"Înțelegând cuvântul „pur”" – 844 rezultate
0.03 secundeMeilisearchPatrick
Cateodata poti si obosi intelegand atatea despre lume. Si crezi ca te relaxezi scriind
5 poezii, 0 proze
Maria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
Georg Trakl
Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la nașterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant șvab de proveniență bănățeană, și al Mariei Trakl; gimnaziul și liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citește mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire și Dostoievski; încă din adolescență vădește înclinații spre alcool și droguri, nutrind și un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea școlii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând și un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind și răgazul de a scrie poezie și teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obține, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaște pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicații de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului și înțelegându-i...
261 poezii, 0 proze
Înțelegând cuvântul „pur”
de Camelia Tripon
Înțelegând cuvântul „pur” În lumea noastră fizică lumina este undă și particulă. În spatele luminii, sau după emisie, rămâne întunericul. La început lumina și întunericul formau un întreg...
(1.1) Este poeticul o cale de cunoaștere și acțiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuiește Omul
de Manolescu Gorun
Preambul Încep acest șir de eseuri cu speranța că îl voi termina. Fiecare text este un draft (preprint). Le mulțumesc celor care vor comenta. Și, eventual, vor veni cu sugestii. §1. Poeticul...
ESTE POETICUL O CALE DE CUNOAŞTERE ŞI ACŢIUNE? – COMENTARII LA HEIDEGGER
de Manolescu Gorun
Gorun MANOLESCU (prof. dr. asociat al Institutului AI al Academiei Române) gorunmanolescu26@gmail.com Abstract. According to Heidegger there are some dangers threatening a rational thinking. But it...
pur și simplu pentru că dragostea învinge
de Daniela Luminita Teleoaca
ține-mă strâns de mână nimeni nu știe cât a mai rămas fereastra se tot îngustează se mai vede un abur din lumina de început ecoul celui dintâi suflet în toată harababura asta două anatomii...
Răpit pe veci plăcerii
de Valeria Manta Taicutu
Răpit pe veci plăcerii În „Sonete 2” (Editura Arania, 2006), Adrian Munteanu cultivă forma fixă dintr-o încredere în „rost”, în capacitatea poetului de a-și organiza ființarea artistică pe criterii...
Statutul epistemic al zeilor
de Bogdan Cristian Blascioc
Personal, eu cred... că Dumnezeu nu există, mai exact, această entitate transcendentă sau imanentă nici măcar nu \"este\". Părerea mea este aceea potrivit căreia lui Dumnezeu nu-i revine nici un tip...
Ionuț Caragea: Clopotele trupului său
de Valeria Manta Taicutu
Volumul de debut al lui Ionuț Caragea („Delirium tremens”, Editura Stef, Iași, 2006) contrariază într-o oarecare măsură instanța lectorială, în al cărei orizont de așteptare nu mai este loc pentru...
Despre calități excepționale
de FLOARE PETROV
Toate ființele existente pe pământ sunt creații ale Mamei Natură, fiecare are un rol determinat în evoluția vieții, aproape toate ființele au o inteligență demnă de admirat, cu excepția unor...
Singuratate
de Statescu Vlad
Siguratate Ma simt gol, imaterial, un vid, un anonim. Vreau sa fug de propria-mi persoana pentru a-mi gasi linistea, pentru a ma pierde si uita de lume , pentru a ma reexamina si reconsidera. E prea...
Plansul Golgothei
de Alex Paven
Trebuie sa fi fost o priveliste destul de bizara in oras - un om imbracat bine, la costum si cravata, insa cu hainele in dezordine, ponosite si murdare, cu un inceput de chelie si ochelari rotunzi cu...
Urechea lui van Gogh
de Laurențiu Belizan
Îl cunoșteam de mulți ani. Nu înțelegea că trebuie să-și învăluie în aparențe inadaptarea, să și-o facă suportabilă. Poate nu era în stare, sau orgoliul îl împiedica să se instaleze într-o poziție...
Podul cu vechituri
de Mihaela Plesa
In podul lui Nae mutu’ se gaseau de toate. Vechituri printre care copii isi pierd ore intregi cautand, intrebandu-se, gasindu-le folosinta sau incercandu-le pur si simplu: ceasuri de toate marimile,...
Fiului meu...
de Constandache G. Ferid
Moto: Ma va scuza cineva c-am fost? De as avea genunchi ca Alpii, sa-mi cer Iertare oamenilor si departarilor! (Emil Cioran) Dragul meu Arthur, Nu stiu unde vom fi atunci cand vei putea intelege...
Cel care este
de constantinescu constantin
Cel care este Cel care este mereu totul și mai mult decât totul, Cel care întruna gândind, cântărind, măsurând, are totul în cap și plăsmuiește lumi după lumi pe sine se dăruiește neîncetat tuturor,...
Despre vulnerabilitatea culturii
de FLOARE PETROV
Remarcabilul cărturar Mircea Eliade mărturisește prin operele sale literare că este pasionat de cultură în special de filosofie ă reprezentanții ei, întrebat de ce s-a făcut scriitor a răspuns;...
Vinerea Mare
de Tudor Ioan Bogdan
Dar peste dar Golgota, în Vinerea Mare Noi, cei din Avraam născuți, Unși neam ales al Domnului, Ocară îndurăm ca sub pedeapsa jugului străin să stăm tăcuți, Răbdând acvila Romei sus în templul Lui....
Vinerea Mare
de Tudor Ioan Bogdan
Dar peste dar Golgota, Vinerea Mare Noi, cei din Avraam născuți, Unși neam ales al Domnului, Ocară îndurăm ca sub pedeapsa jugului străin să stăm tăcuți, Răbdând acvila Romei sus în templul Lui....
