Vulcu Gabriel

Foaie albă, un pix ca o baionetă de război. Când scriu curge sânge în loc de pastă... Am avut impresia că încă suntem doi, Dar am avut o excursie nefastă. Și încă mai ridic mâna cu paharul,

Mă ascund după un pahar, mort... Sunt poetul care vrea tot, De la viață, de la moarte, De la mine și de la oase. Într-un sunet distorsionat De un "te iubesc" scuipat, Renasc, rămân și-o

Visul este lumea mea. Eu mănânc vise, respir vise, beau vise, fumez vise. Trăiesc într-un vis din care nu aș mai vrea să ies. Într-o lumină puternică, puternic umbrita mereu de aceleași gânduri

În seara asta mă predau umbrelor. Renunț la luptă, renunț la tot. Cu toată iubirea strig: dați-mă astrelor. Ele vor ști ce să-mi dea ca antidot. Mă cufund în vastul Nimic și plâng. Visez

Îmi accept condiția de a fi un simplu muritor. Dar am dreptul să visez la nemurire. Cine ești tu să-mi tai aripile în plin zbor? De ce vrei tu să mă duci la pieire? Nu te cred cănd îmi spui că

Nu, nu sunt poet. Și nici artist. Citești asta, dar nu eu am scris, ci cineva trist. A scris-o un copil de care am uitat. Cineva cu suflet pur si nevinovat. Nu scriu poezi. Scriu gânduri si

Și mergi, și stai, și te-nvârți, și privești... Totul e atât de gri. Parcă trebuia să fie ca-n povești. Și vrei, și speri, și te rogi, și ceri, Ca greierele cu chitara să îți fie alături în cât

Luminile lumi s-au stins. Cât de romantic pare. Pe străzi, trandafiri și sunete suave de chitară. Azi, orice rău moare. Îngerii șușotesc zâmbind draga mea…Cu câtă grație se poartă… Sunt atât de

Doare... Cum poate o bucată de beton cu aripi să loveasca așa tare? Nu contează...Mai tare m-ai lovit tu... Ai întors capul și ai zis: \"nu!\" Fără să-mi dau seama, N-ul mi-a trecut prin

Ziduri groase mă sufocă și mă strâng... Nu sunt Ana lui Manole...Nu am să plâng... Și plouă...Plouă mereu peste pietre înaripate... Și copaci cu coarne-ntoarse... Nimeni nu mai poate să mă

Lumina e stinsă. Þigarea, la mine în gură, aprinsă. Lângă pat, două sticle zac goale. Umbrele au început să zboare Pereții îmi șoptesc: ești un tâmpit... Bono îmi spune că și el e

O frunză cade. O lacrimă pică. Un om moare. O stea cade. O lumânare se stinge. O ploaie începe. Un sărut doare. O iubire se stinge.

Iubesc...Mă simt iubit. Acum vine întrebarea: Asta-i tot ce mi-am dorit? Vreau să te cred când îmi zici că n-o să pleci. Dar bănuiesc că iar o să rămân doar eu, printre vise reci... Îmi spui

Am început să cred în iubire. Brusc, am cunoscut acea fericire, Fericirea de a fi fericit... Bucuria de a privi tot ce am construit. Apoi, am înțeles, că de fapt nu există... Ce nu