Poezie
Omul care moare pe dinlăuntru
1 min lectură·
Mediu
Lângă tine viața trece mai ușor.
Mi te pot imagina locuind în bisericuța din lemn de pe vârful dealului
separat de restul lumii care desenează dragostea în căsuțe mici, neîncăpătoare.
De acolo de sus, tu le vezi ferestrele. Uneori poți desluși o pasăre albatros, cu aripi
acrilice cercetând ținuturi îndepărate.
Iubirea ta
atât de imensă ca irisul stins în timpul somnului.
Viul nespus de viu încât nu trebuie nici măcar să-mi închid ochii
că moartea rămâne doar o amintire a
florii îngăduitor de albe
acoperindu-ți gleznele.
Dar tu
ai rămas
singur iar pletele tale alunecă dincoace de zid
mângâind singurătatea.
Marginile întotdeauna înghit
locurile în care ai fost. Locurile care au învățat ceva mic și nemăsurabil despre sufletul tău
coborât în cele mai adânci grote.
Lângă tine viața trece mai ușor.
Mi te pot imagina locuind în bisericuța din lemn de pe vârful dealului
separat de restul lumii
veghind orașul
oglinzilor plutind pe
ape.
012.786
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Zavalic Antonia-Luiza. “Omul care moare pe dinlăuntru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14091741/omul-care-moare-pe-dinlauntruComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
"Viul nespus de viu încât nu trebuie nici măcar să-mi închid ochii
că moartea rămâne doar o amintire a florii îngăduitor de albe acoperindu-ți gleznele."
Dureros de viu, nu-i așa?
Superb poemul tău!