Chrysalis

Mi-a plăcut, poate toți suntem un fel de crisalidă, atunci când ne naștem. Poate de la naștere, începe adevărata epopee, ca un fel de drum dinspre crisalidă înspre fluture. Crisalida este importantă, pentru că ne definește nașterea și ne apropie înspre rădăcina a toate, dar e important și drumul, pentru că noi ne transformăm și pentru că ”facem”. Și la sfârșit ce rămâne? Poate se nasc din nou crisalide, apoi drumul lor? Și atunci ce contează? Poate nimic, poate nimic, totul e vânare de vânt, dar nu e așa, poate chiar totul contează așa cum e el exact (și cu regretele a cele care nu au fost tocmai cum le-am vrut noi). Oricum regretele se disipă, poate ce mai contează este a ceea ce am făcut noi, așezați în situație și în regrete, drept în ele. Poate doar faptele noastre și poezia a ceea ce suntem, să conteze. Așadar, să fim, să fim, nu-i așa... Dacă putem să lucrăm ceva, inclusiv în noi înșine, în prezent, prin fiecare zi.

Pentru crisalidă și simplitatea frumuseții, pentru fluturele tău, las steluță. Poate totul va fi mai explicabil, mâine...