R.I. - Șoapte în Noapte

(...) Dacă omul ar ști că viața sa este aidoma ruletei rusești, că destinul său stă mai degrabă în mâinile celorlalți decât în cele proprii, că sufletul lui este de fapt mai singur decât ar crede, că lumea-i prea mare pentru el, iar el prea mic pentru lume; dacă, neprevăzându-și sfârșitul, omul și-ar simti fiecare bătaie a inimii, acest ritm ireversibil care transformă prezentul în trecut și viitorul în prezent, acest ceas organic care, din nefericire (sau din fericire!), ajuns la capăt, n-o mai ia de la-nceput; dacă ar ști că lacrimile sale sunt într-atât de prețioase încât nu merită șterse de pe obraz, altminteri prefăcându-l din nou în bestia de zi cu zi, capabilă să facă față vieții; dacă ar ști că lovitura ușoară a unei palme este mai dureroasă decât pumnul, că în lipsa iubirii se dezvoltă ura, că în agonie omul devine mai înțelept (prea târziu!), că izolarea previne pervertirea!... că maturitatea e tot un joc copilăresc; dacă ar ști că Dumnezeu e întruparea unor profunde și sincere sentimente umane, că Răul se naște iar Binele se educă; dac-ar ști că nu știe!... Dacă ar ști că nefericirea sa constituie motiv de fericire pentru alții, că pericolul îl paște la fiecare pas, pândindu-l din umbra imprevizibilului; dacă ar ști cât de neînsemnată îi este existența, că știinta este relativă și că în nestiință se află adevărul absolut!... Dacă ar ști toate acestea și, pe deasupra, le-ar ști și pe celelalte, ar fi el oare la un pas de nebunie?...