Poezie
Ceainărie pentru drumeți
1 min lectură·
Mediu
eu nu sunt Kristina,
creatoarea de pălării nebune...
atelierul meu nu se numește Dog Work.
și nici nu petrec... cu personajele
din povestea „Alice in Þara Minunilor”!
eu sunt doar o agendă în miniatură,
femeia dintr-un pix japonez...
gata să îți servească o aromă,
din „biblioteca” de ceaiuri!
m-am schimbat. și zâmbetul meu...
se ascunde într-un plic pe care scrie
Magic Moon...
nici atelierul meu nu mai seamănă
cu cel pe care îl știai, cu cel
pe care l-ai lăsat în sânul toamnei!
i-am adunat lacrimile și le-am pus
să curgă pe Apa Sâmbetei...
până într-o zi, suavă, de primăvară!
le-am chemat înapoi...
fără să știu că mă vor schimba...
și de-atunci... zilele-mi sunt file,
nopțile-mi sunt fluturi pe umbre,
au parfum de Moulin Rouge...
nu mă întreba:
cine a câștigat și cine a pierdut?
îți vei da seama din aburii timpului!
și-ai să mă cauți... ca pe vremuri...
și-ai să rupi câte o bucățică...
din cărămida de ceai chinezească...
ne vom iubi într-o agendă misterioasă,
„The quiet Life”...
11 ianuarie 2009, 17:39
pentru Felix
ORPHIKA, 2009
011.496
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- voiculescu daniela
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
voiculescu daniela. “Ceainărie pentru drumeți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/voiculescu-daniela/poezie/1818111/ceainarie-pentru-drumetiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
poemul ăsta mie-mi evocă (inter)textualismul lui T.O. Bobe sau Sorin Gherguț.
0
