Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Îngemănare"1796 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
35 rezultate
Camelia C.PetreCC

Camelia C.Petre

AutorAtelier

Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.

15 poezii, 0 proze

Buda Sorina MariaBM

Buda Sorina Maria

AutorAtelier

Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.

6 poezii, 0 proze

Shalom!S

Shalom!

AutorAtelier

M-am născut odată,spre sfârșitul unui anotimp sau mai bine zis la ingânarea dintre două anotimpuri...vara si toamna....Poate a fost o zi ploioasă sau o zi calduroasă....nu mai stiu....si nici nu conteaza ....dar stiu că Dumnezeu în bunătatea LUI, atunci a scris în Cartea Vieții și numele meu.....am luat ființă într-o lume în continuuă degradare dar nu cu scopul pentru a mă degrada împreună cu ea ci cu scopul de rămîne vertical în Cuvântul Aceluia care mi-a dat viață!!!

1 poezii, 0 proze

Zeng ZhuoZZ

Zeng Zhuo

AutorClasic

S-a nascut in 1922, in localitatea Wuhan din provincia Hubei, China. Si-a luat licenta in 1947, Universitatea Zhongyang, sectia istorie. Incepe sa-si publice poeziile in anul 1934. Dintre culegerile de poezie mai cunoscute ii sunt: "Focul", "Copacul de pe padina muntelui", "Cantecul batranului marinar" etc. Eseurile despre poezie i-au fost adunate sub titlul "Cele doua aripi ale poetului". Una dintre lucrarile sale literare in proza este "Insemnarea unui om care asculta flautul", iar in 1994 i-a vazut lumina tiparului cartea in trei volume "Zeng Zhuo - Opere alese". Este membru al Uniunii Scriitorilor din China si presedinte de onoare al Asociatiei scriitorilor orasului Wuhan.

1 poezii, 0 proze

Petru AnghelPA

Petru Anghel

AutorClasic

Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...

1 poezii, 0 proze

Îngemănare

de Mariana Cardas

Voi rămâne lângă tine Până când tăcerea și dorința vor deveni pasiune, închisoare de escaladat, tabără de concentrare, sârmă ghimpată de tăiat, evadare, fugă în timp, așchii de rubine, cioburi de...

PoezieAtelier

Îngemănare

de Silvia Van

aș putea să cred că sunt asemenea ție că am o inimă exterioară insinuată sub epidermă un ochi aprins ca o săgeată și-un crin cu petalele strânse tăiat exact în stomac dar nu eu înfloresc doar pe...

PoezieAtelier

îngemănare

de ioana negoescu

în spatele meu toate lucrurile sunt gemene. azi doctorul mi-a prescris ceva de neînțeles. să înghit umbra ta. umbra ta care-mi e soră. mai știi cum aveam ochiul în ochiul tău. ce ușor ne era să ne...

Atelier

îngemănare

de Ela Solan

în ochii tăi negri și mari soledad păsări de lumină dansează enigmatic mici înaripate străvezii ce poartă sub penele lor inimi le simt parfumul și răcoarea mă îmbracă precum o cămașă albă de in sub...

PoezieAtelier

Îngemănare târzie

de Bogdan Mujescu

Pășeam, fără să vreau să știu, Pe neumblate, noi poteci Pe care doar când suferi treci Și mă-ntrebam dacă sunt viu… Pășeam alene, fără rost Pe pietre care mă ardeau Și plăci tectonice-mi păreau Când...

PoezieAtelier

Hypnos Și Thanatos sau îngemănarea vieții cu moartea în poetica eminesciană

de Emil Iliescu

Hypnos și Thanatos sau îngemănarea vieții cu moartea în poetica eminesciană „Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă. Pe căi bătute-adesea vrea...

EseuAtelier

Te găsesc luminând în amurg

de Rodica Lupu

Când îngemănarea gândului meu se identifică cu amurgul, slobodă peste abis, o fărâmă din balada mea, o revărs. Zeii o ascultă. O înțeleg mai abitir ca oricine. O flacără aprinsă izvorăște din amurg...

PoezieAtelier

Cînd...

de iscru adrian

Cînd îngemănarea ne va fi ca un miez într-un sîmburea jocul lui (amniotic) va dezmărgini închipuirea mirabilă plămadă unde rădăcinile sînt adevăratele ramuri iar roadele pure intenții ...care...

PoezieAtelier

lumea ta-n oglinda infinitului

de Silviu Somesanu

la o îngemănare de ape venite din munţi cred că e un loc pentru descântec în ochiul soarelui alunecat de sub pleoape pentru că din orice se poate naşte mişcarea aşa cum se naşte credinţa-n oameni...

PoezieAtelier

unu două și a treia

de Ion Diviza

uneori din îngemănarea celor două se naște a treia \"mingea săltând din solul unei planete în cerul alteia\" încremenește în vid fulgerată sedusă răpusă de soare de lună de stele de păienjenișul...

PoezieAtelier

Psalm

de Monica Filar

Zăvorât în muțenia ființei ghicesc cu sufletul îngemănarea noastră. Îmi lipesc atunci urechea palmei și pândesc. Rugăciunea Þi-e mereu însoțită de un suspin. Sămânța fiecărei alunecări, în pieptul...

PoezieAtelier

Radacini.

de constanta mezdrea coman

Îmi trag puterea din devremi de-april îngemanarea, din lumina zilei Cu visul meu...descult ca un copil Ranind pamantul sub oglinda brumei... Ramasa pe carari de primaveri Trezita de cantarile dintai...

PoezieAtelier

tălpile cuvântului

de bianca marcovici

inspirația nu-i o scrisoare către un necunoscut e alba îngemănare cu cerul-apă e culoarea pe care tu n-o descifrezi e între linia vieții și linia cunoașterii devenirea mea e iubirea pe care ar trebui...

PoezieAtelier

Catren: Iubirea

de Ujog Marius

Un albastru-nghețat și-un cer nesfârșit A lor îngemânare îndeamnă spre zenit E drumul prea lung, dar uită-te mai bine Să vezi oglinda zâmbetului tău in cel de lângă tine.

PoezieAtelier

Ochii

de Petru Dincă

Oglinzi adânci cu umbre de ceață, Îngemănare de vis și mister, Atunci când Dumnezeu v-a dat viață A pus în voi o picătură de cer. Sunteți lacuri liniștite de munte În care unduie seninul tăcut, Spre...

PoezieAtelier