Cu trup și suflet

O poezie de bună intenție, cu două versuri deosebite, surprinzătoare : „mă joc cu gândul” și „zâmbind cu pieptul”. Ar mai trebui lucrat în a doua jumătate, oarecum ambiguă, în tandemul suflet-înger. Apoi versul „mă văd în copilărie…” încurcă, eu l-aș scoate. „alba cărare” este perspectiva, un simbol necesar, pus acolo unde era nevoie. Aveți dreptate că se învață „din singurătate”, „pe valul unei melodii…”