În singurătatea aceasta aproape că ai putea să muști din oameni

În prima strofă există două greșeli de redactare: prezența virgulei după substantivul "locuri" nu este necesară, întrucât urmează un determinant adjectival; lipsește sedila pentru "ș" ("și").
De asemenea, oximoronul de la începutul strofei a doua nu mi se pare fericit ales. Poate e doar impresia mea.

Domnule Paşa,

ca întotdeauna prețuiesc enorm intervențiile, sugestiile, timpul Dvs. Am corectat tot ceea ce trebuia corectat, cu excepția oximoronului (unde trebuie să găsesc un înlocuitor mai potrivit).

Cu gratitudine.

Totuși, am încercat să găsesc sens acelui oximoron și nu mi se mai pare chiar așa de nefericit ales, dimpotrivă. Am omis ceea ce urmează după el, anume „mâinile(...) albe/ plutind peste infinituri”. În acel context ar fi o comparație implicită (nu explicită), anume între acele mâini care ating infinitul (amintind, cumva, de „Universul fără margini e în degetul lui mic” la Eminescu) și zăpada care le „pătează”, fiindcă nu pot fi de intensitatea luminoasă a sferelor. Sigur, „zăpada fierbinte” poate fi și aceea a trupului.
Oricum, am înțeles din prima că textul este o dedicație de suflet acelor „oameni speciali”, care, - de ce nu? -, pot fi și creatorii de frumos pe care ți i-ai luat drept model.
Și cum astăzi e ziua poeziei, să-i urăm viață lungă.

Da, da, absolut da. Prima oară mi-ați citit textul cu mintea, iar acum cu inima. Așa este, l-ați decriptat ca nimeni altcineva și mă bucur din suflet. Nu pot să vă dăruiesc stea pentru comentariu, vă dăruiesc una mare, orbitoare în inima mea.

în alegerile prozodice ale autorului, George e foarte bun în domeniul ăsta, rezonez însă sau nu cu o stare, pe care mi-o asum pentru că în primul rând o recunosc. Iar aici sentimentul meu este că ai reușit poate cel mai subtil portret (sau diagnoză) a unei umbre (noi) din perspectiva corpului nostru adevărat, închegat din carnea adevărată a amintirilor pe care le-am însămânțat în alții. Este o simbioză, dar în egală măsură o analiză a blestemului corpului astral ce suntem, imperfect, inutil în marea majoritate a timpului și invers-logic în esență. Pentru că pentru a avea adevărata măsură a noastră ar trebui să îi strângem alături pe toți cei care contează. Din nefericire, absurd și imposibil din rațiuni de tempora labuntur. De recomandat!!!

Wow, ce explicație completă şi complexă, sunt impresionată. De asemenea dăruiesc o stea simbolică pentru interpretarea de excepție.

Mulțumesc nespus.