Un mic secret

Hai să-ți arăt o frunză de libertate, Dar să te prefaci că o-nțelegi. Cu o mână să o prinzi avid de pleoape, Cu cealaltă să încerci să îi vorbești. S-ar putea să nu vrea s-o săruți, Dar e normal, ăsta e jocul ei! Când vrea să fugă, iar tu te faci că nu te uiți, Să te înfigi în ea, zdrobindu-ți buzele necoapte de-ale ei. Ș-atunci, cu o sfială crudă, vorbind prea mult în loc să tacă, Netezindu-și penele din aripile-i ce cresc, O să-ți spună mângâind un ciot de piatră: “ Cum de-ai știut că eu te mai iubesc? “