Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Înfrățire"1515 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
35 rezultate
Teodor DumeTD

Teodor Dume

AutorAtelier

Teodor Dume,jurnalist, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Școala profesională "Înfrățirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrățirea" din Oradea, al Școlii Populare de Artă din Oradea (secția Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din București. A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989.A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREȚII din Oradea, care a funcționat pe lângă Casa Științei și Tehnice a tineretului. În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului (de sub Pasajul Vulturul Negru) din Oradea. A mai fost directorul Clubului Sticla din Pădurea neagră-Bihor. A lucrat la Consiliul Județean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrățirea Oradea, pe care l-a înființat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de...

1112 poezii, 0 proze

Emil GârleanuEG

Emil Gârleanu

AutorClasic

(1878 – 1914) S-a născut la Iași dintr-o veche familie moldovenească. Încă din copilărie l-au încântat peisajele moldovenești, lumea plină de taină “a celor care nu cuvântă”, frumusețea basmelor. Opera sa este alcătuită din schițe și nuvele. În unele, Emil Gârleanu înfățișează aspecte din viața țărănimii, a intelectualității. În culori pline de gingășie zugrăvește universul gâzelor, plantelor și animalelor. Aceste povestiri sunt strânse în volumul Din lumea celor care nu cuvântă.

7 poezii, 0 proze

SE

Szasz Emeric

AutorAtelier

Declaratie de dragoste E ziua ta calendarul ca o amendă nimic schimbat Doamne ajută!copiii si sănătate același chimir rate rulante nu nu vreau să ieșim mai cîrpim risipa și desfată-te acum măcar după douăzeci de ani cu o halcă de hatîr ce-o fi:un chilipir o mărunțime -ancoră mocnitelor valuri aride Alt an egal ritual: îmi fac mea culpa deși palmele-mi curg rîu inflație pe milostivi-ți sîni nu le știu măsura nici atît la chiloți ștrampi pantofi etîcî așa că te rog reverberează plenar andante andante fosnet al ierburilor necosite-n extaze la tocita ofrandă a simetrice roze Și ce-ți doresc? Ce gingaș tupeu! din bolovan nu iscă stele poezia mea pecum mersul pe jos știu si eu așa la prima strigare La nesfîrșit siamezi să mulgem zorii și molcoma datina matinală: cafeaua cu caimac cescuță de vitrină farfurioară linguriță de argint invariabila rugăminte mai tare si mai amară

4 poezii, 0 proze

George NimigeanuGN

George Nimigeanu

AutorClasic

Bucovineanul George Nimigeanu s-a născut, la data de 24 mai 1909, la Tereblecea (jud. Rădăuți), și a decedat, la data de 5 decembrie 1987, la București. A făcut liceul la Siret și Coțmani și a urmat studii universitare de geografie, între anii 1929-1935, la Universitatea din Cernăuți. George Nimigeanu a făcut parte din gruparea „Iconar” și este unul din cei 14 poeți din antologia lui Mircea Streinul. A fost profesor de liceu la Cernăuți și și-a susținut apoi doctoratul (1945) cu lucrarea „Huțanii din Bucovina”. A devenit profesor la Universitatea din București și a activat ca referent științific la Institutul de Cercetări Geografice. Din păcate, în donația de la „Fondul Bucovina”, nu i s-a păstrat chipul în vreo fotografie, singura cere-l înfățișează fiind cea publicată de Emil Satco în „Enciclopedia Bucovinei”.

1 poezii, 0 proze

Babette DeutschBD

Babette Deutsch

AutorClasic

S-a născut în 1895, la New York City. A ținut prelegeri asupra “Poeziei secolului douăzeci” la Universitatea din Columbia. Babette Deutsch este autoarea mai multor volume de poezie și critică literară. A tradus din opera lui Pușkin, Rilke și alții. Pentru operele sale literare a obținut numeroase premii, precum și titlul de Doctor honoris causa. E membră la National Institute of Arts and Letters și e considerată a fi decana literelor americane. A fost căsătorită cu scriitorul A. Jarmolinski. Poemele Babettei Deutsch au fost înmănuncheate în volumul “Selected Poems”. Caracteristic pentru opera autoarei este stăpânirea de sine în fața emoțiilor de tot felul cu care te întâmpină viața. Lirica ei dramatic picturală oferă momente ale vieții de fiecare zi, din care străbat convingerile și experiența sa, dar fără sentimentalism. Poemele, exemplare în sens clasic, înfățișează aspirațiile unui adevărat artist. Pe lângă harul poetic, ea deține și forța de a-și struni poezia, însușindu-și...

