whisper

Durere nelucidă a fost cheag, Al pietrei albe care sunt, Ca cel călugăr isihast pribeag Ce neclintit e-n rostul sfânt. Ființa de granit șoptește: Nu! Dorului, ce-și sapă undă, Printre roci la

Realitatea Grădină de percepții Stropită cu plâns

Păstrez corsetul rimelor nemuritoare, Ce șlefuiește piatra statuii de cuvinte. La fel de liber flux de zodii creatoare, Ca tot dospitul necioplit de simțăminte.

Păpuși retușate și hîde Preacuvioase paparude Prădătoare de nubili tembeli Farsați de hormoni, închipuiți rebeli Decise principese de motel În cearșafuri cerșesc un inel De teama anilor ce

Sunt într-un autobuz. Singură. Am o jumătate de oră să scriu tot ce-mi trece prin minte. La începutul dimineții, nu aveam deloc formată imaginea locurilor în care voi ajunge. Era una din zilele

Se-nalță sincron două minți În cer de aceeași idee Complot de atomi prea fierbinți Clădind a iubirii moschee Strivite-n iubire trupuri rămân Secunde, minute și ore Captive povestea și-o

Ca un pirat de navă Mi-ai jefuit iubirea, Din a simțirii lavă Cules-ai fericirea. Cum ai găsit safire, În ce cotlon adânc, comori?! Când rătăcește în neștire, Ãst suflet numai printre

Când timpul se dilată, Și-n el încap atâtea nerozii, Doar cugetu-mi așteaptă Să se mai duc-o zi. Deșir din zile fapte, Ce-n mine n-au ecou, Dar nasc însemnătate Þesând vieții trusou Model

Inocent dar ștrengar Nici dulceag nici amar Așa simplu apari Tu, băiat cu ochelari. Un timid dar razvrătit Cu condeiul ascuțit Lumea vrei să o repari, Tu, băiat cu ochelari. Te dai drept

De ce puterea să-nțeleg zădărnicia mea, mi-ai dat-o?! De ce-nainte să mai merg Gândirea mi-ai curtat-o?! De ce-ai sădit în mine dor, Să fiu al lumii trist actor, Ce varsă-n timpul

Domnul M. Un nume necunoscut, dacă nu ne referim la membrii catedrei de slavistică și la câțiva studenți \"rătăciți\" la această catedră, la fel de necunoscută precum oamenii din care e

Bulevard, tu, potecă urbană Pari străin când ai mei pași, în goană Îți tocesc dinadins iar asfaltul, Când la braț sunt c-un altul. Și aceleași priviri din vitrină Mă scrutează cu fața

În fiecare zi se naște din ceața zorilor fecioara. Un soare hoț se-nalță și-o priveste, și-n mare se zăresc luciri. O scaldă-n raze de lumină, fecioara îi răspunde cu sclipiri. E bucuroasă zarea!

Îmi caut poezia-ntruna, o văd pitită-ntr-un ungher. Păreri difuze-agață-n brațe criterii și-un reper. În colț de minte călătoare se naște Ea, în gânduri sfidătoare. (Ea, adică o părere!) Dar

Se mișcă-n zare depărtate Pe culmile răcelii Din nori de lapte desenate Cetățile tăcerii Iar timpul părăsind o viață Atinge bolta lor senină Scurgându-se-n cristal de gheață Veghind altare

De s-ar preface totu-n furie, să nu se simtă slăbiciunea, De-ar clocoti oceanele fierbând deșertăciunea, De-ar exploda toți munții și-ar curge numai lavă, De s-ar zgudui pământul și lumea cea

Se scurge-un soare-n zile albe, O noapte-acoperă destine fade, Se risipește lent ritmul din tâmple.. Pricep alai de șovăiri flămânde Se înnoiește-un nor în vreme-amara, O inima secată e chist