"Încep să lupt" – 20160 rezultate
0.04 secundeMeilisearchsanda
Am aparut din chinurile mamei pe 23 decembrie. 1985.Cand am inceput lupta de supravietuire. Si de atunci ma lupt cu mine insumi. De careve zile incoace mi-am dat seama ca ma tem groaznic de femeile trecute de 70 ani:e de ajuns sa vad una pe strada p/u a incepe sa tremur. De cateve saptamani incoacenu pot varsa lacrimi.Pur si simplu, am secat.Ma tem ca nu voi mai putea plange vreodata.Nici piesa "Suflet fara chei" a lui Ducu Bertzi nu ma mai face sa plang. Pe timpuri, nu-i puteam rezista.
1 poezii, 0 proze
Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un poet și prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți pe plan european. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se...
193 poezii, 0 proze
Nicolas Guillen
Nicolas Cristobal Guillen Batista s-a născut la 10 iulie 1902 la Camguey, Cuba, ca fiu al jurnalistului Nicolas Guillen Urra și al Argelei Btista Arrieta. Tatăl este ucis, în 1917, în cursul reprimării unei revolte, eveniment tragic, care va aduce familia intr-o stare de cumplită mizerie. Mama va lupta din răsputeri pentru a asigura supraviețuirea familiei. Tânărul Guillen absolvă liceul în 1919, începe să publice versuri și să colaboreze cu articole la câteva publicații, printre care se numără și revista \"Camaguey Grafico e Orto\". Frecventează, din 1922, cursurile Facultății de drept ale Universității din Hvana, pe care le abandonează repede datorită atmosferei ostile din facultate. Întors la Camaguey, Guillen conduce o anumită perioadă revista \"Lys\" și este corector și redactor la jurnalul \"El Camagueyano\". În 1926 se întoarce la Havana, unde reușește, grație unui prieten, să lucreze la Secretariatul General al Guvernului. În această perioadă își consolidează interesul pentru...
1 poezii, 0 proze
GELLU NAUM
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) este un mare poet român, a aparținut ultimilor mari suprarealiști europeni. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul \"Dimitrie Cantemir\" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil...
0 poezii, 0 proze
Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un poet și prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți pe plan european. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul \"Dimitrie Cantemir\" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se...
0 poezii, 0 proze
Raymond Chandler
Raymond Thornton Chandler (23 iulie, 1888 – 26 martie, 1959) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele. Sa născut la Chicago în 1888.Are șapte ani când tatăl său, un american, o părăsește pe mama lui Raymond. Aceasta, o irlandeză, se întoarce împreună cu copilul în Anglia. Raymond Chandler revine în Statele Unite în 1912, stabilindu-se pe Coasta de Vest. Fermecător, spiritual, înzestrat pentru stiințe, Chandler își găsește de lucru ușor. La un moment dat, ocupă un post important într-o companie petrolieră. Participă la primul război mondial, luptând în Franța. Se căsătorește cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el. La vârsta de 48 de ani își pierde slujba și începe o perioadă foarte dificilă pentru el. Ca să-și câștige existența, începe să scrie pentru "pulps", publicații de senzație, ieftine, care tipăresc literatură polițistă. Timp de 5 ani, lungi și grei, el își rafinează stilul, fiind susținut moral de soția sa. Când "The Big Sleep" ("Somnul de...
3 poezii, 0 proze
Vasile Petre Fati
născut în 1944 - decedat 19 noiembrie 1996 "Vasile Petre Fati, antologie postumă Vasile Petre Fati este un poet exemplar pentru promoția ’70. Așa am vrut să încep rândurile acestei prezentări. Hm! Dar de ce doar al promoției ’70? mi-am luat eu seama. Și m-am gândit că el este, de fapt, poet exemplar al întregii literaturi române contemporane. Om blând, tăifăsuitor profesionist, bun cunoscător al degustării vinului la Casa Scriitorilor, vin sub formă uleioasă iarna, în formă de șpriț lung vara, Vasile Petre Fati era reprezentant al – cu o exactă etichetă pusă de prietenul său Marian Drăghici – „aripei boemei cuminți”. Confirm, ca un om care a combătut calm, amical, multe ore cu cei doi, la aceeași masă din sufrageria Casei Monteoru în primele zile, în primele luni, în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Pe cât de boem era Fati, pe atât de bonom era, deși intransigent când venea vorba de draga de literatură, el cultivând o ironie fină, cordială, cu atât mai usturătoare...
15 poezii, 0 proze
Șerbănescu Ana
M-am născut la ora 14.27 pe cale naturală cu ajutorul mamei și al dr. Andrei în data de 28 august 1994. La grădiniță am fost trei ani la grupa pregătitoare pentru că tata a stabilit că sunt prea deșteaptă să încep ca tot omul cu grupa mică. Din clasa I până în 2013 am fost elevă la Colegiul German Goethe. Acum studiez relații internaționale la SNSPA și la ASE. Am participat la olimpiada de limba și literatura română - minorități - faza pe țară în 2007 și în 2008, când am luat mențiune. Pe 1 iunie 2009 am participat la a 6-a ediție a Festivalului de poezie Gellu Naum organizat la C.N. Mihai Eminescu și am luat premiu I la secțiunea gimnaziu. În anul 2009 am luat mențiune la olimpiada de limba, comunicare și literatura română “George Călinescu”- faza pe municipiu. În anul 2010 devin vice-campioană la karate, stilul shito-ryu.
