Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"între ani"21229 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Sorin StoicaSS

Sorin Stoica

AutorAtelier

Profesor de țară între 1990-1993, redactor diverse săptămânale bucureștene între 1993-1994, redactor și ulterior secretar general de redacție la "Jurnalul de Arges" si publicațiile "Cuvântul" intre anii 1994-2000, redactor-șef la BTG, emigrant profesionist de atunci și până în actualitate.

874 poezii, 0 proze

Petru AnghelPA

Petru Anghel

AutorClasic

Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...

1 poezii, 0 proze

DD

Dorobantu Dragos Dumitru

AutorAtelier

absolvent al facultatii de teologie ortodoxa Sf Mucenita Filofteia din Pitesti in anul 2002,profesor intre anii 2002 2006,debut in revista Juventus in anul 1999 si publicatii in suplimentul Sagetatorul al cotidianului Argesul sub indrumarea lui Virgil Diaconu.

11 poezii, 0 proze

radu vlad-constantinRV

radu vlad-constantin

AutorAtelier

Activitate în cadrul Cenaclului " Săgetătorul " condus de profesorul Tudor Opriș, intre anii 1995-1998 Premiul II pentru poezie - Faza Municipală la Concursul Tinere Condeie - 1997 Participarea la emisiuni - Radio Romania - Tineret in 1998 și la televiziune - Prima tv in 1999 Poezii publicate în revistele "Harababura" - (Geo Saizescu) , "Flacăra" (Adrian Păunescu), etc.

17 poezii, 0 proze

Gil VicenteGV

Gil Vicente

AutorClasic

Gil Vicente (1465 — 1536) este considerat primul mare dramaturg portughez. Activitatea sa literară este cuprinsă între anii 1502 și 1536. Gil Vicente (1465? — 1536?) é geralmente considerado o primeiro grande dramaturgo português, além de poeta de renome. Há quem o identifique com o ourives, autor da Custódia de Belém, mestre da balança, e com o mestre de Retórica do rei Dom Manuel. Enquanto homem de teatro, parece ter também desempenhado as tarefas de músico, actor e encenador. É frequentemente considerado, de uma forma geral, o pai do teatro português, ou mesmo do teatro ibérico já que também escreveu em castelhano - partilhando a paternidade da dramaturgia espanhola com Juan del Encina. A obra vicentina é tida como reflexo da mudança dos tempos e da passagem da Idade Média para o Renascimento, fazendo-se o balanço de uma época onde as hierarquias e a ordem social eram regidas por regras inflexíveis, para uma nova sociedade onde se começa a subverter a ordem instituída, ao...

1 poezii, 0 proze

Ki No TsurayukiKT

Ki No Tsurayuki

AutorClasic

Poet (waka) japonez din era Heian. A trăit (probabil) între anii 872 și 945. *** Ki no Tsurayuki (872-945) was a Japanese author, poet and courtier of the Heian period. Tsurayuki was a son of Ki no Mochiyuki. He became a waka poet in the 890s. In 905, under the order of Emperor Daigo, he was one of four poets selected to compile the Kokin Wakashū, an anthology of poetry. After holding a few offices in Kyoto, he was appointed the provincial governor of Tosa province and stayed there from 930 until 935. Later he was presumably appointed the provincial governor of Suo province, since it was recorded that he held a waka party (Utaai) at his home in Suo. He is well-known for his waka and is counted as one of the Thirty-six Poetry Immortals selected by Fujiwara no Kinto. He was also known as one of the editors of the Kokin Wakashū. Tsurayuki wrote one of two prefaces to Kokin Wakashū; the other is in Chinese. His preface was the first critical essay on waka. He wrote of its...

1 poezii, 0 proze

chirila roxanaCR

chirila roxana

AutorAtelier

chirila roxana,nascuta pe data de 22 aprilie 1985 in bucuresti,fiica lui enache si a ruxandei chirila ,oameni din popor ,muncitori.Intre anii 2002-2006 liceul colegiul tehnic media, filologie.la absolvirea liceului,facultatea de teologie ortodoxa,,patriarhul justinian'universitatea din bucuresti,incheiatain 2010.

1 poezii, 0 proze

Nicolae Popescu-MerișNP

Nicolae Popescu-Meriș

AutorClasic

S-a născut la data de 26 octombrie 1907 în satul Meriș din județul Mehedinți. Între anii 1915-1920 face clasele primare la Meriș, apoi gimnaziul tot în satul natal, după care urmează cursurile liceale la Școala Normală de învățători „Domnul Tudor” din Turnu-Severin. În anul 1926, se angajează ca învățător la școala din Dedovița, Mehedinți. În toată viața lui, s-a dedicat apostolatului și poeziei. În 1929 scrie poezia De vorbă cu mama dedicată mamei pe care o venerează. În 1931 publică, în 2000 de exemplare, Povestește moșul – partea I, la editura Datina românească din Turnu-Severin. În 1932 se căsătorește cu Ioana Strechescu, învățătoare și ea. În 1937 publică un alt volum de poezii, Glumește moșul, și partea a doua la Povestește moșul, la aceeași editură severineană. În 1950 ocupă postul de profesor de limba română la catedra Școlii Generale Broșteni și până în 1968 predă, pe rând, la Roșiuța, Ploștina, Horăști și Motru unde este pentru o perioadă director de liceu....

