Poezie
Counting place
1 min lectură·
Mediu
Aici mi-e bine
e soare destul cât să ajungă până la cea mai îndepărtată celulă din
corpul tău
îmi păstrez palmele calde, mai calde ca într-un sfârșit de iulie
după ce am îmbătat cerul cu noi
over and over
ajung să mă privesc ca din locul în care păsările vin cu oameni pe aripi
să îi învețe
arta de a-și duce dorul în zbor.
Ne potrivim degetele în fiecare linie
cât sunt ele de fragede, de adânci în mișcări,
de transpirate, ajung să ne cuprindă ca într-o rotație desăvârșită
a Pământului.
Lumina nu poate scăpa din hainele tale, ca dintr-o gaură neagră,
care înghite
fragmente din rujul meu decompus în întuneric.
Acolo unghiile cresc și nimeni nu le simte cât de tare străpung,
cât de adânc lasă urmele
să sângereze pe hectare întregi de suflet.
Fiecare atingere poartă numele unei nebunii
făcute să vindece când tot ce-a mai rămas de vindecat se crede
tulburător și fatal.
Iubirea crește ca un asteroid de care se lovesc camioane.
075.067
0
"Lumina nu poate scăpa din hainele tale, ca dintr-o gaură neagră,
care înghite"
o comparație care mi-a rămas întipărită pe retină.