"[traversăm inutil după inutil]" – 2742 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIulia Mihai
Omul-Zgura, ed. Gorjeanul, 2005 (poezie) De ce traversam strada, ed. Clusium, 2007 (poezie)
8 poezii, 0 proze
Nuta Craciun
M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescența și mai târziu străinătatea. In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei șoapte”, sub îndrumarea marelui poet și prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii și care din păcate acum nu mai este printre noi. In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timișoara, al doilea volum de versuri ediție bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei și prozatoarei Nina Ceranu, volum prefațat de poetul Paul Octavian Blaj. In octombrie 2014, am fost primită în Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), asociație condusă de poetul Gelu Vlașin. In...
496 poezii, 0 proze
Aldo Palazzeschi
Aldo Palazzeschi (pe numele real Aldo Giurlani) s-a născut la 2 februarie 1885 la Florența. Urmează inițial o școală de actorie (avându-l coleg pe Marino Moretti), fiind chiar actor pentru o perioadă în compania teatrală a Lydei Borelli. Trăiește izolat aproape tot timpul la Florența (cu unele sejururi la Paris) până în 1941, când se mută la Roma unde va și deceda la 17 august 1974. Pe propria cheltuială îi apar primele trei plachete de poezie: I cavalli bianchi (1906), Lanterna (1907) și Poemi (1909). Va adera la mișcarea futuristă, publicând L\'incendario în 1910 sub auspiciile lui T.F. Marinetti. (Aici, e de observat că Drumețul incendiar al lui Gellu Naum apare abia în 1936). Deși mai revine în 1925 la Vallecchi cu o antologie, intitulată Poesie, Palazzeschi va traversa apoi o lungă etapă de proză (având ca punct maxim apariția romanelor Stampe dell\'800, 1932; Le sorelle Materassi, 1934). Spre sfârșitul vieții, cu Cuor mio (1968) se întoarce către actul poetic, retrăindu-l cu...
0 poezii, 0 proze
Dino Buzzatti
Dino Buzzati Traverso, (n. 16 octombrie 1906 la Belluno, d. 28 ianuarie 1972, la Milano), a fost un jurnalist, scriitor și pictor italian cunoscut în principal pentru romanul Deșertul Tătarilor. Dino Buzzati Traverso se naște la 16 octombrie 1906 la San Pellegrino (Belluno). Părinții săi, Giulio Cesare Buzzati și Alba Mantovani sunt de origine venețiană având domiciliul stabil la Milano, Piața San Marco nr. 12. Dino este al doilea născut din 4 copii: Augusto (1903-?), Angelina (1904-2004) și Adriano (1913-1983). Tatăl său este jurist și profesor de drept internațional la Universitatea din Pavia și la Universitatea Comercială Luigi Bocconi din Milano. Mama sa, Alba, este descendentă a familiei nobile dogale Badoer Participazio. În 1917 casa familială din San Pellegrino este ocupată de către forțele austriece și este considerabil deteriorată. O parte a bibliotecii familiei este transferată la Viena. Încă de la o vârsta fragedă Dino manifestă un interes deosebit pentru poezie, muzică...
3 poezii, 0 proze
Olivier Deck
1962 : naissance à Pau, avec une dent (comme Henri IV et Napoléon). Le grand-père, qui lui n’en avait plus qu’une (dent), prétend que c’est le signe d’un don. Il ne saura jamais, hélas, s’il avait raison. 1964: première cuite, en trempant des boudoirs dans des fonds de champa-agne. 1966: mauvais millésime. 1968 : trop petit, regrets éternels. Souvenirs de gens dans les rues. D‘un oncle qui marchait pieds nus. 1969: découverte, grâce à l\'instituteur, de Peer Gynt de Grieg, ce petit bonhomme qui s\'en va un matin à travers la montagne. 1970 : première BD, histoire de cowboys à gueules de chiens, avec des gentils et des méchants. 1971 : deuxième prix au concours de peinture de l’école (un bûcheron). 1972 : gagne le concours de chanson de la colo de Béost (vallée d’Ossau) avec « Par le grand Manitou » de Carlos. (Pas le terroriste, le chanteur !) 1973 : gagne pour la deuxième fois le concours de chanson de la colo avec « C’est un beau roman » de Michel Fugain. (Clin d’œil du destin ?)...
14 poezii, 0 proze
Marie Noël
Marie Noël, de son vrai nom Marie Rouget, est un poète et écrivain français, née le 16 février 1883 à Auxerre, décédée dans cette même ville le 23 décembre 1967. Elle est née dans une famille très cultivée mais peu religieuse. Elle resta célibataire et s’éloigna très peu de sa ville natale. Sa vie ne fut pas si lisse pour autant : un amour de jeunesse déçu (et l’attente d’un grand amour qui ne viendra jamais), la mort de son jeune frère un lendemain de Noël (d’où elle prit son pseudonyme), les crises de sa foi... tout cela sous-tend une poésie aux airs de chanson traditionnelle. À sa mort, elle lègue son œuvre à la Société des Sciences Historiques et Naturelles de l'Yonne. Cette société savante (née en 1847) gère et étudie son œuvre à travers de nombreuses publications. Femme passionnée et tourmentée, elle n'est souvent connue que pour ses œuvres de « chanson traditionnelle », au détriment de ses écrits plus sombres, dont la valeur littéraire et la portée émotive sont pourtant bien...