1 poezii, 0 proze

Înfrățire

de Magu Lazar

Înfrățire E-un fel de înfrățire eternă și curată Această primăvară surprinsă în culori... Coboară luna-n ramuri și soarele în flori, Iar cerul e o navă de valuri răsturnată. Sunt legile învinse în...

PoezieAtelier

Înfrățire picturală

de Dragoș Vișan

Cei doi fagi amici au crescut așa din aceeași capsulă de jir n-au fost aflați de prea mulți alții-au trecut nepăsători luându-i drept element din decor la picnicuri sau în crudele vânători...

PoezieAtelier

Înfrățirea-n cuvinte

de George Pașa

Și de-ar fi mai multe bătăi pe minut, în ciuda trecerii noastre întâmplătoare prin viață, și dacă tu ai fi bătaia mea de inimă prelungită la nesfârșit prin pulsul altor vremuri... cine să mai știe...

PoezieAtelier

Poemul comunicării cu înfrățirea

de Marius Marian Șolea

Poemul comunicării cu înfrățirea Cerul are uneori înfățișarea stîncilor și vulturii derutați nu mai știu unde să își caute văzduhul de sub aripi și încep să-mbătrînească stînd pe creste. alteori,...

PoezieAtelier

Nu există margini

de Silviu Somesanu

Într-o înfrățire cu timpul, nu știu dacă mai trăiesc în el ori în afara lui, simt că am un timp propriu care-mi oferă o altă perspectivă vicleană într-un anotimp nediferențiat de viață. Marginile...

PoezieAtelier

ca o fabulă

de Miruna Dima

învăluită într-un nor delicat albastru picurându-mi din păr eram foarte zen gânduri de înfrățire cu viețuitoarele mă masau rotocol în creștet când dintr-o dată un individ burzuluit m-a îmbrâncit...

PoezieAtelier

Moș Crăciun fumează

de Cătălin Ionașcu

...eu nu m-am născut dar încă trăiesc prin ura de iubire, prin trupul îngeresc, cu moartea înfrățire... ...eu sunt o umbră sub o rază de soare care plânge prin cuțite cu tăișuri ucigătoare... Și când...

PoezieAtelier

Antologie de poezie românească tradusă în limba coreană, Dan Brudașcu

de Adina Ungur

Este în curs de realizare o antologie a poeziei române în limba coreană. Inițiativa aparține scriitorului și traducătorului Dan BRUDAȘCU. Acesta, în cursul anului 1999, a contribuit substanțial la...

ArticolAtelier

în ocean de simțire

de FLOARE PETROV

trăiesc zbuciumul substanțial al firii sunt dependentă de erosul primordial se-adâncesc revelații în tremurul iubirii spiritul vizează amplu univers cordial. conștiința este un ocean de simțire cu...

PoezieAtelier

Diavolul pe ziduri de biserici

de Eugen Galateanu

„Și intrară în fetele oamenilor și zămisliră copii cu acestea…” Geneza Înger căzut, Paznic de eternitate Prins în ziduri de biserică Noaptea, târziu Se uită tandru La bețivii care ies din crâșma...

PoezieAtelier

Învață de la soare strălucirea

de peagu macarie

Învață de la soare strălucirea De la izvoare-nvață clipocirea Tenacitatea învaț-o de la stânci Singuratea învaț-o de la cuci De la pădure-nvață înfrătirea De la frustrați învață rătăcirea Învață să...

PoezieAtelier

Autobiografia lui Teodor Dume

de Teodor Dume

Teodor Dume, jurnalist, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Școala profesională "Înfrățirea" din Oradea. Este...

Atelier

Frăție

de I.O. Suceveanu

Ne-a \'nflorit în palmă Floare de trifoi Am rămas noi doi Ca pădurea calmă. Peste veacul meu Și trudită zi, Aplecată-ni Truda din cărare. Creștem la fereastră Flori de busuioc Să rămână \'n loc...

PoezieClasic

în memoria zilei

de FLOARE PETROV

adun înțelepciuni din cultul Vede nu or să contravină dogmelor creștine prin orice credință Dumnezeu se-ntrevede universul veghează cu forțe divine. în paradisul verde totul este posibil înfrățirea...

PoezieAtelier

Treimi în alungiri de simplu

de Ștefan Petrea

biserica din mine pleacă la pescuit, mai rămăsese un singur biscuit în mine de-mpărțit cu toții, avarii și cu hoții să am ce pune-n Luntre zlot furam lumânări cu rugăciuni cu tot din amintire mi te...

Atelier