Poezie
Aș vrea...
1 min lectură·
Mediu
Zoltan Terner
Aș vrea…
aș vrea să fie și să pară că nu e.
aș vrea să știu ce anume va fi
pentru noi
când
în lume se va înstăpâni
altceva, altcineva
altundeva,
altcândva.
mă întrebi ce va fi , iubito?
pentru noi, mai nimic schimbat
poate cel mult ceața clipelor
acelei dimineți
care mereu întârzia să vină.
iar eu, între timp,
mă mai muream un pic
nemurindu-te
pentr-un viitor care
devenise demult trecut.
tu ai plecat
eu am rămas
să întrezăresc cu ochii tăi
aproape-de-capătul
nesfârșirii noastre de-un ceas.
te-aș fi rugat
să lași mâna ta într-a mea
înc-o viață și jumătate.
mâna aceea pe care ți-o tot sărutam
buimac de fericire.
o mai ai?
viața ca mine te mai ține oare-n brațele ei?
mai știi să primești, mai știi să dai?
dac-aș cere să vii după mine
ai veni să mă iei?
001745
0
