"(toate cifrele vor)" – 20370 rezultate
0.02 secundeMeilisearchEla Solan
...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...
320 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
corogeanu marius
toate-s vechi si noi is toate
5 poezii, 0 proze
lovin ceres
Toate si la timpul lor
1 poezii, 0 proze
Luminita Cristina Ndaba
Dedic toate poeziile mele sotului meu Charles, si tuturor persoanelor care iubesc poezia.
4 poezii, 0 proze
Popescu Vlad
un simplu exponat din toate, cu ganduri, cu doruri si dorinte de implinire
7 poezii, 0 proze
remus radu
"Om cu toate simturile treze. Jurnalist." A trait pentru 26 de ani la Bacau, a facut o escala de doi ani la Roma, iar din toamna lui 2001 locuieste in Bucuresti. Cistigator in 2003 al premiului pentru expresivitate jurnalistica la concursul national organizat de Clubul Roman de Presa, cu articolele "De la Barca la ridicol" si "Orasul cu doua taxiuri". Un an mai tirziu a obtinut Marele Premiu pentru reportaj oferit de Freedom-House, cu lucrarea "Ziua Europei la Ciorogarla". In 2006 a fost rasplatit cu "Premiul pentru promovarea inventivitatii romanesti" la gala "Invingatori pentru Romania", pentru reportajul "Bill Gates pariaza pe albina spion de la Iasi". Pasionat de gastronomie, de vin, de literatura si, mai ales, de calatorii. A lucrat pentru perioade semificative in redactiile "Monitorul de Bacau", "Evenimentul zilei", "Cotidianul".
70 poezii, 0 proze
Simona Vlasa
O viata cu de toate.M-am nascut,am crescut...etc.
1 poezii, 0 proze
Stefan Leon Orzu
Vad ca toate textele postate de mine sunt catalogate drept "nesatisfacatoare". comentati-ma, oameni buni, injurati-ma cu patima si spuneti-mi cat sunt de dobitoc, sa stiu si eu ce-mi lipseste(in afara de creier). Despre mine: Am terminat Colegiul Costache Negruzzi din Iasi, locul unde formarea mea spirituala s-a conturat cel mai bine si unde am invatat sa deschid ochii larg. Nu e meritul liceului in sine, cat a oamenilor de acolo, atat colegi, cat si (unii) profesori. In prezent sunt student al Facultatii de Informatica Iasi, univ. Al. I. Cuza, si indiferent de orice ar crede majoritatea, acolo se afla oameni care au imaginatie vie si care pot crea mult mai mult decat programe de calculator.
7 poezii, 0 proze
KIDKNEE SOURSNOW
Cerceteaza cu-atentie toate aspectele acestei pagini.
1 poezii, 0 proze
(toate cifrele vor)
de Yigru Zeltil
toate cifrele vor să se împarte de parcă felia de palmier ar duce viteză la sânge ascuțit obtuz animal care noaptea strănută oficial dar gândul când palmele duc mereu grenadele oricăror sunete de...
Modernizări la centrale telefonice
de Marian Malciu
Se lucrează încă... Se instalează o noua centrală. Se vor schimba și telefoanele și se va intra pe sistemul cu două sau trei cifre în plus! Pentru că numai așa se pot asculta toate convorbirile și se...
Călimara
de George Topârceanu
Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîdurile mele s-or afunda neștiutoare Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la...
Cu dor și jale profesorilor făuritori de manuale
de Gabriela Marieta Secu
Cu dor și jale, vă scriu peste timp, domnule profesor de matematici Constantin Fediuc Abia azi, după mai bine de 30 de ani, înțeleg de ce vă iubeam atăt de mult și eu, și toate generațiile de elevi...
cum în întuneric, ochii m-au trădat
de ion pascal vlad
Tu ești acolo unde totul se preface în lumină privești de sus cum apa valsează în cercuri închisă dar știi că pentru mine – văzut pe întuneric nu e decât o groapă unde nu se petrece nimic și dacă...
străbătând ceața 94
de nicolae tomescu
Ofițerul din tren, și-a dat mai târziu seama Nuțu, nu a fost un caz singular care să vorbească așa, pe față, împotriva secretarului general al partidului. La auzit, spre sfârșitul lunii, pe...
serbare
de Mihaela Rascu
Tremura de nerăbdare. Avea de recitat trei strofe, doar atât, dar era foarte mândră de ea! Ce dacă alți copii aveau poezii mai lungi, roluri de prințese, crăiese, spiriduși și oameni de zăpadă? Ea...
Infra-negrul
de Virgil Teodorescu
INFRA-NEGRUL PRELIMINARII LA O INTERVENÞIE SUPRA-TAUMATURGICÃ ÎN CUCERIREA DEZIRABILULUI CATALOG GHERASIM LUCA (1-15), PAUL PÃUN (16-30), TROST (31-45) Gândirea exprimată în filamentele tari \"ale...
altoiți
de Vasile Munteanu
în frunte ochi gură în toate celelalte ale trupului așteaptă o pasăre o iguană și un câine din miezul arborelui de pâine să îi îndestulez cu inima înfiindu-i din semințele mele vor crește în ei...
”53”
de Ovidiu Oana
Cincizecișitrei e doar o constatare, Ca un trecut, dar fără viitor, A unei vieți de tristă-ncorsetare Între canoane care azi mă dor. M-am ridicat țintind din ochi norocul, Căutând mereu spre zările...
