Poezie
Marea este femeie
1 min lectură·
Mediu
În fiecare zi se naște din ceața zorilor fecioara.
Un soare hoț se-nalță și-o priveste, și-n mare se zăresc luciri.
O scaldă-n raze de lumină, fecioara îi răspunde cu sclipiri.
E bucuroasă zarea! căci astrul i-a șoptit...
Cât de frumoasă-i marea și cât e de îndrăgostit!
Dar când cu razele-i coboară să-i înțeleagă, taina cu îndemn...
Sfioasă, marea nu-i arată decât o umbră străvezie
Și pune briza să-i șoptească cum că păstrează... misterul apelor etern!
Că, de-ar fi altfel luminată, ar deveni pustie.
Un soare trist coboară-acum și în apus sărută marea.
Dar ea, în clipocit de undă, așteaptă înserarea.
Coboară întunericul și-o mângâie tăcut...
Tresare-n valuri marea și îl iubește în adâncuri.
Căci fiul nopții îi înțelege taina din timpuri fără de-nceput!
001814
0