108 poezii, 0 proze
Comte de Lautreamont
Comte de Lautreamont pe numele adevarat Isidore Lucien Ducasse s-a nascut in capitala Uruguayului,Montevideo,pe 4 aprilie 1846 si a murit la Paris pe 24 Noiembrie 1870. Putine se cunosc despre copilaria lui.De Jonge scria ca Lautreamont este una dintre acele rare personalitati ale culturii occidentale,un artist,un poet fara biografie.Se crede ca Lucien a venit cu familia in Franta la varsta de 10 ani pentru a urma o scoala parizana.A parasit liceul la varsta de 19 ani pentru a calatorii,dar s-a rentors rapid la Paris pentru a scrie capodopera sa "Canturile lui Maldoror" sub pseudonimul Comte de Lautreamont(inspirat din personajul Lautreamont dintr-o populara nuvela gotica franceza scrisa de Eugene Sue). Primul "cantec" al cartii a fost publicat in 1868 iar opera completa in 1869.Editura a refuzat sa puna in vanzare cartea temandu-se ca va fi inchisa pentru blasfemie si obscenitate.Luptandu-se sa gaseasca o editura pentru a-i publica cartea Lucien incepe lucrul la o carte de poezie...
6 poezii, 0 proze
Lara Ana Maria Thompson
incepe intr-o bataie de lumina, continua in piruete cu tente de dans si se indreapta spre Africa, India, Cambodgia.... in culorile inegalitatii in drepturi ce ascund forta de a lupta si a rupe premizele lumii... soleil, c'est moi. De ce sa scrii o biografie asemanatoare interogatorului de internare intr-un spital? Cand biografia reala este traiectoria individualizata a fiecaruia dintre noi... c'est mon opinion... c'est tout pour l'instant... si ai mai adauga, ca biografia ta isi modifica solzii ca si aripile unui fluture ce creste, creste, creste... un fluture phoenix ce renaste... devenind altu la fiecare nastere...
56 poezii, 0 proze
Încep să lupt
de Otilia Zafira Tuzlaru
Plutesc într-un câmp de tandrețe și luptă în afara oricărei minți oricărui punct de vedere, de adio nicio mătase nu se va undui... În afara oricărei limite de timp ce l-am pierdut, și pe el, n-am...
să mă simți
de Negru Nicolae
Cuvintele tale aleargă haotic prin creierul meu unul zece o sută de teamă incep să citesc poezie mi-e frică inima mea e un copil mi-e frică să nu se oprească să nu-mi cadă din piept să n-o pierd acum...
ca sa fii fericit, trebuie sa fii impacat cu tine insuti
de dascalu alexandra
Ca să fii fericit, trebuie să fii împăcat cu tine însuți „Nu-ti pierde curajul” JULES VERNE Eu nu am prieteni, pentru că prietenul adevărat nu există. Amicii mei sunt un cal, o pisică, o pasăre… De...
„Este foarte greu să fii scriitor între două cărți traduse”
de Ghinea Nouras Cristian
* interviu cu scriitorul și traducătorul Radu Paraschivescu, purtător de cuvânt al editurii „Humanitas” - Radu, deși ești bucureștean, vorbești cu nedisimulată plăcere despre anii „medelenizării”...
Căutându-mă de tine
de florin otrocol
Într-un final târziu încep să înțeleg. Totul! Cu precădere cât de mult ai însemnat pentru mine. Nu mi-a fost teamă niciodată să rostesc „te iubesc-ul” normalității, deoarece deși simțeam...
Pe baricadă
de Cristian Petru Balan
Speranța ideală când visele frumoase Încep să-mi împlinească dorințele eterne, Chem Binele să lupte cum inima-mi dictase, Căci Adevăru-n cale-i covor de flori i-așterne ! Dar eu cu fapte-mi umplu...
Mantra
de Cornel C. Costea
Am obosit. Am obosit să lupt. Simt că nu mai am nici măcar puterea de a plânge. Sunt ca o stâncă insensibilă. Știu că merit să primesc ceea ce primesc. Tocmai de aceea, nu are rost să mă vaiet. Vreau...
Palmierii cenușii ca arși
de Gabriel Nita
A trebuit să-mi brăzdez cu degetele fața pentru a înlătura de pe ea buretele umed al aerului. A trebuit să-mi ascut la perfecție creioanele, aruncându-le apoi metodic la coș (cel de gunoi, firește),...
Doar doi... doar noi
de Andrei Tudora
Când sunt singur și mă gândesc: Ce să fac s-o cuceresc? Cum să fac să-i dovedesc? Cum să-i spun că o iubesc? Căci ea nu știe ce-mi doresc, Ea nu știe cum o privesc, Și tot încerc s-o cuceresc, Dar ea...
Doar doi... doar noi
de Andrei Tudora
Când sunt singur și mă gândesc: Ce să fac s-o cuceresc? Cum să fac să-i dovedesc? Cum să-i spun că o iubesc? Căci ea nu știe ce-mi doresc, Ea nu știe cum o privesc, Și tot încerc s-o cuceresc, Dar ea...
