In extremis

în stânga mea, e luna plină, un cerc pe care merge doar misterul unui cameleon... atent la fiecare zâmbet nocturn, trimis spre îndrăgostiți!

în dreapta mea, e icoana unui perete, un dreptunghi pe care timpul se oprește... și doarme pe colțul unui miez de noapte, șoptind a turtă dulce și a val alb de lapte, semnând un vers de vis, ascunzând cartea clipei dintre mine și tine, dorind să atingă fiecare stea a drumului spre fericire!

stau între taină și delir, picurând alchimic un fir pe care se vor strânge inimi de perle, și tăcerea mea se va strecura printr-un cub crăpat de Nichita! mă va durea viața dimineții, oamenii care toarnă mereu... asfalt! mă va durea realitatea, ce mă colindă ca un oraș aglomerat, mă va îndepărta pe sfoara care scrie... dead line. voi muri între strălucire și destin!

11 aprilie 2009, 00:47