Drama Ilogică

Îneacă-te în focul tău devenit acum creator și așterne-ți singur scrumul să te ocrotească inspiră-ți singur fumul negru, încearcă și-ai să simți plăcerea grasă de a fi pierit încă în viață Din târg la piață se găsește o precupeață o sfoară lungă un pahar cu apă și săpun pentru focul meu nebun să îl modelez puțin să îl cizelez nițel să ardă până la cer și atât Căci atunci când luna atinge și se pierde prost prin noapte se găsește om isteț să-l doboare că-i lumina un pic prea tare și atunci mă enervez sub un lac l-ascund nițel așteptând să treacă alții să afume dinainte astrul ceresc și un smoc de păr din cer cade în cafeaua mea amară și mă lasă privitor la lună într-o seară iar la stânga e un val ce mă așteaptă mă-nconjoară mă aruncă în ignoranță să mă uit la nori aiurea, nu la stele Și atunci m-arunc în gol într-un spațiu creator plin de cete și oștiri ah ce dulci amintiri Printre fețe zâmbitoare se vede un cap mucegăit ce-și privește propria ardere propria răstignire blocat pe un nenorocit de stâlp de gât se întreabă ce scop are și de trup se detașează fără resemnare Și gândind pustiu spre lună spre stele se pierde prin smogul produs de înviere își așterne o pernă un pic mai sus în ceață loc perfect de tăcere și meditează Căci 1 și 3 nu se mai atașează dar ce contează când 2 cu 4 se împerechează iar de 3 cu 5, 1 cu 7 se îmbrățișează atunci pruncul meu încă alăptează Când pruncul era fertil și zâmbitor cine vroia să îi despartă lupta de zor acum când pruncul e pe moarte cine-i unește e nebun sau pierdut departe Capul supărat și agitat într-o criză în nebunie pletele și le-a tăiat, totul în jur a aruncat și-a păstrat un fir ca amintire lăsând restul pentru mulțime Acum prost și chel iar singur meditează de ce 1 și 3 nu se mai împerechează ?