Zoe Arama

Mi se pare că ești furios. Și supărat. Dacă mai citesc o poezie de a ta și este tot în stilul ăsta, aș putea crede că așa te-ai născut.
Cuvintele mi se par dure, asociațiile de idei, la fel. Însă, sunt ACEI MARI, care atunci cănd îi citești, începi să crezi că totul a fost spus deja, care au transformat în poezie, cuvinte pe care cel puțin eu, o romantică incurabilă și recunosc, o neprofesionistă a Cuvântului, nu le-aș fi găsit nicicând locul în versuri sau proză. Deci, nu vreau să crezi că te critic.
Ultima strofă cred că nu ai mai scris-o atât de \"apăsat\" ca pe celelalte. Parcă începuseși să te împaci cu ceva, un gând, sau poate cu cineva, poate chiar cu tine. Părerea mea este că un cuvânt, rupe ultima strofă de restul poeziei: GLIE. Poate mai nimerit ar fi fost glod?! Ca apoi, din răul, urâtul și furia care te macinase până atunci, să mai apară o speranță. De mare fericire.
(Mi-ar place să vorbim mai mult. Nu ești în Forum. Poate mâine...
Ți-am răspuns la comentariul tău, \"Pentru Omer sau Nimic despre bătrânețe\").

Asociem intotdeauna tamplele albe cu batranetea, si nu este chiar asa.
Cea despre care vorbesc eu, este inca tanara, vreau sa cred ca este inca frumoasa, doar sufletul ei, \"calatoreste\" de un timp, prin toate erele. Se odihneste acum, putin, in epoca pietrei. Ii doresc sa fie doar un popas.

Nelinistea apare pentru ca ii este un mod de-a trai, iar timpul apare pentru ca dureaza de ceva... timp. Nimic insa de-a face cu timpul \"acela\", pe care il urmarim cu ochii pe ceas sau pe calendar.
Poti trai ceva atat de intens, si intr-un ragaz atat de scurt, si totusi sa simti,\"ca un veac ti-a sapat sub frunte\"...
Dar asta, este alta poveste...