Poezie
eclipsa
1 min lectură·
Mediu
sunt femeia care pictează doar pe întuneric
și beau două cafele pe zi - una cu mobila
alta cu noaptea. fără caimac, fără stele
sunt femeia cu patru pisici
suficient de grase, cât să sprijine patul plin de cărți
dezvelit mereu, care scârțâie ori de câte ori mă întorc
e duetul ăsta trist,
păsările ce fură lumina dimineții, cântând-o la geam
și fâșâitul pungilor albe de medicamente
iar saxofonul, plânsul oaselor mele.
atât mi-a rămas. doar eclipsa lunii în poală
sunt femeia care ține cu dinții de prima dragoste
care a existat, într-un mod pervers, doar în spatele ochilor mei
pentru că nu am avut, de fapt, vreodată
o dantură frumoasă
și oricât de mult am vrut să-mi dau gura asta urâtă în leagăn
n-a avut cine s-asculte
cântecele de adormit mitzura.
și e ironic cum am ajuns să simt puțină viață
când cos câte o șosetă
și mă-nțep cu acul
00700
0