă fascinație pentru ruină și putrefacție! Câtă scotocire de medic legist prin organe lichefiate. Gândindu-mă la mine de la diferite vârste, ca tot atâtea vieți...

Atelier

Vacanțe

de Liviu Nanu

Prima zi, adică într-o joi - Doamnelor învățătoare și profesoare, domnilor profesori, Angelico, așa nu mai merge. Pericolul este e-mi-nent. Dacă nu facem rost de copii, inspectoratul ne închide...

ProzăAtelier

Lunca florilor - VI -

de Emil Iliescu

Stroici și Prigor se opriră la malul Siretului vrând parcă să dea semn de odihnă și lipovenilor. Știau că aceștia nu vor mai sta în spinarea lor decât prin locurile unde sperau că se vor ivi căi noi...

ProzăAtelier

XXVI (Alte păreri de rău)

de Ilarie Voronca

Am privit în pâine și am văzut un obraz chinuit Și-n flacără de-asemeni am recunoscut un obraz, Atât de-adânc în mine lângă pietrele căzute, Lângă omul care atinge în somn lacătele vieții. Dar am...

PoezieClasic

Ulița lupilor - I I -

de Emil Iliescu

Când prin lucárna lăptoasă a dimineții se ridicară timizi plăcuții zori, Robert Craven aștepta lângă han, alături de un roib înșeuat. Era îmbrăcat într-o pelerină scurtă de postav ce împrumuta ceva...

ProzăAtelier

Comedia setei

de Arthur Rimbaud

1.Bunicii Noi sîntem bunicii tăi, Nu răi ! Plini de transpirații reci Ale ierbii și-ale lunii. Avem bune vinuri seci ! Sub cinstitul soare, lumii Ce-i mai trebuie ? să beie. EU – Crunte fluvii să mă...

PoezieClasic