21 poezii, 0 proze
Robert Ganzo
Robert Ganzo (1898 - 1995) est un poète d’origine vénézuélienne d'expression française. Né à Caracas, il passe son adolescence à Bruxelles, puis s'installe à Paris comme bouquiniste, et libraire. Engagé dans les combats de la Résistance, fait prisonnier, il s’évade.La poésie de Robert Ganzo, limpide, superbe, d’une grande pureté formelle, a des allures de viatique tant elle se révèle intense et douce, à la fois luxuriante et cristalline. Elle est tout entière d’évidence, d’envoûtement, sans le moindre hermétisme, vouée à la célébration de la présence humaine, de l’amour et du monde. Le poète Robert Ganzo fut aussi auteur dramatique, archéologue (préhistorien), peintre et marin. Bibliographie 1937-Orénoque 1940-Lespugue 1941-Rivière 1942-Rivière 1947-Langage 1951-Colère 1954-Résurgences Recueils rèunis dans L'Oeuvre poétique éditée chez Gallimard en 1997 « Tes yeux appris aux paysages je les apprends en ce matin immuable à travers les âges et sans doute à jamais atteint. Déjà les mots...
1 poezii, 0 proze
[traversăm inutil după inutil]
de Daniel Dăian
fotografiem pereți în tencuiala goală și aerul care pătrunde chiar la începutul somnului dintr-un material prețios după un timp am devenit noi înșine gropi am plâns din înăuntru spre înafară ușa de...
Locul bisericii
de grigore avram
Dintre toate instituțiile care dau sens societății umane, fără îndoială că biserica ocupă locul de căpătâi. Chipul ei, mereu în căutarea luminii, învăluie așezămintele cu privirea orientată...
Necunoscut
de Pestrea Ion-Daniel
Seară africană Fum și praf, Răgete, De fiară sau dobitoc, Nu e clar. Copaci care leagănă Vântul, Oameni sau umbre, Voci sau gemete de animal, Fără înțeles. Culorile apusului, Podul pe care vine...
Rapunzel
de Cucu Constantin
Horică se săturase. Unul din motivele principale pentru care se hotărâse pentru achiziționarea acelui duplex, atât de convenabil poziționat în suburbia metropolei, era tocmai liniștea pe care, după o...
Inca mai caut un titlu...
de Lorena Stoica
Eram în librăria de pe Dorobanți ; căutam ceva pentru o fetiță de patru ani… Am ales o carte roz, cu prințese. O carte pe care Ana nu avea s-o coloreze niciodată. Eram atât de încrezătoare… Eram...
Undeva între stele și Lună
de Sorin Stoica
De șase săptămâni pământene ne învârtim în jurul Lunii. În stânga și în dreapta micului ochi de geam prin care putem privi în exterior nu vedem altceva decât spațiul infinit, negru și plin de...
Profesorului meu, cu dragoste...
de Ela Solan
Draga Profesore, Trebuie sa incep prin a-ti face o marturisire: am fost profund dezamagita de faptul ca ai plecat fara mine, ca nu ai asteptat intoarcerea mea. Stiu ca a trecut prea mult timp, dar am...
Perpetuul deceniu sapte
de Cristian Oravitan
A fost un deceniu care a durat mai mult de zece ani. A fost o epoca a furiei dezlantuite si a armoniei amoroase. A fost o cotitura in istorie. Unii s’au grabit sa declare, pe la mijlocul anilor \'60,...
a călători pe internet
de Umberto Eco
eseu-jurnal de umberto eco – pliculețul minervei, ed humanitas, 2004 ~~~ câti n-au regretat apariția trenurilor, fiindcă omorau poezia lungilor călătorii cu piciorul prin pădure sau călare pe drumuri...
Hotel Eden 4
de Vlad Solomon
Un imens buchet de flori. Niciodată n-am știut denumirile florilor, în nicio limbă. Nu erau garoafe, nici trandafiri, erau albe și galbene, deschise larg, acopereau ușa de intrare a camerei din...
Speranța... dinozaurilor!
de Cornelia Georgescu
Capitolul 33. Între timp, la bordul navei „Hope”, Rena de abia se trezea. Încă supărată pe Als, datorită evenimentelor din zilele trecute, se echipă rapid şi se îndreptă spre puntea principală,...
Orbul și idealistul (II)
de florin otrocol
Trecuseră șase luni de la întâlnirea cu orbul. Deși refuzam frenetic să-mi recunosc metamorfoza, mă amăgeam conștient că sunt același. Gândurile îmi stagnau proptite în predicțiile orbului. Mai mult...
În timpul furtunii
de Emma Greceanu
O fată fără nume urca panta unui deal care ducea într-un sat, domnule Drahomir. Era iarnă, o iarnă ca toate celelalte ar spune unii, dar nu pentru ea. Ea urca dealul cu gândurile risipite, privind în...