1 poezii, 0 proze

Zorica LațcuZL

Zorica Lațcu

AutorClasic

Zorica Lațcu s-a născut pe 17 martie 1917 într-o familie de ardeleni refugiați în Ungaria, în timpul Primului Război Mondial. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Brașov. Între anii 1936-1940 a făcut facultatea la Cluj, studiind filologie clasică - limba greacă și latină - și, pe lângă aceasta, a urmat cursurile Facultății de litere, limba și literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicționarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Pușcariu. Zorica a început să scrie încă din perioada adolescenței, iar din 1941 ajunge să publice la revista Gândirea, întâi poezii inspirate din mitologia greacă și, mai târziu, cu tematică creștină, pline de vibrație mistică. Primul său volum, intitulat Insula Albă, a apărut în 1944, la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Patru ani mai târziu apare Osana Luminii, Editura Episcopiei din Cluj și, în 1949, Poemele Iubirii, la Editura...

39 poezii, 0 proze

Gabriela CernatGC

Gabriela Cernat

AutorAtelier

Sunt pasionata de poezie si tot ce inseamna frumos. Scriu poezie de la varsta de 10 ani. Am avut bucuria sa activez in cadrul unui cenaclu literar si sa colaborez cu poeti din mai multe zone ale tarii. Au fost citite cateve poezii personale la Radio, in emisiunea Clubul Adolescentilor, intre anii 1987/1989. Ma bucur ca am descoperit ecst site si ca exista atatia poeti. Ma bucur ca nu a murit speranta. In speranta ca vom colabora, va multumesc ca va straduiti si ca existati.

39 poezii, 0 proze

Între ani

de Necula Florin Danut

Se schimbă anul, lăuntric Simți cumpăna cum trece Și frunza uscată care cade din pomul de-argint. O, neaua mai stă să se topească, sclipind În roșii culori de armonie Trece anul stafie Și vine altul...

PoezieAtelier

Între ani

de Iulian Ghiurca

Trec clipe ce păstrează-n taină amintiri, țesând suav atâția ani ce par că se îndepărtează tot mai tare și curg domol purtând naiva teamă de uitare, deși rămân prezente-n veșnicul Acum ce dăinuie-n...

PoezieAtelier

între ani

de Anca Zubascu

anul nou se naște dinăuntrul unui animal necunoscut iubitule să ne prefacem fericiți de parcă am spera de parcă am avea un plan și toată viața înainte nu știu ce o sa facem cu noi cei vechi unde se...

Atelier

Între ani...

de Teodor Dume

strâng în braţe copilăria în labirintul dintre ani mama brodează linişti tata plecat şi el caută înţelesurile cerului sufletul mi se umple de oameni dar ce folos...

PoezieAtelier

între ani

de Ștefan Petrea

îngerul îşi coborâse aripile din burta văzduhului până la oameni să-i smulgă din paşi, să-i reînveţe grăirea zborului la fântână erau păsări bând gândul omului întru înaripare prea mult stătuse de...

PoezieAtelier

Crăciunul, între ani și vise...

de Patricia Lidia

Tot ceea ce credea despre Crăciun a sunat desuet și se lupta cu visele și anii care i se scurgeau prin gânduri ca printr-o rigolă încleiată drept în somnul acela fumuriu, pentru ca o clipă...

PoezieAtelier

Sunt defectă. Între ani

de Luminita Suse

ninge oblic dintr-un an în altul mâna aceasta ce caută simetria focului topește tot ce atinge sfârâie prin nea până la urme de tălpi adâncite în iarbă vie după atâta timp ce greu îmi ești încă cu...

PoezieAtelier

Publicistica între oglinzi paralele( Gheorghe Săsărman, Între oglinzi paralele, Publicistică 1998- 2009)

de Andrei Novac

Gheorghe Săsărman s- a născut la 9 aprilie 1941, în București, studiile primare și liceale le urmează la Cluj, între anii 1948 și 1959. În anul 1965 este absolvent al institutului de Arhitectură Ion...

ArticolAtelier

Marin Codreanu la 70 de ani

de Argeseanu Gabriel

S-a născut la 16 septembrie 1937 în comuna Cucuieți, județul Teleorman. Bibliotecar în cadrul Ministerului Apărării Naționale între anii 1970-1990 și redactor la revista Frontiera între anii...

ArticolAtelier

Animale de circ

de Turcu Gheorghe

După un marș triumfal prin capitală,spre încântarea bucureștenilor,elefanții,caii,măgarii și alte animale de circ au fost duși la gară pentru a merge -cu circul, la mare.De remarcat că animalele de...

Atelier