Sânge alb

de ce-ai pus, Doamne, atâta suflet de femeie în mine, atâta dorință, atâta simfonie? darurile mele sunt ca fulgii de zăpadă, nu țin decât o secundă în palma bărbatului, sunt deja uitare, deja mirare de amintire! m-ai făcut miracol, floare albă de dor... și fiecare ecou de fior mă duce... în zăpezi de fractali, tinere, dănțuind! m-ai făcut mireasa timpului, alergând mereu! căutând mereu! spirală din trup de femeie, dorința iubirii pe cerul așteptării... picături de sânge ticăind. și timpul mă privește, mă iubește. suntem sorbiți de delir! 16 august 2009, 10:46