Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Însemnări din cartea vieții fără de moarte

1 min lectură·
Mediu
Fericiți crescătorii de blândețe căci ei vor îmbrățișa toate tainele pământului.
Se spune că durerea este nebunia umbrelor. Că tot ceea ce-i frumos este trasat adânc la granița dintre cuvânt și tăcere, în pântecul unui vierme lustruit superb sub arșița stelelor aflate la milioane de ani-lumină.
Căldura mea decupează mâinile iubirii, precum ai trasa contur singurătății între veșnicie și oameni.
În timpul morții, sufletul probează alte dimensiuni, oglinzile devin niște ochi spre împăcare, ca niște uși invizibile cu aripi de serafimi.
Un trup nou pentru dragostea mea plutește în aer.
Credința este iubire ajunsă la infinit, o inimă nouă ce se naște la capătul universului.
Poate că suntem pe atât de nemărginiți pe cât credem
și Dumnezeu Însuși, marele furnizor de nemărginire a lăsat viața ca o momeală pentru toți monștrii de lumină, așa ajungem să devorăm și să fim devorați, ca parte a unui circuit implacabil în care o dată trebuie să murim pentru fericire iar a doua oară pentru dragoste.
01887
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
8
Actualizat

Cum sa citezi

Zavalic Antonia-Luiza. “Însemnări din cartea vieții fără de moarte .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14170769/insemnari-din-cartea-vietii-fara-de-moarte

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-elena-chindeaMCMaria Elena Chindea
o cupă de soare lichid până „oglinzile devin niște ochi spre împăcare, ca niște uși invizibile cu aripi de serafimi.” Ca să ajungem la acel „acasă” ce nu are dimensiuni geografice, nici măcar spirituale, inima noastră își reînnoiește anotimpurile minunii, autodevorările sunt necesare, un suprainstinct de supraviețuire, care lucrează și se definește prin cu totul alte elemente, subtile.
Fabuloase scanările tale, Antonia!
0