Poezie
Acrilic
1 min lectură·
Mediu
E mai bine să știi că n-ai nimic de pus peste viață
că într-un fel totul se așază peste noi ca într-o îmbrățișare perfectă, în care
simți mintea celuilalt gonind în mintea ta.
Prin degetele lui se scruge lumea, nici eu nu am scăpare.
În visul meu plouă și oamenii înfiază morminte, ajung să le iubească
ca și când ar fi din trupul lor. Apoi le căsătoresc cu alte trupuri iar moartea
respiră ușurată.
Lumea pe care o știm noi
se va sfârși
când mamele își vor privi-n ochi fiii și fiicele și nu-i vor recunoaște.
Dragostea pe care o știm noi se va sfârși
când nu va mai fi niciun motiv pentru sărut. Când totul se va fi secat între oameni.
Iubiții se vor descălța de pantofii lor și vor umbla pe sânge.
Va fi singura lecție despre suprafață, despre credință și despre dragoste.
Atunci, abia atunci
toate lacrimile se vor întoarce în oamenii lor preferați.
023.455
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Zavalic Antonia-Luiza. “Acrilic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14051806/acrilicComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ZApentru recomandare și sclipire. M-am bucurat nespus. Acrilic a fost un poem amânat și sunt fericită că n-a fost amânat în zadar.
0
aici mai picur și un strop de hidrogen sulfurat, din stagnările dintre sfârșiturile de lume...
uite, ai pus peste viață, din viață, un poem care precis se întoarce ca o îmbrățișare la oamenii preferați lacrimilor, fiindcă scăpare chiar nu-i...
lecția despre nemurirea care trece, paradoxal, prin minim o moarte, ți-ai însușit-o deja și poate să plouă mai departe...